Bravo, ai castigat!
Ai reusit sa scapi de proiectul ala de lege din cauza caruia nu mai puteai dormi noaptea. Pe care nici macar nu l-ai citit – da’ ce sens avea, cand analistii de la TV aveau suficiente pareri si lozinci incat sa dea si la altii (tie, de exemplu). Felicitari, deci! Ai castigat! Hai sa vedem ce.
Prestigiu. Doar in ochii tai, desigur, dar ce conteaza? Important e ca abia a inceput anul si tu deja i-ai dat oglinzii motive sa fie mandra de ea. Tu si numai tu, cu vointa ta de fier si cu like-urile de pe facebook, ai intors din drum o lege care afecteaza o tara intreaga. Wow! Faptul ca legea aia putea schimba – macar pe ici-pe colo – niste chestii care nu-ti convin si impotriva carora ai dat pana acum alte cateva sute de like-uri e mai putin relevant.
Laude (nu stiu ale cui, dar daca nu te lauda nimeni, te laud eu timp de 14 secunde, ca sa te simti bine) pentru faptul ca ai reinventat o lozinca pe care o credeam pierduta: “nu ne vindem tara”. Acum spui “privatizarea ucide”. E mai de efect. Se vede ca nu te-ai uitat degeaba la calupurile de reclame din talk-show-uri si/sau telenovele. Iliescu ar fi mandru de tine, sunt convins. Ia vezi, poate te lauda el.
Statura morala, pentru ca ai ajutat 300 de pensionari sa faca miscare azi, prin Bucuresti. Un gest nobil, se vede ca iti pasa de sanatatea lor.
Te-ai dovedit rezistent. E drept ca doar la schimbare. Dar nu dispera, e un inceput: intr-o zi poate o sa dobandesti rezistenta si la altceva, in asa fel incat sa devii intr-adevar util. Nu, nu la manipulare, asta e exclus. Mai degraba ai putea deveni rezistent la cutremur.
Ah, si nu in ultimul rand ai castigat o sansa in plus ca in cazul unui accident sa nu ajunga nimeni la tine suficient de repede. Nu intelegi? Hai ca fac un efort. Ia o harta a Romaniei. Una mare, ca aia pe care o aveai pe perete la geografie. Intinde-o pe jos, pune pe fiecare oras mai important cate un nasture/bob de orez/whatever si arunca pe ea la intamplare un zar. Ala esti tu. Masoara distanta dintre tine si cel mai apropiat bob de orez. Noteaz-o. Acum arunca pe harta inca 100 de boabe de orez. Masoara din nou distanta dintre tine si cel mai apropiat bob de orez. Bravo, tocmai ti-ai dat seama: 50 de unitati SMURD inseamna mai putin decat 50 de unitati SMURD + 100 de unitati private. Aritmetica simpla, dar n-aveai cum sa afli chestia asta de la un analist de la TV. Ei, nu-i nimic. Uite, tocmai ai mai castigat ceva.
Undeva la mijloc intre un echipaj SMURD si o ambulanta privata
Dintr-un reflex care se datoreaza faptului ca Raed Arafat mi-e simpatic, tind sa ma situez de partea lui in disputa aparuta in ultimele zile pe tema reformei sistemului sanitar de urgenta. Numele lui a devenit aproape sinonim cu “SMURD” si nimeni nu i-ar putea contesta vreodata meritele: e clar pentru oricine, chiar si pentru cei care nu-l inghit (presupun ca exista si astfel de oameni – n-ai cum sa faci lucruri mari si n-ai cum sa ajungi sus fara sa lasi in urma un siaj de invidiosi, lenesi nemultumiti ca au fost pusi la munca, sefuleti nemultumiti ca si-au pierdut posturile caldute s.a.m.d.), ca lui i se datoreaza modul in care arata si se comporta astazi serviciul SMURD si Unitatile de Primiri Urgente din spitale. Stii ca si-a dedicat mai bine de jumatate din viata proiectului asta, ai vazut ca se pricepe, simti seriozitatea cand il auzi vorbind, dovezile de compententa le vezi si in spitale, si pe strada cand are loc un accident, si pe un perete din Targu Mures plin cu diplome si distinctii (inclusiv doua Ordine “Pentru Merit” acordate de fostul si respectiv de actualul sef al statului – Cavaler si apoi avansare la rangul de Ofiter); pe scurt, te-a cucerit de-a lungul anilor prin tot ce a facut: acum aproape ca n-ai cum sa nu-l crezi atunci cand sustine ceva. Inclusiv atunci cand spune ca accesul companiilor private in sistemul de urgente pune in pericol acest sistem.
Si totusi: Read more
Inaugurez o noua categorie:
fotografii pentru care ma felicit
N-am mai scris de ceva vreme, desi am mai avut intentia asta din cand in cand. Don’t ask me why, ca nu reusesc sa gasesc un motiv coerent. Situatia o sa se schimbe in viitorul apropiat, ca imi tot trec prin cap chestii pe care imi vine sa le spun cu voce tare – dar, pana atunci, inaugurez o noua rubrica (si ma si laud – again – cu ocazia asta).
Chiar sunt mandru de fotografia de mai jos, avand in vedere ca am facut-o “din mana”, fara timer, trepied si alte chestii ajutatoare; singurul ajutor a venit mai tarziu, din partea Lightroom-ului, cu ajutorul caruia am “racit” un pic fotografia.
Pentru cei care tin la detalii, a fost facuta pe 2 mai 2011 cu un Canon 350D, obiectiv Tamron 17-50 f/2.8 XR Di II.
