About my dream
Traiesc un vis. Nu l-am visat niciodata; mai mult decat atat: n-am crezut ca poate exista. Si totusi, s-a intamplat sa-mi apara in viata. Si sa-mi schimbe viata.
Acum cateva zile spuneam undeva ca I fly to it. Un pic mai tarziu, ca ma intorc acasa cu el. Acum il tin in brate si n-am de gand sa-i mai dau drumul. De fapt, cred ca asta e scopul randurilor pe care le scriu acum: sa spun ca n-am de gand sa-i mai dau drumul. Sa le spun asta celor care inca n-au aflat si celor care inca mai cred sau spera ca ultima propozitie din primul paragraf nu exista. Ei bine, exista.
I’m out of my past. Cu bunele si cu relele lui, ramane in urma. It’s history. Get used to it.
I’m building a future. Si oricine ar incerca sa impiedice asta o sa se trezeasca ingropat in temelie. This is a joke. Or not 
. Azi s-a inscris unul pe lista. Consider yourself tinta bust nr. 6. Sooner or later, o s-o pun la colectia de trofee: promit minimum 3 decari. Rather sooner than later . Iar daca mai sunt doritori, lista e deschisa. Eu am timp, fabricile de munitie functioneaza.
…M-am hotarat: this is not a joke.
Visul asta are si un nume: Sorana. A dream come true. Un vis cat o viata. 2000 de ani, cu posibilitate de prelungire. A.k.a. forever and a day. Again, get used to it.
P.S.: Comentariile nu sunt permise, sorry. It’s a statement, not an article. Randurile astea spun tot ce ar mai fi trebuit spus, pentru oricine ar mai fi trebuit sa spuna. Please also try to avoid phone calls, e-mails, sms-es, ym messages, gossips & shit. We don’t give a fuck about.
Televiziune-spectacol my ass
Tot nu inteleg cum poti sa te invarti de tampit cu elicopterul 3 ore deasupra unui grup de oameni pe care o viitura i-a izolat la o cabana pe munte si sa astepti sa vina alt elicopter sa-i ia de acolo. Nici macar varianta “televiziunea-spectacol” nu tine: inclusiv din punct de vedere jurnalistic era mai tare sa te duci tu sa culegi un sinistrat, doi, trei, cati puteai: vorbeai cu ei, ii faceai sa spuna cat de tare esti tu si cat de prost e Ministerul de Interne care a ajuns la 3 ore dupa tine, ii aduceai in studio etc. – anyway, mai scoteai o zi de talk-show-uri de cacat pe tema asta. Da’ nu, mai bine futi kerosen, timp de emisie pe satelit si orice altceva mai presupune chestia asta doar ca sa ti se para ca n-ai cumparat elicopterul ala degeaba. Ei bine, l-ai luat fix degeaba.
Irlanda, iunie 2009 – sumar
|
Traseu:
|
Dublin – Blarney (Cork) – Glenbeigh (Ring of Kerry) – Limerick – Galway – Bundoran – Derry – Portrush – Bushmills – Downpatrick – Armagh – Trim – Dublin |
|
Lungime traseu:
|
2.511 km |
|
Durata:
|
10 zile |
|
Costuri:
|
1.290 EUR (cazare – 775 EUR, inchiriere masina – 300 EUR, benzina – 160 EUR, parcari – 17 EUR, taxe de autostrada – aprox. 5 EUR, muzee – 33 EUR) |
|
Masina:
|
Ford Fiesta, an de fabricatie 2008 |
|
Consum mediu:
|
7 l/100 km |
Preturile mi s-au parut usor peste media europeana, desi fara exagerari – si fara diferente majore intre Irlanda si Irlanda de Nord. Benzina costa intre 1.18 si 1.22 euro/litru, un pranz cu doua feluri de mancare si berea aferenta – undeva in jur de 30 de euro, iar hotelurile sunt mai scumpe decat in alte tari.
Drumurile sunt ok si destul de pustii (mai putin in orasele mari, evident), dar autostrazile sunt putine (doar cateva sute de km, in jurul celor doua orase mari – Dublin si Belfast). Aici sunt, de altfel, si radarele fixe (limita de viteza e de 120 km/h). Autostrazile sunt cu taxa (mai putin centurile oraselor), dar tarifele sunt rezonabile. Pe drumurile nationale, multe portiuni sunt amenajate ca “drumuri expres” (cu sensuri de mers separate printr-un scuar), chiar daca limita de viteza nu e mai mare decat in mod obisnuit (de obicei 100 km/h). In rest, viteza maxima in afara localitatilor e 80 km/h – inclusiv pe sosele care ar putea fi incadrate in categoria “judetene”, cu viraje stranse si benzi de circulatie extrem de inguste; de altfel, benzile sunt inguste cam peste tot – van-urile sau camioanele incap la limita, iar daca se intalnesc doua venind din sensuri opuse, unul dintre ele trebuie neaparat sa iasa cu rotile din stanga pe aratura.
Politie rutiera n-am vazut aproape deloc – doar in Dublin era un echipaj care facea un fel de filtru intr-o dimineata. Irlandezii sunt calmi la volan, dar asta nu-i impiedica sa apese acceleratia un pic mai mult decat prevede legea atunci cand ies din orase. Fara sa exagereze, desigur 
.
Hoteluri
Marea majoritate a hotelurilor din Irlanda sunt, de fapt, un fel de pensiuni – iar faptul ca ele sunt de obicei in proprietatea unei familii care se ocupa de tot ce misca le face simpatice si confortabile, desi rareori sunt spectaculoase. Impresia de ansamblu a fost ca sunt mai putin frumoase decat in alte tari europene.
3.5/5 
Ashlee Lodge 4*
4/5
2.5/5
3/5
4/5
4/5
3/5
Clarion Hotel Dublin Airport 4*
2.5/5