About my dream
Traiesc un vis. Nu l-am visat niciodata; mai mult decat atat: n-am crezut ca poate exista. Si totusi, s-a intamplat sa-mi apara in viata. Si sa-mi schimbe viata.
Acum cateva zile spuneam undeva ca I fly to it. Un pic mai tarziu, ca ma intorc acasa cu el. Acum il tin in brate si n-am de gand sa-i mai dau drumul. De fapt, cred ca asta e scopul randurilor pe care le scriu acum: sa spun ca n-am de gand sa-i mai dau drumul. Sa le spun asta celor care inca n-au aflat si celor care inca mai cred sau spera ca ultima propozitie din primul paragraf nu exista. Ei bine, exista. Read more
Religulous
Ironic, amuzant, biased dar true, curajos desi cred ca ar fi putut fi si mai curajos. Habotnicii/fanaticii/indivizii saraci cu duhul/indivizii cu IQ redus (termeni in mare masura similari) ar putea fi traumatizati/oripilati, ceea ce mi se pare perfect; poate vor fi atat de traumatizati incat se hotarasc sa ne paraseasca, ar fi mult mai ok planeta. Bill Maher sta undeva langa Michael Moore (care – a propos – filmeaza un documentar despre criza financiara, to be released in octombrie) si ne zice o chestie care ar putea fi tatuata pe fruntile alora care fac mitinguri anti-pasapoarte biometrice: “Faith means making a virtue out of not thinking”. Indeed.
Vivaldi pe casa scarii
Cand ajung in fata blocului, aud un sunet de vioara. “Fuck”, zic, “parca vad ca s-a mutat pe scara o studenta la Conservator care o sa exerseze de acum fix cand am eu chef sa dorm”. Sau un meloman surd, ca prea se auzea tare. Si mai ingrijorator mi s-a faptul ca, in cele cateva secunde cat a durat plimbarea cu liftul pana la 4, volumul continua sa creasca. “Bai, nu-mi spune ca s-a mutat fix pe etajul meu!”. Singura consolare era gandul ca ma mut in vreo doua saptamani… err… in vreo doua zile, in noile conditii 
). Lamurirea a venit cand am iesit din lift: un tip inalt, de 20 si ceva de ani, umplea casa scarii cu Vivaldi si Porumbescu. I-am multumit si mi-a multumit.
Canta deja de vreo 15 minute, canta bine, n-a iesit nimeni sa se declare deranjat de zgomot (ba chiar am auzit vreo doua usi deschise si inchise usor, cu politete, semn ca mai sunt si altii care au pus o bancnota in cutia viorii) si ma mir ca se intampla asa ceva intr-un bloc cenusiu din Bucuresti. Dupa tiganusii care canta de Craciun sau popii care lalaie la nu stiu ce sarbatoare de-a lor, chestia asta e o surpriza frumoasa intr-o seara de duminica. M-am asezat in fotoliu, mi-am pus un coniac, mi-am aprins o tigara si ma bucur de ea.