Baltic New Year’s Eve

 (Bucuresti – Munchen -) Riga – Tallinn – Vilnius – Minsk – Vilnius (- Helsinki – Bucuresti)

0
km
0
zile
0
tari
0

 

Day 1

Drumul pana la Riga a durat, in total, vreo 10 ore: sa ajungi din Romania in tarile baltice cu avionul e mult mai dificil decat pare; singura varianta pe care am reusit s-o gasesc (la un pret rezonabil, I mean) a fost cu o escala la Munchen. Tot raul spre bine, pana la urma, pentru ca in felul asta am vazut si orasul asta, pe care nu l-am inclus in turneul din Germania din vara. Am avut vreo 6 ore la dispozitie intre avioane – timp suficient pentru a ajunge in oras (drumul cu metroul din aeroport pana in centru dureaza aproape 40 minute), a da o tura prin zona (rapid, pentru ca nu doar ca era frig, dar mai si batea un vant care ingheta tot, in special urechile :)…), a face cateva fotografii si a lua un mic-dejun (brunch, mai degraba) la singurul restaurant deschis la ora aia in zona. Paranteza pentru restaurant: “Donisl” e chiar langa sediul Primariei, pe unde se perinda zilnic mii de turisti, ceea ce il predispune la a se transforma intr-un “tourist trap”. In primul rand, preturile sunt destul de mari pentru Germania (chiar daca nu sunt exagerate): o supa de taitei, o friptura de vita cu salata de cartofi si doua sucuri – 16,45 euro. Carnea din supa si cea din friptura erau identice (doar ca prima era taiata in bucati mici). Iar sucurile, desi denumirea de “orangenlimonade” te-ar face sa crezi ca sunt naturale, de fapt erau niste chesti pline de E-uri, cumparate de la un supermarket or similar.

Back to the airport, easy flight to Riga. Aeroportul de aici e doar putin mai mare decat cel din Timisoara (cel putin, mie asa mi s-a parut); evident, nu mai avem metrou pana in oras (ar fi fost si culmea, avand in vedere ca nu exista metrou in Letonia :D) – exista, in schimb, un shuttle bus care ne lasa fix la hotel.

In ciuda asteptarilor, nu e zapada (centimetrul ala de chestie alba din parcuri nu poate fi numita “zapada”). Dar e frig. Nu chiar sa mori de frig, dar frig. We’re too tired ca sa mai iesim in oras, asa ca ne petrecem seara intr-un fotoliu, cu niste Bushmills alaturi. Si cu niste nervi produsi de faptul ca nu se fumeaza in bar. De fapt, nu se fumeaza in nici un bar – aveam sa descopar a doua zi. A country that sucks, din punctul asta de vedere.

 

Day 2

Centrul vechi al orasului e cam cat cel din Brasov, Sibiu sau Bucuresti. OK, hai, poate putin mai mare, dar nu cu mult. In mai putin de trei ore vazusem cam tot ce e de vazut. Inainte de asta, insa, pentru ca am uitat pe ce fus orar suntem si am pierdut breakfast-ul :D, a trebuit sa cautam un loc in care sa ne putem hrani inainte de a ne toci picioarele. “Jautras Masas” e undeva pe o straduta foarte aproape de catedrala Sf. Petru, cea luterana si ce alte biserici mai au letonii pe acolo – si desi e o chestie foarte mica (7 mese, fix cate o sa aiba carciumioara mea intr-o buna zi :D), mancarea merita un premiu. Aproape ca i-am iertat pentru semnele alea infecte cu “fumatul interzis”. Pui cu un sos de branza si o salata cu branza de capra – ambele nu doar foarte bune, ci si cu un design foarte simpatic. Plus bere, plus apa – undeva la vreo 15 euro (cu aproximatie, pentru ca nu poti plati in euro, ci doar in moneda locala – inca n-am reusit sa aflu cum se cheama).

Shopping break, sa-mi iau un fes, ca s-a facut chiar frig. Apoi cateva fotografii de seara (si niste nervi – iar?! :D – cand descopar ca imi lipseste o bucatzica din trepied), iar maine plecam spre Tallinn.

 

Day 3

O zi fara evenimente, alocata drumului de la Riga la Tallinn. Si desi calatoria in sine a durat doar 4 ore si jumatate (cu un autocar Eurolines foarte comod, care avea inclusiv internet (!) la bord – 19 euro biletul), prea mult timp n-a ramas si pentru altceva, mai ales ca au mai aparut inevitabil niste “timpi morti” – drumurile de la hotel la autogara si invers, check-out-ul la Riga, check-in-ul la Tallinn. In capitala Estoniei am facut, totusi, o plimbare pana la un magazin de articole foto, ca sa-mi fac un cadou de sfarsit de an, care m-a bucurat tare mult :): un trepied nou. Plimbarea asta a fost suficienta ca sa-mi dea o prima imagine despre Tallinn: e un oras sensibil mai frumos, mai bogat si mai curat decat Riga (unde periferiile pe care le-am vazut cand am plecat sunt chiar triste, cu aspectul ala est-european pe care il stim bine).

Cateva randuri, totusi, despre hotelul la care am stat in Riga – Nordic Hotel Bellevue: camerele sunt parca putin cam mici pentru un hotel de 4*, dar alte reprosuri majore nu prea pot sa-i fac. Am senzatia, totusi, ca nu are parcare proprie. Si, bineinteles, nu se fumeaza decat afara, la fel ca in toate celelalte hoteluri, baruri si restaurante din tara asta (bleah!). In schimb, are internet free, iar vitelul pe care l-am mancat ieri seara in restaurant merita un premiu.

 

Day 4

Prima impresie de ieri s-a confirmat: Tallinn e chiar un oras frumos, cel putin in zona centrala, prin care ne invartim (hotelul – Clarion Euroopa – e chiar pe malul marii, in apropierea portului, la doar cateva sute de metri de ceea ce pare a fi centrul financiar al orasului si la vreo 10 minute de mers pe jos de centrul vechi). Care centru vechi (destul de mare) e probabil cel mai bine pastrat oras medieval din zona asta a Europei si are suficient de multe chestii care merita vazute incat sa te tina ocupat o buna bucata de zi.

Restaurantele din zona au si ele, bineinteles, aspect medieval – in special “Olde Hansa”, unde chiar ai senzatia (inclusiv la toaleta!) ca te-ai intors cu vreo 5 secole in urma. In primul rand, nu exista becuri, ci doar lumanari. In al doilea rand, stai fie pe scaune, fie pe niste lazi. De lemn, evident! Cu sau fara spatar, cum ti-e norocul :). Bineinteles, meniul are aspectul ala de manuscris patat cu ceara si iti ia un pic de timp sa te obisnuiesti cu fontul (Celtic Narrow sau ceva de genul asta :D). Chelnerii si chelneritele sunt imbracati ca in filmele despre regele Arthur (simpatici), iar mancarea e buna si suficienta, doar ca n-am prea reusit sa depistez toate ingredientele din garnitura care inconjura friptura mea de porc (intitulata – ca doar nu credeati ca se cheama asa, simplu, “friptura de porc”! – “Grand beef of the Mighty Knight”). Nici o problema, de fapt – aveau gust bun. Berea e si ea cu surprize: ai de ales intre “dark honey”, “dark strong with herbs” si “light cinnamon”; ciudate – da’ probabil ca nu aveau Heineken acum 500 de ani. Nici tariile nu sunt mai putin ciudate (de evitat Monk’s Bride, are un gust greu de explicat/acceptat :D). Preturile – acceptabile (mediu-high, sa zic): friptura mea si o pulpa de pui, plus bauturile aferente – 580 EEK (40 euro cu tot cu bacsis). Atmosfera – nepretuita. Pentru restul exista Mastercard.

Ce ma enerveaza e ca, in continuare, nu ninge. E frig (mai ales cand bate vantul – si bate des), dar weather.com zice ca o sa vad zapada abia peste vreo doua zile, in Vilnius. Shit happens. Another shit that happens: peste tot se vorbeste rusa. Si aproape nimic altceva. Ma rog, estoniana asta n-o punem la socoteala, ca oricum n-o intelege nimeni. Oricum, bastinasii par minoritari – tara e in intregime invadata de rusi. Pana si sampania din supermarket e ruseasca. Prefer, totusi, un Martini Brut :). Cu sticla in rucsac, peste 3 ore si ceva mergem in piata din centrul orasului vechi, sa auzim cum ni se ureaza “la multi ani” in estoniana si – mai ales – in rusa. Head uut aastat! с новым годом!

 

Day 5

In Estonia nu par a exista interdictii referitoare la petarde, artificii etc. – astfel ca la miezul noptii, in jurul primariei, erau vreo trei grupuri care luminau peisajul cu astfel de chestii. Haotic, dar frumos, mai ales ca exploziile au continuat mult dupa ce intrasem deja in 2009. In mod cu totul surprinzator, nimeni n-a fost ranit – si nici casutele din lemn din piata primariei, unde in timpul zilei se vand tot felul de prostii, nu au fost incendiate.

Cu sampania in mana am intrat intr-un pub pe care l-am descoperit cu doar cateva minute inainte de a se umple; muzica ok, mancare ok, popor tanar in jur. Simpatic.

Back to the hotel, sleep, breakfast, inapoi in centru. Frig. Mai frig decat ieri: -2 grade, feels like -7. In plus, la latitudinea Estoniei, in perioada asta soarele urca foarte putin pe cer, iar pe la 15:30 cam dispare si se face seara. De la zapada mi-am luat gandul: e senin, iar weather.com si-a revizuit estimarile si pentru zilele urmatoare. Dupa ce inghetam bine umbland de colo-colo cu aparatul foto de gat si trepiedul in mana, cautam un refugiu si ceva de mancare la “Peppersack”, vis-a-vis de “Olde Hansa”. Aspectul e tot medieval, dar exista si becuri. Iar mancarea e multa si buna: piciorul de porc cu varza si cartofi copti reuseste sa sature doua persoane infometate, iar castravetii murati strecurati pe platou au exact acelasi gust ca aia facut de mama. Totalul, cu apa, bere si bacsis – 400 EEK, adica vreo 25 de euro. A propos: ca peste tot, si aici e dezavantajos sa schimbi bani in centrul vechi – rata de schimb e cam cu 2 EEK mai mica decat la bancile din restul orasului, ca sa nu mai vorbesc de comisioane.

In ansamblu, preturile din Estonia sunt aproximativ egale cu cele din Romania. Putin mai mari la unele chestii, putin mai mici la altele. Taxiurile, de exemplu, au 45 EEK (3 euro) pretul de pornire si 0.60 euro/km (sau 0.73 euro/km noaptea).

Maine va fi o zi pierduta pe drumuri, traversand 3 tari: pe la 11.30 suntem in Riga, iar 4 ore mai tarziu la Vilnius. Noroc ca exista internet in autocar.

 

Day 6

Intre Tallinn si Vilnius, am prins si o ora de ninsoare: la Riga.  Acum si-a gasit sa ninga! Evident, la Vilnius au cazut doar trei fulgi, si aia in timp ce eram la masa.

No sightseeing today, doar o tura prin centru, in jurul hotelului (Novotel – fix in mijlocul orasului; bonus: are camere pentru fumatori – thanks God!), in cautarea unui restaurant. Cam putine optiuni prin zona; baruri sunt suficiente, dar mi s-a parut ca exista un deficit de locuri in care sa mananci serios. Pana la urma am intrat intr-un restaurant care arata decent, la vreo 300 de metri in stanga hotelului (am uitat cum se numeste, va spun maine). Mancarea cere multa bere: ambele feluri – Pepper Steak (aici se explica) si, respectiv, piept de curcan cu sos de portocale si orez salbatic – erau foarte picante. Nici o problema, berea locala e ok; prima s-a scurs ca si cum n-ar fi existat niciodata, a doua a disparut rapid, ar fi mers si a treia, dar aveam chef sa fumez, asa ca am cerut nota. Cele doua “main courses”, berile, un punch si desertul – vreo 30 de euro. Ceva mai ieftin ca in Romania.

Mi-am luat biletul spre Minsk si asigurarea medicala (despre care trebuie sa ma mai lamuresc, totusi, daca e suficienta – Belarusul are niste conditii mai ciudate in privinta asta), dar am o problema cu biletul de intoarcere: trenul pe care ma bazam nu exista (sau nu mai sunt locuri – n-am reusit sa depistez, pentru ca vorbitorii de engleza par destul de rari pe aici), iar cel pe care il am marti dimineata ajunge prea tarziu. Singura varianta fezabila e un tren de noapte, la un pret usor astronomic. Probabil o sa-l aleg pe asta, pana la urma, dar ma hotarasc maine.

 

Days 7-8

Ieri a nins, in sfarsit! Toata ziua. Iar “Vilnius under snow” e chiar frumusel. Tallinn ramane pe primul loc in preferintele mele din turneul asta, dar capitala Lituaniei a trecut rapid pe al doilea. Cladirile sunt dragute (fara a fi impresionante) si bine intretinute/renovate. Centrul (orasul vechi) e relativ marisor, dar punctele de interes nu sunt exagerat de multe, astfel ca in cateva ore le-am vazut cam pe toate. Palatul prezidential cred ca mi-a placut cel mai mult, asa cum era el imbodobit cu beculete (!) si inconjurat de mult alb. Si chiar daca din cauza ninsorii pozele n-au iesit chiar asa cum as fi vrut, plimbarea pe strazile si prin parcurile acoperite de zapada a fost simpatica.

A propos de strazi: toata ziua n-am vazut decat un singur utilaj de deszapezire, care – in plus – mergea cu o viteza absurda pe unul dintre principalele bulevarde ale orasului. In rest, zapada a fost lasata sa se topeasca de la sine, sub rotile masinilor. Ori “criza economica” a atins si finantele primariei din Vilnius, ori lituaninenii au alta viziune despre ce inseamna o ninsoare serioasa… daca ningea la fel in Bucuresti, se oprea orasul si nu mai vedeam nimic altceva la stiri.

Ramasesem dator cu numele reataurantului: Pizza Jazz – iar carpaccio-ul (somon si vita) e absolut delicios – are gustul pe care trebuie sa-l aiba, e taiat perfect si e fraged cum rar gasesti.

Preturile sunt comparabile cu cele din Romania, poate un pic mai mici. Iar pentru ca lucrurile sa fie si mai simple, rata de schimb e apropiata de a noastra: 1 euro = 3,45 litas. Bla neagra: taximetristii – care, spre deosebire de celelalte doua tari vizitate pana acum, sunt cam ca la noi, daca nu cumva un pic mai rau. Primul taximetrist pe care l-am abordat la iesirea din gara a refuzat sa mearga fara ca macar sa afle destinatia si ne-a trimis la un coleg din spate. OK, zic, poate ca n-are chef omul sa munceasca azi. Reactia lui mi-a trezit, insa, reflexele din Bucuresti, asa ca pe al doilea l-am abordat usor agresiv, intrebandu-l din prima cat ma costa pana la hotel. “Cat arata contorul”, zice. Okay. A aratat 25 litas. Oarecum rezonabil, desi am ramas cu senzatia ca am “beneficiat” de un tarif special, special pentru straini :D. Oricum, a fost singurul taximetrist (din patru) care a pornit contorul in decursul celor doua zile. Cu toti ceilalti lucrurile s-au desfasurat “la mica intelegere” – care pare a fi regula in Vilnius. Iar daca mergi la aeroport, lucrurile se inrautatesc: 20 de euro (70 litas), in conditiile in care sunt cel mult 15 km, iar pretul corect e 2,30 litas/km. Parca am mai intalnit undeva specia asta…

Azi am profitat de cerul devenit complet senin pentru a mai face cateva fotografii, inainte de a pleca spre Minsk. Trenul arata usor sinistru, cam ca un personal de Mizil – dar in afara de asta lucrurile s-au desfasurat mult mai usor decat ma asteptam: politistilor de frontiera nu le-a luat prea mult sa-mi verifice actele (desi cred ca eram singurul strain din tren), vamesii nu s-au uitat in bagaje, nu m-a intrebat nimeni unde ma duc si de ce… In plus, am avut bafta sa am prin preajma un grup de tineri care vorbeau engleza, astfel incat cele 4 ore si jumatate au trecut rapid.  Am profitat de bunavointa lor si in Minsk, pentru a face rost de un taxi la un pret rezonabil pana la hotel (20000 ruble, ceva mai putin de 6 euro) – altfel as fi platit de cateva ori mai mult, plus ca mi-ar fi luat o vesnicie sa ma inteleg cu soferul (se pare ca destul de putini oameni vorbesc engleza pe aici). Taxi-ul era un Mercedes vechi de cel putin 20 de ani si avea geamurile complet inghetate (doar prin parbriz se vedea ceva), dar si-a facut datoria.

In Belarus e bine sa pastrezi banii in euro sau dolari si sa schimbi doar cat ai nevoie, cand ai nevoie – pentru ca rata de schimb creste foarte mult uneori de la o zi la alta. In orice caz, preturile sunt mici.

Hotelul ar putea arata bine, dar nu reuseste. Are aspectul ala socialist (seamana cu vechiul “Turist” din Bucuresti), iar personalul se comporta cam la fel. Cu exceptii, desigur. Cand ajungi la hotel, trebuie sa predai pasaportul (pana a doua zi, in cazul meu, fiind deja seara), pentru ca sederea sa fie inregistrata la un birou al politiei. In plus, la intrarea in tara trebuie sa completezi un formular, vizat de politistul de frontiera, pe care trebuie sa il pastrezi pana cand iesi din Belarus. Fara hartiuta aia, ai cam pus-o – risti sa ramai aici pana se indura autoritatile locale sa-ti dea viza de iesire. Viza de intrare se obtine de la ambasada (se poate si pe aeroport, daca vii cu avionul, dar e mai complicat); pentru romani, costa 25 USD – dar ai nevoie de invitatie din partea cuiva din Belarus, rezervare la hotel, asigurare medicala, la fel ca atunci cand mergeam in UE, inainte de a fi membri. Cel mai simplu e sa apelezi pentru chestia asta la o agentie de turism din Minsk (costa vreo 15-20 de euro) – mie mi-a luat aproape trei saptamani, din care eliberarea vizei a durat trei zile, iar restul timpului mi l-am ocupat discutand pe mail cu tipa de la agentie si completand formulare.

In seara asta am facut o mica plimbare pana in centru – care arata surprinzator de bine; dincolo de aspectul unora dintre cladiri, zona e foarte bine luminata, are bulevarde largi, trotuare imense, multe parcuri… o sa studiez problema in detaliu maine. Cand poate o sa fie mai putin frig decat acum (nu stiu cate grade sunt, dar mi-a luat mai putin de o ora ca sa-mi inghete picioarele pana au inceput sa ma doara).

 

Day 9

Iarasi frig. Foarte frig, -12 grade sau chiar mai jos, la fel ca ieri seara – desi acum e amiaza si e soare. Dupa fiecare ora de mers trebuie sa intru undeva ca sa ma incalzesc, altfel devin casant. Dar noii mei prieteni din Minsk (da, cei pe care i-am intalnit ieri in tren) fac sa fie cald. Datorita lor, mi-a parut rau ca am stat doar o zi si un pic. Surprinzator. Frumos. It was a day to remember.

Iar orasul e chiar simpatic – asa cum imi spusese prima impresie de ieri. Extrem de curat. De fapt, nu stiu sa mai fi vazut vreodata o capitala atat de curata. La un moment dat, m-am enervat si am facut un exercitiu: am numarat 500 de pasi; pe toata distanta asta am vazut fix un chistoc de tigara, o hartie minuscula si un bat de chibrit. Atat. Si nu din cauza ca era zapada – trotuarele erau curatate. La fel ca si strazile, de altfel. Stiu bine care sunt criticile la adresa politicii din Belarus, dar ca turist chiar nu ma intereseaza asta – iar modul in care functioneaza serviciul de curatare a strazilor (sau cum s-o numi el) m-a dat pe spate. Nu mai departe de ieri, in Vilnius, vedeam strazile acoperite de zapada a doua zi dupa ce ninsoarea se oprise.

Cladirile par construite in ultimii 10 ani – iar multe dintre ele chiar sunt. De altfel, intregul oras a cam fost reconstruit din temelii dupa razboi – de asta exista atat de multe bulevarde largi, spatii deschise, parcuri etc.. Si chiar daca multe cladiri au arhitectura aia sovietica, multe altele – in special pe bulevardele principale – te fac sa crezi ca esti mult mai la vest. Mi se pare ca seamana cu cele din Berlin. In plus, sunt albe, nu gri – iar asta chiar conteaza, impreuna cu luminile care le pun in evidenta. Singurul neajuns al faptului ca orasul e atat de nou e lipsa unui “centru vechi”. De fapt, exista unul, dar e minuscul, nu e foarte vechi si arata mai bine de la departare decat de aproape.

Foarte multi tineri pe strazi. Foarte multe femei frumoase. Foarte multa politie (ma rog, militie). Deloc agresiva, insa, la adresa turistilor – in ciuda a ceea ce citisem pe net inainte de a pleca. Iar dupa ce descoperi chestia asta, uniformele incep chiar sa devina reconfortante; de altfel, din cate am inteles, Minskul e unul dintre cele mai sigure orase, cu o rata a criminalitatii foarte scazuta. O sa verific – dar n-am vazut nici un incident cat am umblat.

Unul dintre cele mai bine cotate restaurante cu bucatarie traditionaa e Talaka. N-am reusit sa ajung, insa, acolo, pentru ca ni s-a facut foame (si frig – o combinatie ucigasa) in apropierea altuia, “U Ratushy”. Chiar in centru, in spatele catedralei Sf. Spirit, si destul de frecventat de straini, din cate am vazut. Cerem mancare traditionala – draniki: carne tocata, cu ceapa si mirodenii, intr-un fel de aluat facut din cartofi, cu un sos de smantana si cubulete mici de paine prajita (pentru efectul artistic) deasupra. Foarte bun! Si hranitor. Adaugam o bere si cerem nota de plata: 25.000 de ruble, adica vreo 7 euro.

Am umblat prin oras pana cu o ora inainte de plecarea trenului spre Vilnius. Mi s-au tocit picioarele (partile care n-au inghetat), dar am un sentiment de bine. Mi-a placut.

 

Day 10

La miezul noptii a inceput exagerat de lungul drum spre casa. In gara, daca nu stii sa citesti literele chirilice, ai pus-o: nu exista nimic scris in alte limba decat rusa, iar sansele de a gasi pe cineva care sa vorbeasca engleza sunt infime. Chiar intelegand ce scrie pe tabelele si placutele de pe pereti, tot mi-a luat cateva minute bune ca sa ma orientez si sa ajung la tren. Unde, bineinteles, toata lumea vorbeste doar rusa. Probabil, insa, ca figura mea neajutorata starneste mila, astfel ca seful (de fapt, sefa) vagonului imi aloca un compartiment (altul decat cel scris pe bilet) in care sunt singur, iar sefa restaurantului imi da cafea, biscuiti si voie sa fumez refuzand sa-mi ia vreun ban. Helooo, unde ma aflu?! Am avut parte de atata ospitalitate in ultimele 24 de ore, incat incep sa ma simt prost. Bineinteles ca in timpul asta amandoua continua sa-mi vorbeasca in rusa de parca am fi vecini de bloc.

In tren e cald, iar mie incepe sa mi se faca somn. Va trebui, totusi, sa raman treaz daca nu vreau sa ma trezesc la Kaliningrad.

In frontiera, politistei i se blocheaza laptopul si trebuie sa dea restart de vreo doua ori pana reuseste sa citeasca viza (da, avea instalat Windows :D). Dupa care vamesul ma intreaba ceva despre “declaration, valuta”. Eu imi trag fata aia de tampit si ii arat portofelul in care, prevazator, lasasem doar bancnote mici – si alea, emise de vreo 4 tari diferite. “Asta-i tot?” ma intreaba el in rusa. “Asta-i tot”, ii raspund eu in romana (nu stiu ce mi-a venit) si dau din umeri. Nu pare foarte convins, da’ pleaca. Probabil ca daca eram elvetian, mai insista. Uneori e bine sa ai pasaport romanesc.
La lituanieni merge mai repede, dar politistul ma intreaba cat stau in Vilnius si daca am bilet de avion mai departe. Bai, sunt cetatean al UE, stau cat am chef si pot sa-mi iau bilet si saptamana viitoare! Ma rog… alteori nu e bine sa ai pasaport romanesc :)). Desi nu cred ca asta era motivul intrebarilor – omul parea ca se plictiseste si vrea sa faca putina conversatie. Zambeste si imi ureaza politicos “drum bun”.

Bun, dar foaaaarte lent. Ajung la 4:40 in Vilnius, dar primul tren spre aeroport pleaca abia la 6:25. Frec menta prin gara, dau ture ca sa ma incalzesc. Trenul pana in aeroport face 8 minute si costa 2 litas (cam 0,60 euro). Problema e ca avionul meu pleaca abia la 11:30. Mananc ceva si ma ia somnul. Ma retrag intr-un coltisor mai linistit, in care sa nu se uite chiar toata lumea la mine, si adorm cu capul pe rucsac. Ma trezesc exact cand se deschide biroul de check-in, sparg in duty-free cele cateva zeci de litas care mi-au ramas prin buzunare, iar dupa o ora si ceva sunt la Helsinki. Oameni civilizati, finlandezii n-au facut – ca altii – o cutiuta infecta pentru fumatori, ci un salon dragut, cu fotolii, aer conditionat. Ma instalez si imi petrec cele aproape 4 ore dintre avioane cu laptopul in brate.
In Bucuresti ajung pe la 19:30, la aproape 20 de ore de la plecarea din Minsk. Ar fi trebuit sa-mi iau inca o zi de concediu, dar mi-am dat seama prea tarziu. Anyway, oboseala nu conteaza. Important e ca a meritat. Locuri frumoase, oameni frumosi.

Si s-au facut 42 de tari.

Scris de | 2017-06-08T00:04:56+00:00 29 Decembrie 2008|DRUMURI|9 comentarii

9 Comments

  1. butnaru 22 Ianuarie 2009 at 3:20 PM - Reply

    Din fericire, restrictii la bautura n-am gasit de data asta: ba chiar e veselie prin tarile baltice – preturi mici, carciumi multe (motiv pentru care se si duc pe acolo o groaza de suedezi sau finlandezi disperati de preturile de la ei). A propos de asta – prin Scandinavia e urat tare cu bautura. Nu vorbesc de drink & drive, pentru care cea mai usoara sanctiune e o amenda imensa (daca ai turnat mai mult in tine te racoresti in arest fara prea multe comentarii), ci pur si simplu de preturi. Ghrrr… nu vreau sa-mi amintesc! :))

  2. mickey_mouse_in_chains 10 Ianuarie 2009 at 5:29 PM - Reply

    Uai …. cu fumatul inteleg … si pe la cowboy e cam nashpa.
    Da’ pe unde ai umblat tu stii ceva de vreo restrictie la bautura???
    Ca daca si la sugaci pun baietzii restrictie atunci se duce dracului lumea asta de tot . Evident , totul din cauza creaturilor sioniste taiate de jur imprejur.
    Io stiu una si buna : daca nu-ti place bautura- nu bea , daca nu-ti place mincarea – nu minca, daca nu-ti plac femeile – esti bou si daca nu-ti place programul de la tv – da-i cu televizorul in cap nevestei ca numai ea ar putea sa se uite la cretinismele transmise . Nu un om normal !
    Am dreptate ?
    Asa ar trebui sa fie regula in lume…in rasa mamii ei de lume!

  3. teo 8 Ianuarie 2009 at 1:23 PM - Reply

    pentru placerea discutiei…pyciu2001

  4. butnaru 8 Ianuarie 2009 at 12:12 PM - Reply

    da, am inteles despre ce vorbeai – iar la partea aia am raspuns in primul paragraf :). in al doilea doar m-am legat de un fragment din ce ziceai, pentru placerea discutiei :).

  5. teo 8 Ianuarie 2009 at 11:36 AM - Reply

    deja asta e o discutie care de regula se poarta pe mess… Si nu am pus problema asa. Exista o conjunctura, desigur. Dar nu despre asta vorbeam.

  6. butnaru 8 Ianuarie 2009 at 10:07 AM - Reply

    e drept ca eu n-o sa iau decizia de a ma duce sau de a nu ma duce undeva din cauza restrictiilor impuse fumatorului din mine, da’ e frustrant.

    …hai, mai, ca “sansa de a calatori in halul asta” nu e chiar atat de dificil de obtinut. cu un pic de grija si un pic de efort, banii pentru o saptamana sau doua de “plimbare” nu sunt o problema. asa ca nu e nevoie sa te lasi de fumat pentru asta :).

  7. teo 8 Ianuarie 2009 at 9:57 AM - Reply

    pana la urma totul se reduce la cele 5 minute de fumat? da-mi mie sansa de a calatori in halul asta si ma las de fumat!

  8. butnaru 1 Ianuarie 2009 at 6:38 AM - Reply

    dimineata mai e cum mai e, da’ sa vezi noaptea, cand trebuie sa te dai jos din pat, sa te imbraci frumos si sa cobori 5 etaje ca sa poti fuma o tigara (afara fiind cateva grade cu minus). distractiv! :))

  9. MoonlightShadow 31 Decembrie 2008 at 2:06 AM - Reply

    Nu stiu cand, sau daca voi ajunge vreodata prin tarile alea nordice..da` daca sunt asa de comunisti cu interzicerea fumatului, atunci ma gandesc de trei ori inainte de a alege o astfel de destinatie :D Pai mor, sa ma trezesc dimineata si sa nu-mi pot bea cafeaua decat afara, in zapada :))

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger