Beduinul (IV)

Ii placea soarele. Nu se nascuse in arderea luminii de la amiaza, ca mai toti cei din tribul lui, ci abia atunci cand soarele isi implinise menirea si se indepartase catre munti pregatindu-se sa lase intunericul sa-i creasca ideile si sa invaluie lumea cu exact atata racoare cat sa trezeasca dorinta rasaritului – dar ziua aceea avusese mai multa lumina decat oricare alta, iar lucrul asta il urmarise in toti anii care trecusera.
Si totusi, acum il durea cat de arse de lumina erau locurile pe care urma sa fie imprimat tiparul pasilor care nu fusesera inca pasiti. La fel cum umbra acoperea pasii ce fusesera facuti. Remarcase si mai devreme asemanarea dintre lumina care se izbea de el venindu-i din fata si umbra care se prabusea in urma-i: amandoua ii impiedicau ochii sa vada. Si chiar el era punctul in care cele doua izvoare de intuneric se atingeau.

Scris de | 2014-11-06T06:13:09+00:00 24 Aprilie 2012|FRAGMENTE|0 comentarii

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger