Chinese Experience

Chinezii sunt multi. Foarte multi. Stii deja asta din statistici, dar abia cand ajungi la ei acasa cifrele capata o forma palpabila. In Shanghai sunt vreo 20 de milioane, ceva mai multi decat in toata Romania. Si daca in mod obisnuit strazile nu sunt mai aglomerate decat ale oricarui alt oras mare din lume, o “plimbare” seara pe Nanjing Street iti contureaza mult mai clar notiunea de “popor chinez”. Am pus “plimbare” intre ghilimele pentru ca nu poate fi vorba de asa ceva atunci cand esti inconjurat (a se citi “inghesuit”) de multe mii de oameni care, din cauza ca nu mai au loc pe trotuare, ocupa si primele benzi ale bulevardului, ignorand complet masinile (care ii cam ignora la randul lor, dar despre asta vorbim mai incolo), semafoarele si politistii din intersectii. Singura chestie ok e faptul ca pe un trotuar se circula intr-un sens, iar pe trotuarul opus (si pe prima banda, fireste) in celalalt sens; daca n-ar fi asa, iar cele doua coloane s-ar ciocni, probabil ar izbucni zilnic un mini-razboi civil. Pentru ca – ei bine – chinezii nu sunt doar multi, ci si destul de nepoliticosi: au permanent tendinta de a se baga in fata ta, de a trece ei primii (chiar daca nu fac asta intr-un mod agresiv); singura solutie pentru a nu pierde un lift, de exemplu, in fata caruia erai la un moment dat primul, e sa faci la fel ca ei: il dai la o parte pe cel din fata ta, il impingi pe altul, iti bagi umarul in fata unuia care e langa tine si tot asa. Totul, cu o figura cat se poate de senina. La fel si daca vrei sa prinzi un taxi intr-o zona aglomerata: nu astepta sa iasa pasagerul care tocmai si-a terminat cursa acolo, s-ar putea sa ai surpriza ca altcineva a tasnit pe langa tine, a deschis portiera si s-a urcat deja in masina, inca inainte ca precedentul client sa fi platit cursa.

A propos de taxi: preturile sunt rezonabile (12 RMB primii 3 km, 2,4 RMB/km urmatorii 7 si 3,5 RMB/km mai departe, in conditiile in care 1 euro = aprox. 9 RMB), ceea ce il face un mijloc de transport comod. In centru, la anumite ore, se intampla sa fie aglomerat, dar in general traficul e fluent – printre altele pentru ca reteaua de strazi, sosele suspendate, pasaje, poduri si autostrazi e un spectacol de beton si asfalt, regizat in ultimii vreo 15 ani impreuna cu spectacolul de beton, otel si sticla al padurii de zgarie-nori. Sa recapitulam niste cifre: 15 ani, 20 de milioane de chinezi in Shanghai, 20 de milioane de romani in Romania. Go see the difference.

N-am intalnit taximetristi care sa stie engleza, dar o harta bilingva face minuni. De altfel, am constatat ca foarte putini dintre oamenii obisnuiti vorbesc engleza. In plus, chinezii nu pronunta sunetul “r”, ceea ce adauga un plus de aventura comunicarii. De exemplu, “Sheraton” se traduce intr-un fel de “Shelayton”. Daca nu pronunti asa, s-ar putea sa te trezesti la alt hotel, din cealalta parte a orasului. Anyway, oamenii sunt prietenosi si incearca sa te ajute, chiar daca nu reusesc intotdeauna sa te inteleaga.

In afara de taxiuri, o alta varianta e metroul. Care are, by the way, cea mai lunga retea din lume (isi imagina cineva altceva?): vreo 430 km si peste 230 de statii. Atat doar ca nu merge noaptea, caz in care trebuie sa apelezi la varianta c) – autobuzul. Costa numai 2 RMB si sunt peste 1000 de linii de autobuz, deci ai de unde alege (bineinteles, noaptea nu merg toate – doar cele care incep cu 3). Pentru excentrici, exista ferry-boat-ul si trenul pe perna magnetica. Iar pentru cei mai teribilisti dintre excentrici, exista optiunea inchirierii unei masini.

Adjectivele din fraza precedenta nu sunt intamplatoare. Chinezii sunt niste soferi imposibili. La fel ca si pietonii, se baga unul in fata altuia, tasnesc de pe strazi laterale fara sa le pese prea mult de semnele “stop” sau “cedeaza trecerea” si, mai mult ca orice, nu par a avea nici o emotie atunci cand se indreapta in viteza spre pietonii care au verde. Dupa ce era sa fiu calcat de vreo 5 ori pe trecerea de pietoni, am ajuns la concluzia ca in Shanghai pietonii sunt invizibili. E drept, nici pietonii nu fac eforturi sa respecte regulile de circulatie: traverseaza cam pe unde au chef, indiferent cate benzi are strada respectiva. Dar nici pe trotuar nu esti lipsit de griji: din spate vin intotdeauna multi biciclisti si posesori de scutere (mai ales daca trotuarul e suficient de larg incat sa aiba si pista pentru chestiile pe doua roti). E drept, de data asta adversarii macar claxoneaza, da’ dupa cateva minute in care auzi claxoane non-stop, creierul le ignora automat. Pe riscul lui, of course.

Shopping se face pe Nanjing Street, in bazarul Yuyuan (dupa o vizita in gradinile din spate) si in piata Bu Ye Cheng, daca e vorba de electronice. Mall-urile sunt pentru altii copii, din alte blocuri: n-ai ce sa cauti in ele decat daca nu mai stii la ce muzeu sa mergi sau daca altcineva ti-a dat cardul lui fara limita de credit.
Exista o singura regula atunci cand mergi la cumparaturi in China: negociaza! Cu nesimtire. O sa ai surpriza sa platesti o zecime din pretul pe care ti l-a cerut vanzatorul la inceput.

In prima zi, am hotarat sa fac un “walking tour” prin Pudong (centrul financiar al orasului, impanzit de zgarie-nori). O idee nu neaparat inspirata: cladirile pe care le-am luat ca reper (in primul rand Shanghai World Financial Center – pe care n-ai cum sa nu-l iei ca reper, ca doar nu degeaba e a treia cea mai inalta cladire din lume, cu 492 de metri) sunt atat de inalte… incat oriunde ai fi, par foarte aproape. Ceea ce in creier se traduce in “hai sa mai merg un pic in directia aia, ca nu-i mult”, “hai sa fac un ocol mic pana in parcul ala de pe malul fluviului” si tot asa… ceea ce se traduce mai departe in foarte multi kilometri facuti pe jos. Deloc distractiv, cand sunt 37 de grade si o umiditate peste 80% (cred ca vara nu e tocmai cel mai potrivit anotimp pentru a vizita partea asta a Chinei). Peisajul e insa impresionant. Spectaculos. Cu spatii verzi unde nici nu te astepti. Extrem de curat. Daca asta inseamna “made in China”, sa nu ne mire ca in curand absolut tot ce cumparam o sa poarte eticheta asta. De la ultimul etaj vizitabil al SWFC, ai o imagine completa. Care ar putea fi si luminoasa, daca soarele n-ar fi permanent obturat de un nor gros de smog: poluarea e si ea impresionanta. Cu minus, de data asta.

Noaptea, toate luminile de pe cladiri, poduri, reclame si stalpi fac poluarea mai putin deranjanta pentru ochi. Iar “Shanghai by night”, cu aparatul de fotografiat in mana, e “a must”: din Pudong, de pe promenada din The Bund, de pe unul dintre vaporasele care fac ture pe Huangpu.

De fapt, toata China e “a must”. Country no. 47 – checked. Ceea ce nu inseamna, insa, ca nu voi reveni.

Scris de | 2017-06-08T00:04:56+00:00 3 August 2010|DRUMURI|1 comentariu

One Comment

  1. Nina 6 August 2010 at 9:27 PM - Reply

    nu-mi inchipuiam ca Moldova poate semana cu China, nici macar la capitolul soferi “politicosi”. cel putin in Chisinau, pe Stefan cel Mare, daca traversezi pe trecere trebuie sa fii atent, altfel s-ar putea sa te trezesti cu un altfel de model de pantofi :)

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger