Cipru, iunie 2010

Days 1-2

Dupa un zbor relativ scurt (2h 15′), luam masina (o Skoda Octavia de cativa ani, cu vreo 16000 km la bord, dar ok – si mult mai putin zgariata/botita decat cea pe care am primit-o in primavara la Roma) si iata-ne pe drumurile din Cipru.

Se circula pe stanga, dar dupa cateva saptamani in Irlanda, asta nu mai reprezinta o problema. Mai mult ma enerveaza limita de 100 km/h pe autostrada (pe celelalte drumuri e 80 km/h, iar in localitati 50); o ignor, insa, repetat, in ciuda zecilor de indicatoare care anunta radar: n-am vazut nici unul, iar bastinasii nu par nici ei prea ingrijorati. Nu exageram, totusi: 120 km/h e o limita rezonabila, mai ales ca pe insula asta distantele sunt mici. Din Larnaca pana in Pafos sunt cam 150 km, dar drumul spre autostrada e semnalizat cam aiurea, asa ca pierdem cateva minute bune cautand iesirea din oras, iar drumul ne ia in total vreo doua ore. Ca bonus, nici unul dintre cele doua navigatoare GPS nu are harta Ciprului, asa ca pentru a ajunge la destinatie, trebuie sa ma bazez pe instructiunile (incorecte) de pe site-ul hotelului, pe amintirea unei harti si pe flerul meu. Ultimele doua nu dau gres, astfel ca descoperim hotelul mai repede decat ne asteptam, dupa ce facem si o oprire la un mini-mall, sa repar faptul ca mi-am uitat slipul acasa (how stupid!).

Hotelul – Kefalos Beach Tourist Village – e alcatuit din cateva zeci de vile in care sunt cate 4 studiouri cu bucatarie proprie (pentru cei care au chef sa-si gateasca singuri), supermarket, restaurante, baruri, o piscina de dimensiuni rezonabile (si inca una pentru copii), totul la cativa metri de plaja. Pe scurt, absolut ok – a meritat sa ne petrecem cateva zile pe tot felul de site-uri, pana cu vreo 4 zile inainte de a pleca, cautand (usor disperati, de la o vreme) un hotel care sa ne placa. Singura chestie care nu-mi convine e ca balconul camerei da spre parcarea din spate, nu spre mare – dar negocierile cu personalul de la receptie continua :).
A, si nu mi-a mai convenit ca entertainer-ul nu mi-a dat un 32, la jocul de bingo organizat in prima seara: i-a dat uneia 36-le de care avea nevoie, ce magar!

Ziua a doua, pe scurt: piscina, sezlong, bere, piscina, bere, sezlong etc.. Pe la 4 descopar ca, desi am stat doar la umbra, pielea mea reactioneaza chiar si la ultravioletele filtrate de umbrela de plaja: stiu deja ca o sa arat ca un crevete fiert, n-am nevoie de mai mult ca sa fug la adapost. Probabil o sa ma multumesc de acum incolo cu piscina interioara sau cu marea, dupa ce apune soarele. Nu in fata hotelului, insa, pentru ca aici fundul marii e extrem de accidentat, m-am zgariat deja intr-o stanca.

Deocamdata, ne umplem ziua cu o plimbare in jurul orasului. Majoritatea obiectivelor turistice din Cipru sunt manastiri: sunt foarte multe si – unele – foarte vechi. In rest, peisajele nu sunt fantastice – daca intri in interiorul tarii, unde nu mai vezi contrastul stanci-mare, dai de coline aride si de localitati nu foarte pitoresti, asa cum te-ai astepta, ci cu locuinte mai degraba moderne.

Un indicator ne arata drumul spre “Baile lui Adonis”, cu mentiunea ca “soseaua e buna pentru toate masinile”. Au uitat sa scrie undeva “relativ”: drumul e neasfaltat, cu zeci de gropi si bolovani care atenteaza la masina mea. Ajungem intr-un final, fix la timp ca tanti de la ghiseu sa ne spuna ca programul pentru turisti e pana la ora 19. Era 19:04. Vrea sa ne dea un bilet stampilat, sa-l folosim intr-o alta zi. No way, eu pe drumul asta nu mai vin! Ii promitem ca nu stam decat 3 minute, cat sa facem doua poze, si ne lasa inauntru. Baile lui Adonis sunt asa: intr-o padure, doua cascade, una mai mica, una mai mare, un lac (in care poti sa te balacesti, daca nu vii la 19:04) si o statuie a tanarului din poveste (din legendele Olimpului, de fapt), cu un falus pe masura legendei.

Seara dam o tura pana in port, apoi back home, la aspirina, cina, bere, meci, film.

Day 3

Sunt incapabil sa stau la soare (pielea de pe umeri il simte chiar si atunci cand sunt imbracat), asa ca nu ne ramane decat sa ne suim in masina si sa plecam de nebuni spre nord, in cautare de noi manastiri. Gasim una pe o faleza deasupra marii, langa Polis, apoi ne indreptam spre Kykkos, una dintre cele mai frumoase de pe insula. Indeed, merita vazuta: arcadele din curtile interioare si mozaicurile de pe pereti arata frumos in albumul de fotografii. Dar si drumul pana acolo merita o mentiune speciala: multe zeci de km de serpentine, pe care ai sansa sa nu intalnesti nici o masina. Distractiv pentru sofer, mult mai putin pentru pasager(i).

Directia sud, spre Limassol si apoi pe autostrada spre Pafos, cu speranta ca o sa prindem apusul de soare la stancile Afroditei. Exclus: serpentinele continua, astfel ca nu putem merge prea repede, iar in plus, la longitudinea asta soarele apune mai devreme decat estimasem. Cand trecem pe langa stanci, e deja intuneric bezna, desi e doar ora 21. Nu-i bai, mai sunt si alte seri.

La hotel, desfac sticla de vin cumparata de la Kykkos. La multi ani mie!

Day 4

O zi cu drumuri mai scurte: azi bifam obiectivele de pe ruta Pafos – Limassol. In afara de Agia Paraskeva, de data asta nu mai avem biserici si manastiri, ci monumente antice si medievale: compexul arheologic de la Kourion (cu un amfiteatru amplasat spectaculos, pe un deal deasupra marii, si foarte bine pastrat – astfel incat si in prezent aici sunt organizate spectacole), Sanctuarul lui Apollo, castelul Kolossi. Dupa o baie in Limassol (aici fundul marii e acoperit cu nisip), reusim de data asta sa ajungem la stancile Afroditei inainte de asfintit. Din pacate, insa, efectul artistic nu e chiar cel estimat, din cauza ca soarele nu apune in mare, ci undeva in spatele dealurilor din apropiere; anyway, zona e simpatica, ies cateva fotografii ok.

Day 5

170 km de autostrada pana in Lefkosia (Nicosia). Pe autostrazi aproape ca nu exista benzinarii, astfel ca pentru a alimenta trebuie sa astepti o iesire si apoi sa bantui un pic pana gasesti una (la cativa km distanta) – daca esti la limita, ai pus-o.
In Nicosia, dupa ce am lasat masina intr-o parcare la marginea zonei pietonale (1 euro/ora), cel mai complicat a fost sa gasim centrul de informare turistica: desi erau indicatoare peste tot, ne-am invartit in cerc o bucata de vreme, pana cand un chelner ne-a lamurit ca obiectivul cu pricina e in spatele restaurantului, ascuns dupa tarabele cu suveniruri ale unui magazin. Imposibil de vazut cu ochiul liber – si, oricum, inutil chiar si dupa ce l-ai descoperit: programul se termina la ora 16, iar in weekend e inchis. Din fericire, cei de la magazinele si restaurantele din jur sunt dotati cu harti pe care sa le ofere gratuit turistilor.
Facem o plimbare prin orasul vechi, ajungem pana la un punct de paza de pe linia de demarcatie dintre zona greaca si cea turca (unde scrie ca n-ai voie sa fotografiezi, da’ asta nu ma impiedica sa trag doua cadre pe ascuns), apoi intram in partea turca a orasului (si a insulei). Ai nevoie de pasaport, e o frontiera in toata regula, dar stampila o primesti pe o hartiuta separata, pe care poti s-o pastrezi pe post de suvenir. Independenta Ciprului de Nord nu e recunoscuta decat de Turcia, si ar fi destul de ciudat sa ai intr-un act oficial o stampila de la un stat pe care propria ta tara nu-l recunoaste. Un detaliu: viza nu costa nimic.
La intoarcere, oprim la moscheea Hala Sultan Tekkesi, pe malul lacului de sare de langa Larnaca. E deschisa doar pana la 19.30, dar ies cateva fotografii dragute de pe malul lacului, cu fundalul rosiatic al cerului la apus.

Day 6

E timpul sa vedem si obiectivele turistice din Pafos/Kato Pafos: Tombs of the Kings si situl arheologic de langa port. Primul e un complex de cripte in care, de fapt, nu a fost inmormantat nici un rege, ci tot felul de personalitati locale antice cu titulaturi mult mai mici. Situl arheologic e, de asemenea, destul de intins ca suprafata – si cuprinde un mic amfiteatru, cateva locuinte mari (una dintre ele, a fostului guvernator roman al Ciprului) cu niste mozaicuri foarte bine pastrate si o fortareata medievala. Ambele merita vazute. Cu exceptia sitului arheologic (unde biletul costa 3.40 euro), la toate celelalte monumente de pe insula intrarea e fie gratuita, fie costa 1.70 euro.
Seara incercam inca un restaurant din zona portului: daca in urma cu 3 zile comandasem “fish meze” (un amestec de aperitive locale, peste si fructe de mare), acum incercam “mix meze” (in plus, avem si cateva feluri de carne). In ambele cazuri, pretul e 20 euro/persoana – si in ambele cazuri, e imposibil sa mananci tot. Majoritatea chelnerilor din zona sunt romani, vorbim despre cum o duc in Cipru (se pare ca bine), primim la desert pepene rosu din partea casei, ne despartim cu urari si strangeri de mana.

Day 7

Ne trezim devreme (la ora 13 trebuie sa predam masina in Larnaca), astfel ca avem timp sa trecem si prin restaurant, pentru mic-dejun. Nu ne intreaba nimeni nimic, mancam gratis (in mod normal costa 5.50 euro), predam cheile de la camera, telecomanda si adaptorul de priza UK/EU (pentru care lasasem 15 euro depozit la receptie) si urcam din nou pe autostrada, pentru ultimii 150 km ai plimbarii. Total – 1200 km. Nice, a meritat si de data asta. Cyprus – checked.

Scris de | 2017-06-08T00:04:56+00:00 20 Iunie 2010|DRUMURI|1 comentariu

One Comment

  1. carmens 29 Iunie 2010 at 5:03 PM - Reply

    Frumos itinerariu,felicitari !asta pot spune si eu acum…,,Nice, a meritat si de data asta ”sa te citesc !

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger