Europa, septembrie 2004

Bucuresti – Budapesta – Viena – Salzburg – Verona – Padova – Monaco – Bucuresti

0
km
0
zile
0
/persoana
0
persoane

Ziua 1: plecarea din Bucuresti pe la 00.30 prin Buzau (ca sa-l iau pe Costica), apoi Ploiesti, Brasov – unde ori indicatoarele sunt proaste, ori nu le-am vazut eu pe cele care ar fi trebuit, cert este ca am iesit spre Sibiu pe un drum criminal, plin de cratere; am scurtat cu vreo 20 km, dar am pierdut cel putin 30 min. Reintrat pe european, n-au mai fost probleme. Oprim in Arad, spalam masina, incercam sa cumparam forinti pentru vigneta, nu gasim la nici o casa de schimb. Gasim in Nadlac. La granita, coada de 5-6 masini, ne ia 20 min, apoi inca vreo 10 la unguri, unde vamesul se uita destul de atent in portbagaj, si pe la 10.30-11 suntem in Ungaria. Plin de politie pana la Szeged, respectam toate limitarile de viteza. Inainte de intrarea pe autostrada, trec in dreapta sa dorm un pic. Cand ajungem la Budapesta aflu ca am mers si cu 160 pe autostrada, fara probleme. O singura data s-au uitat doi politisti mai lung dupa noi, dupa o frana mai zgomotoasa – placutzele mele noi (!) scartzaie infiorator si asta le-a atras atentia.

In Budapesta, gasim hotelul relativ repede, dar ne mai ia 20 min sa ajungem la el: in centru e plin de sensuri unice, iar pe Rakoczy ut. (unul dintre bulevardele principale), ca sa treci pe sensul celalalt trebuie sa faci un ocol imens – cel mai simplu traseu pe care l-am gasit ne-a dus pana aproape de Citadela, in Buda (in total vreo 7 km). Ne-am instalat la hotel, din fericire e weekend iar parcarea pe strada e libera, plecam sa mancam ceva. Ne e prea foame ca sa avem rabdare sa cautam, asa ca ne asezam pe o terasa in apropiere, cu preturi… ca pentru turisti (a doua zi n-am mai repetat figura, am iesit din centru si am gasit un restaurant “normal”, cu un raport pret/calitate/cantitate excelent. Nu intru in detalii despre oras, fotografiile cred ca sunt suficient de explicite, cert este ca merita vazut. Luni dimineata plecam devreme… din pacate prea devreme: la hotel accepta doar forinti, asa ca trebuie sa mergem sa schimbam; problema e ca toate casele de schimb deschid la 10 (la fel ca aproape toate celelalte magazine) si ne vedem nevoiti sa mergem la banca, unde cursul de schimb e sensibil mai mic (cu 10-11 forinti/euro).

La iesirea din Ungaria, in incercarea de a nu mai alimenta pana in Austria, merg aproape 70 km in rosu. Pe ultimii 40 km nu mai e nici o benzinarie, eu devin usor disperat dar reusesc sa ajung la cea de la granita, unde pun benzina de cei 2000 de forinti pe care ii pastram pentru vigneta de la intoarcere. Granita o trecem rapid, ba chiar prea rapid – uitam sa oprim sa luam vigneta pentru Austria si mergem vreo 30 km fara. Remediem problema la prima benzinarie, facem niste comentarii laudative la adresa unei tipe… care ne raspunde in romana (ar fi trebuit sa ne asteptam, era prea dragutza ca sa nu fie de-a noastra) si ajungem in Viena… drept in centru. Nu e bine: ne uitam pe harta, trebuie sa intoarcem, Favoritenstrasse e mult mai jos. Ajungem pe ea, dar se termina inainte de nr. 42 (unde e hotelul)… obligatoriu la stanga, in fata e un santier… now what? Intrebam un politist, ne mai chiorâm putin la harta si pana la urma descoperim continuarea strazii. Evident, hotelul e pe sensul celalalt, linia e continua, aglomeratia e cumplita, dar din fericire aici nu e Budapesta si putem intoarce rapid. Masina e depusa in garajul hotelului, de unde nu mai iese pana la plecare. Apare un alt tip de problema: in Viena ai multe de vazut, iar noi n-avem decat o zi. Receptionerul – un aradean simpatic plecat acum 15 ani din Romania – ne face pe harta un traseu maximal: mai mult de atatea obiective nu puteti vizita in cateva ore. Ba putem: desi nu intram in muzee (exceptie face palatul Schönbrun, care oricum ne-a cam dezamagit), vedem cam tot ce era important – mai putin Belvedere (pe care l-am lasat pe a doua zi), Praterul si Donau Tower, unde o sa mergem data viitoare. Pretul efortului: seara cand ajungem la o terasa pentru un schnitzel vienez ca la mama lui suntem rupti de oboseala si mai scunzi cu 2 cm (ni s-au tocit picioarele).

Ziua 4: Salzburg. Ne invartim o bucata aiurea prin oras, pana descoperim ca hotelul nostru e undeva la periferie (logic, doar era un Ibis!). Urcam la castel (pe jos… yeeeak! mi-am scos sufletul), de unde se vede intreg orasul, ne intoarcem in cartierul istoric pentru obiectivele adunate acolo, ne plimbam linistiti pe stradutele aglomerate dar foarte cochete din zona, avem timp sa mergem si in gradinile Mirabell… dupa care eu sunt pe punctul sa fac o criza de nervi cautind un loc de parcare pentru a merge sa mancam ceva. Dupa o ora si jumatate, cand sunt gata sa las masina oriunde, indiferent de riscuri, descopar un loc gol. Era timpul. In timp ce stam la terasa incepe sa ploua. Si va continua sa ploua pana a doua zi la amiaza, cand ajungem in Italia.

Granita o trecem de vreo 3 ori, inainte si inapoi, pentru ca italienii au o lege tampita care spune ca la 8 zile de la intrarea in tara trebuie sa ceri la Chestura un permis de sedere, chiar daca esti turist. In cazul nostru, termenul asta se calcula de la intrarea in Schengen, ceea ce insemna ca mai aveam doar 6 zile – motiv pentru care am inceput sa cautam un politist de frontiera care sa ne puna inca o stampila de intrare in Italia. Dupa doua ore, am gasit unul, care ne-a explicat ca n-avem decat sa iesim in Slovenia dupa 6 zile si sa intram inapoi, ca sa fim in regula. Ne-am enervat si am plecat mai departe. Ca sa evitam taxele de autostrada, am pornit pe SS-uri (care merg exact paralel). Eroare: strazile astea sunt cumplit de aglomerate si pline de semafoare (complet nesincronizate), asa ca am economisit 15-20 de euro, dar am pierdut vreo 3 ore, cel putin.

Dupa episodul asta, in zilele urmatoare am mers doar pe autostrazi… sau cu alte mijloace de transport – cum am facut a doua zi, cand am mers la Venezia. Din motive evidente, aici nu poti sa ajungi cu masina pana in zona care te intereseaza ca turist. Solutia cea mai simpla e sa opresti intr-o localitate apropiata (una nu foarte mare, ca sa gasesti usor loc de parcare in fata garii), de unde iei trenul care te duce pana la Venezia Porta Nuova… adica fix pe malul Canalului Grande. O metoda similara am aplicat si cateva zile mai tarziu, cand pentru a evita sa-mi distrug nervii pe strazile din Milano (traficul e groaznic chiar si pentru unul care sta in Bucuresti, cum sunt eu) am iesit de pe autostrada la Gessate, de unde incepe Metropolitana. O parcare gratuita imensa in fata statiei, in 40 min. eram la Dom, alte 40 inapoi, iar apoi continuarea traseului spre Genoa a fost la fel de simpla. Inainte de asta s-a mai petrecut insa un eveniment care trebuie mentionat: intre o zi la Verona si una la Padova, am oprit noaptea la Bassano (o localitate mica la vreo 60 km de Padova). Nimic spectaculos… pana a doua zi cand, in drum spre autostrada, de pe o straduta laterala iese un Fiat chiar in fata mea (atitudine pur italiana), eu am 90 pe limitare de 50, n-am timp sa opresc in spatele lui, il depasesc pe linie continua, la 2 metri de o intersectie… fix in fata unei masini a politiei. Pe care o vad in retrovizoare cand intoarce: e clar. Dupa un minut ajunge langa mine cu girofarul aprins. Urata senzatie. Cei doi politisti (unul mai incruntat, unul chiar zambaret) imi cer talonul, permisul si cartea verde (pasaportul nu i-a interesat chiar deloc) si imi explica linistiti ca prostia pe care am facut-o costa cam 360 de euro… M-am facut albastru ca masina lor, da’ n-am protestat decat timid si, oricum, amabil – am explicat ca n-am avut timp sa opresc si cam atat. Nu i-am convins (nici nu ma asteptam) dar… pana la urma am avut bafta. Cand au aflat ca nu stau in Italia si sunt doar un turist putin inconstient, s-au uitat unul la celalalt si au hotarat sa-mi dea doar o amenda pentru ca am calcat linia continua: 33.60 euro. Uf, am scapat!… iar tot restul zilei am mers cat se poate de regulamentar, respectind inclusiv limitarile de viteza pe care in Italia le ignora toata lumea.

Revenind la drumul Milano – Monaco, relativ enervanta a fost bucata de autostrada (A7) care traverseaza muntii chiar inainte de Genoa: foarte multe curbe stranse, limitari de 50-60, daca mai prinzi si doua-trei camioane in fata te-ai scos. Dupa Genoa, insa, primesti rasplata: peisajul e superb, in stanga e marea, in dreapta muntii, sus soarele… nici nu-ti dai seama cand te hotarasti sa mai stai cel putin o zi prin zona. Eu am iesit de pe autostrada la Imperia, pe SS 1, care merge chiar pe malul marii, prin toate statiunile. E aglomerat tare, dar merita, peisajele sunt absolut dementiale! Iar Monaco ofera privelistea suprema. Sfatul meu: daca ajungeti in zona, nu-l ratati – sincer, am vazut destul de multe locuri din lume pana acum, dar nici unul atat de frumos. Principatul e scump (benzina, totusi, e mai ieftina decat in Italia, iar 2 ore de parcare sub Casino m-au costat doar 3.80 €), dar in jur sunt zeci de statiuni unde gasesti cazare la preturi civilizate.

Pe drumul de intoarcere am pornit pe la 11 seara, de data asta pe autostrada. Drumul merge pe creasta, iar de acolo ai la un moment dat o noua priveliste de exceptie: esti deasupra Monaco-ului, care e o mare de lumina. Avantajul major e ca la 3 metri de locul din care vezi asta e un refugiu unde poti sa opresti masina cateva minute. Drumul pana la Verona… plictisitor. Am evitat A7 prin A26 (asta e semnalizata prima, asa ca a fost usor), astfel incat sa scap de serpentinele alea, si in afara zecilor de TIR-uri (la italieni nu mai au voie sa circule in weekend, si tocmai trecuse de miezul noptii de duminica spre luni) totul a fost normal. Taxa de autostrada – cam 22 €.

In total, cele 9 zile de plimbare ne-au costat (2 oameni) cam 1200 €, din care benzina 225 €, taxele de autostrada 100 €, cazarea 350 € (aici trebuie sa spun insa ca in Italia am avut asigurata cazarea gratis 4 nopti din 5). La intoarcere (fara escale) am mai scos din buzunar cam 200 de euro – benzina, autostrada, cafele… Am uitat sa fac o precizare importanta: excursia am facut-o la bordul unei Dacii SuperNova Rapsodie, fabricatie 2002, care – daca nu pun la socoteala scartzaitul placutelor de frana, in primele zile – s-a comportat excelent (chiar daca mersul pe autostrada mii de km cu 140-160-180 km/h a facut-o sa consume in medie aproape 7,6 l/100 km).

Scris de | 2017-06-08T00:04:57+00:00 30 Septembrie 2004|DRUMURI|Comments Off on Europa, septembrie 2004
Advertisment ad adsense adlogger