From Afar

Un colaj de patru meteori si un “detaliu” decupat dintr-un cadru mai larg.
Fotografiile au fost facute in noaptea de 13/14 august, intre orele 23:45 si 3:45, cu un Canon 350D si un obiectiv Tamron XR Di II setat la 17mm, f/2.8, ISO 800, expunere 30″.

A fost prima experienta de genul asta (shooting stars, that is) si am invatat niste chestii din ea:

– inainte de a pleca de acasa, verifica pe internet pozitia constelatiilor in perioada respectiva (site-ul Observatorului Astronomic e foarte util), apoi uita-te pe o harta (google maps cu optiunea “terrain”, de exemplu) ca sa-ti stabilesti macar cu aproximatie punctul de observatie: cat mai departe de orase/comune si, de preferat, fara dealuri/munti in fata. Mie chestia asta mi-a salvat cel putin o ora de bantuit aiurea pe coclauri: cu o marja de +/-500m, locul pe care il stabilisem de acasa s-a dovedit a fi cel mai bun.

– un acumulator de rezerva se dovedeste util la casa omului, avand in vedere ca practic tragi cadre de 30″ continuu timp de cateva ore. In orice caz, pentru a economisi bateria, dezactiveaza optiunea de preview automat (care oricum devine rapid foarte enervanta pentru ochi). Obviously, cardul de memorie trebuie sa fie si el cat mai mare posibil.

– foarte utila e si telecomanda; eu n-am avut, motiv pentru care a trebuit sa folosesc timer-ul (riscant, pentru ca pierzi 8 secunde inaintea fiecarui cadru: daca fix atunci se produce “the big fireball”?)

– la primele cadre, testeaza diferite setari; in functie de luminozitatea cerului, s-ar putea sa fie ok un ISO mai mic sau un timp de expunere mai mic. Sau amandoua. Un timp de expunere de peste 30″ face ca stelele sa apara ca niste mici liniute, din cauza rotatiei pamantului. In acelasi timp, un ISO mai mare produce inevitabil zgomot de imagine (chiar si cu riscul asta, functia “noise reduction” pe care DSLR-urile o au implementata trebuie sa ramana pe “off” – consuma enorm de mult timp dupa fiecare cadru; la urma-urmei, filtrele de Photoshop pentru ce au mai fost inventate?).

– dupa ce ai gasit constelatia (Perseu daca vorbim de Perseide, logic), vizeaza un sector de cer aflat usor intr-o parte sau in cealalta; in seara in care am iesit eu, 45 de grade spre nord si cam tot atat pe verticala (sau chiar ceva mai mult) ar fi dat rezultatele cele mai bune. In orice caz, nu alerga dintr-o parte in alta a cerului de fiecare data cand vezi un meteor: ala s-a dus, nu-l mai prinzi, iar urmatorul s-ar putea sa apara fix in partea opusa.

– dupa ce toate setarile au fost puse la punct, nu mai ai de facut nimic altceva decat sa apesi pe declansator la fiecare 30 de secunde. Gaseste-ti o pozitie comoda si admira spectacolul: de fapt, pentru asta ai venit.

– Acasa, dupa ce arunci o prima privire “la cald” si selectezi cadrele in care apar meteorii, nu le sterge pe celelalte: maine s-ar putea sa mai gasesti cateva care ti-au scapat. Abia dupa vreo trei vizionari poti fi sigur ca le-ai gasit pe toate. Si nici macar atunci (unii meteori sunt mici si/sau nu foarte luminosi), dar cele mai importante sunt deja on their way to Photoshop. And glory.

Scris de | 2017-06-08T00:04:55+00:00 16 August 2013|IMAGINI|1 comentariu

One Comment

  1. […] o stea cazatoare, nu? Nu. Se fac fotografii. Anul trecut am petrecut o noapte de august vanand (cu ceva succes) meteori, dar anul asta luna plina mi-a dat peste cap planurile, asa ca trebuie sa caut […]

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger