#fuckyouromania

Da, multumesc, am prins ideea tuturor postarilor motivationale din ultimele 24 de ore: “nu conteaza ca tara s-a inrosit din nou ca si cum n-ar fi trecut 26 de ani, ci maximum o ora din 1990 pana acum, important e sa vedem ce poate face fiecare dintre noi mai bine pentru ea de acum incolo“; “hai sa ne conectam cu cei din afara bulei noastre, sa-i intelegem si sa vedem cum le putem oferi o alternativa“; “uite ce scor fantastic a scos usereul, important e sa ne mobilizam in astia patru ani de-acum incolo, exista speranta“.

Nu, nu exista speranta.

Exista doar o tara in care avem 40% putori care nu-si pot rupe 5 minute pentru a se duce la vot. O tara in care dintre ceilalti 40% care se duc totusi la vot, mai mult de jumatate sunt niste putori comuniste care au ramas la stadiul in care asteapta sa li se dea. Sa li se dea mancare, sa li se dea de baut, sa li se dea ajutoare, sa li se dea salarii pe cat posibil fara sa faca nimic, sa li se dea la o parte zapada din fata curtii.

O tara de oameni care se bat cu pumnii in piept ca sunt patrioti dar pentru care patriotismul inseamna doar “sa ne fure un roman de-al nostru, ca poate ne lasa si pe noi sa furam ceva”.

O tara care isi da la o parte oamenii cu bun-simt, decenti, cinstiti pe motivul halucinant ca sunt copiii nelegitimi ai lui Soros si care ii iubeste pe aia care le scuipa in cap cu un dispret pe care nici macar nu fac efortul sa si-l ascunda.

O tara de proletari cu idei medievale pentru care orice intreprinzator care le cere sa si munceasca pentru salariu e un exploatator nemilos, un ticalos de capitalist (daca-i si strain, e direct diavolul venit pe pamant sub infatisarea unei corporatii), dar care asculta supusi tot ce-i spun reprezentantii celei mai mari companii din tara, care nu plateste impozite, strange averi colosale si se amesteca in politica la fel ca in secolul XVI.

Nu, dragi prieteni idealisti, pe astia nu-i mai poti schimba, nu le poti oferi alternative, pentru ei nu poti face nimic. Nu sunt copii, nu-i mai poti educa: sunt prizonierii eterni ai propriului IQ care ii face sa inghita fara sa proceseze orice minciuna, ai mentalitatii de sclav in care se complac atat timp cat primesc un os de ros si ai unor conceptii dintr-o alta perioada istorica.

O sa aud ca nu-i corect sa generalizez. O sa raspund ca nu exceptiile construiesc o imagine, ci majoritatile. Daca ai zece copaci frumosi intr-o padure uscata, se cheama ca ai o padure uscata. Daca torni un pahar cu apa de izvor intr-un butoi cu apa de canal, ai un butoi cu apa de canal. Mai grav: chiar daca pui doar o lingurita de apa de canal intr-un butoi cu apa limpede, tot un butoi cu apa de canal rezulta. Si asta e, de fapt, blestemul care va continua vesnic – sau, oricum, pana intr-un orizont pe care vietile noaste nu-l vor putea atinge – sa traga tara asta in jos: apa de canal isi va invata si copiii, care la randul lor ii vor invata pe copiii lor, sa fie apa de canal, contaminand intr-un final tot. Putinele picaturi care vor ramane limpezi, din noroc sau din inteligenta, vor sta ascunse in crapaturi sau se vor scurge afara din butoi.

Spuneam prin iunie ca tara asta nu se va mai face bine niciodata. Nu mai are cum. Penalii au desfacut aseara sticlele de sampanie cantand “ziua sfanta a libertatii”. A libertatii de a fura. Nici macar nu si-au pierdut vremea planificand cum sa stearga de pe fata pamantului (nostru stramosesc, desigur) orice urma a vreunei institutii care i-ar putea impiedica: planurile erau deja facute, doar vor fi puse in aplicare in urmatoarele luni. Poporul le da voie.

Pe vremea cand, desi sunau telefoanele de la cabinetul unui hot cu porecla de dulciuri pentru copii, le vorbeam sutelor de mii de oameni care aveau un aparat de radio deschis despre mizeriile ciumei rosii, credeam ca au inteles ceva si ca vor tine minte. M-am inselat.
Am votat de fiecare data, cred ca de vreo 20 de ori in total. In puncte de trecere a frontierei sau stand la cozi in ambasade atunci cand ziua alegerilor m-a prins pe drumuri, deplasandu-ma sute de kilometri pana in orasul din buletin (fara bilete gratuite de tren) sau pur si simplu in sectia de la coltul blocului.
Am muncit si mi-am platit impozitele timp de 25 de ani in tara asta, am incercat sa contribui la a o face mai buna atat cat mi-au permis puterile, priceperea, meseria si ideea adanc infipta de a-mi face datoria in patratica aia mica pe care o ocup.
Am obosit. E inutil. Iar eu pot face orice, dar nu lucruri inutile. Nimic din ce ar putea fi cuprins intr-un cuvant “mare” referitor la tara asta – patrie, popor, neam, societate, natiune etc. – nu merita nici cel mai mic efort. Nu pentru mine, cel putin.

Nu scriu cu nervi, ci cu dezamagire si cu o infinita greata. Si cu un imens regret ca n-am plecat de aici atunci cand multi alti colegi, rude sau prieteni mai destepti decat mine au facut-o. Nu pot decat sa-mi folosesc acum puterile si priceperea pentru a nu-mi adanci regretul cu inca 25 de ani.

Scris de | 2016-12-12T19:49:28+00:00 12 Decembrie 2016|ENERVARI|0 comentarii

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger