Grand Balkan Tour (VI): Croatia

Si totusi, ma trezesc inainte de 10. Doi americani care au ajuns inaintea mea la breakfast ma intreaba amuzati daca am avut o noapte grea. Le fac semn sa nu faca prea multa galagie, ca imi bazaie capul si fara ajutorul lor. Si daca vor sa afle ce fel de noapte a fost, sa se uite atent la tipul care o sa coboare in curand (chiar ma mira, de fapt, ca Miguel nu s-a trezit inaintea mea, avand in vedere ca el are o intalnire de afaceri in dimineata asta). Americanii se amuza si mai tare, Sasha le povesteste ziua precedenta, eu il avertizez ca aud cum ma barfeste, Miguel se alatura rasetelor noastre si, pentru o secunda, am senzatia ca o s-o luam de la capat. Dar nu: el se duce la intalnirea lui, americanii pleaca in oras, Sasha ramane sa-i astepte pe urmatorii turisti (care oricum nu se ridica la nivelul nostru, o sa-ti para rau dupa noi!), iar eu ma despart de Bosnia. Oricum, de Miguel n-am scapat: vine si el in Croatia, pe seara. Initial isi programase sa stea in Split, dar aseara, dupa ce a aflat ca eu opresc in Trogir, care-i la doar 30 km distanta, a butonat telefonul cateva minute, dupa care m-a anuntat ranjind satisfacut: “si eu stau tot acolo”.

In frontiera bosniaca intalnesc aceeasi atitudine ca si la intrare, croatii ma expediaza si ei rapid, ca suntem “frati de UE”, in doua ore sunt in Split – mai ales pe ca ultimii 130 km ma bucur (asa cum stiu eu sa ma bucur) de autostrada.

Search Hotels

Destination
Check-in date
Check-out date
Pe promenada din fata Palatului lui Diocletian se simte atmosfera de “riviera”: nu-i absolut nicio diferenta intre ea si zonele similare din statiunile italiene. Pana si italiana se aude la fel de des. Preturile au crescut si ele semnificativ fata de vecinii de la est: parcarea (chiar pe Riva) costa 10 kuna prima ora si 15 kuna (2 euro) fiecare ora de dupa aia, un pranz fara pretentii exagerate si fara alcool vreo 20 de euro.
Petrec doar cateva ore prin zona, bantuind pe stradutele palatului si pe promenada: culoarea marii si caldura de afara imi fac o pofta de balaceala cum n-ai mai vazut, asa ca renunt la ideea de a urca pe dealul Marijan si ma grabesc sa ajung in Trogir. Hotelul nu-i, de fapt, chiar in Trogir, ci pe Ciovo (insula de alaturi, pe care ajungi trecand un podulet), si imi imaginez ca acolo o sa-mi fie simplu sa gasesc un loc in care sa ma arunc in apa. Sper doar ca si marea sa fie cat-de-cat calda.

…Si e calda! Nu la temperatura ciorbei, dar 21 de grade e mai mult decat puteam spera. Iar la 10 metri de hotel e si locul (nu-i pot spune “plaja”, ca pe aici nu prea exista asa ceva, tot tarmul e stancos si doar sunt amenajate din loc in loc platforme de beton pe care sa te poti intinde) in care imi pot lasa linistit hainele in timp ce dau ture prin apa ca un hering scapat din acvariu. Ies pe uscat abia cand simt ca o sa fac o febra musculara si cand simt nevoia sa compensez lichidul exterior cu niste lichid interior. Ai inteles corect: ma instalez pe terasa hotelului, cu berea si cu laptopul in fata. Citesc, scriu, nu mai am chef sa ma misc de aici nici macar un milimetru. Bag in mine si niste midii, de pofta. Hai, sa fie si-o pljeskavica, daca tot am ajuns la capitolul asta – nu de alta, dar sa existe o baza temeinica pe care Ozujsko sa poata curge in continuare. Mai ales ca intr-o ora apare Miguel, obosit si – evident! – insetat. Nu mai stam pana dimineata, dar nici nu parasim terasa inainte de miezul noptii. Intre timp, Croatia ia bataie de la Mexic si pleaca din Brazilia. Dragi croati, imi pare rau, s-ar putea sa port ghinion echipelor de fotbal. Daca va consoleaza cu ceva, ganditi-va ca Romania nici macar nu s-a calificat la turneul asta final. Desi, in cazul ala, adevaratul ghinion cred ca a fost Piturca, nu faptul ca eu locuiesc in tara respectiva.

Inainte sa adorm, mai zabovesc o jumatate de ora pe balcon, privind luminitele care contureaza Golful Kastela pana la Split.

 

Azi am de facut unul dintre cele mai lungi segmente ale turneului – aproape 800 km. De fapt, tot azi ar cam trebui sa scot “Balkan” din titlu, din cauza ca destinatia e Italia. Unde o sa stau… habar n-am cat timp. Pana cand o sa vad mult soare in prognoza meteo pentru zona din Alpi unde se intalnesc Italia, Austria si Elvetia, ca pe acolo vreau s-o iau pe drumul spre casa.

Aproape 800 de kilometri, dar aproape exclusiv pe autostrada, asa ca nu ma stresez deloc. Am timp sa fac si un mic ocol prin Zadar, ca mi-a vorbit Bobi foarte frumos despre oraselul asta. Si nu fara motiv, trebuie sa recunosc. Peninsula ocupata de centrul vechi e mica, n-are mai mult de un km lungime si vreo 400 de metri latime, dar cel mai mare forum roman de pe partea asta a Adriaticii e aici, alaturi ai cateva biserici medievale, strazile sunt extrem de curate, iar cladirile cu ziduri albe dau foarte bine pe fundal albastru.
Zadar

Atractia zilei e insa “Orga Marina” – o structura moderna, amplasata in trepte chiar pe malul marii, care scoate sunete in functie de valurile care o lovesc. Nu poti sa spui “canta”, pentru ca valurile sunt haotice si sunetele nu formeaza o melodie, dar ideea e foarte tare, iar efectul e spectaculos. Daca n-ar fi atat de multi turisti catarati pe ea, cred ca ar fi interesant sa stai aici si sa asculti marea cantand la orga. Alaturi, chiar la nivelul asfaltului, avem si un disc format din placi de sticla sub care sunt niste celule fotovoltaice, intitulat “Greeting to the Sun”. Zadarienii (cum sa le zic altfel?) se lauda ca din orasul lor se vede cel mai frumos apus de soare din lume. Probabil chiar mai frumos decat cel al lui Barbu Stefanescu-Delavrancea, dar nu asta voiam sa spun: cand apune soarele, ledurile colorate din interiorul discului se aprind si produc un joc de lumini, in ritm cu sunetul orgii de alaturi. Asa mi s-a povestit, cel putin – data viitoare poate ca o sa stau aici pana apune soarele, sa vad cu ochii mei. Azi, insa, am in program sa ajung pe langa Verona, asa ca-mi recuperez masina din parcarea de langa port (pe “continent”, cum ar veni, ca n-am avut chef sa pierd vremea dand ture in jurul peninsulei in cautarea unui loc liber) si pornesc din nou spre nord.

Slovenii ma enerveaza teribil cu vigneta lor de 15 euro (hai, bai, dati-o dracului, 15?!) pe care trebuie s-o cumpar pentru a merge cu masina o ora prin tara lor, dar ca s-o evit ar trebui sa merg pe un drum mai mic si aglomerat pana in Trieste, unde se aglomereaza si mai rau. Fuck it, cativa euro in plus nu mai conteaza, timpul e mai important. Oricum, pentru chestia asta, numa’ de-al dracului nu mai cheltuiesc nimic in Slovenia. Daca faceau si ei vignete pe o zi – hai, trei! – eram mai indulgent. Dar asa, fac ambele plinuri (al masinii si al stomacului meu) in Croatia, astfel incat sa mai pun doar cativa litri, de completare, inainte sa intru in Italia, unde preturile sunt absolut cretine: in jur de 1.80 euro/litru (!), fata de 1.35 in Croatia si Austria si 1.45 in Slovenia.

Ajung seara la destinatie, la fix cat sa vad cum Uruguayul da un gol in minutul 81 si trimite Italia acasa. Imi pare rau si de voi, mai baieti. Poate ar fi trebuit sa fiti atenti la ce-au patit ceilalti si sa ma opriti la frontiera pana a doua zi. Acum ma gandesc daca n-ar fi o idee sa opresc in Germania un pic, peste cateva zile. Dar nuuu, ca eu tin cu Germania. Mai bine ocolesc prin Brazilia :-D.

 

Episoadele precedente:
Grand Balkan Tour (I): Romania si Serbia
Grand Balkan Tour (II): Macedonia
Grand Balkan Tour (III): Albania
Grand Balkan Tour (IV): Muntenegru
Grand Balkan Tour (V): Bosnia & Herzegovina

 

Scris de | 2017-06-08T00:04:54+00:00 20 Noiembrie 2014|DRUMURI|0 comentarii

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger