Grand Balkan Tour (VII): Italia

Cum ziceam: stiu ca titlul deja contine o prostie, da’ daca asa am intitulat povestea asta de la inceput, asa ramane. La urma-urmei, italienii sunt aproape la fel de plini de “balcanisme” ca si balcanicii: s-ar potrivi perfect in regiunea asta. Doar aroganta ii diferentiaza si ii plaseaza mai aproape de – sa dam un exemplu la intamplare, nu? – francezi.

In Italia n-am program turistic, n-am nici macar fixata o zi clara de plecare. Am vazut cam tot ce era de vazut pe-aici prin nord, asa ca mai fac doar iesiri scurte, ca sa nu amortesc. In rest, tot dau refresh pe un site care imi arata prognoza meteo detaliata pentru zona Pasului Stelvio, asteptand sa apara soarele. Pasul asta urca pana pe la 2700 m, motiv pentru care pe acolo vremea se schimba mai des si mai in rau decat la poalele Alpilor (nu ca aici ar fi extraordinar de frumoasa – ploua aproape zilnic, motiv pentru care am si renuntat la ideea de a merge intr-o zi pana la Cinque Terre). Iar daca nu prind vreme frumoasa pe soseaua aia, degeaba ma duc. Acum doi ani, cand am mai incercat o data s-o iau pe acolo venind dinspre nord, a trebuit sa renunt dupa mai putin de o ora din cauza unei furtuni care scosese toata politia austriaca pe strazi ca sa ma avertizeze ca au mai cazut niste bolovani de pe versanti.

Ziceam ca putine sunt orasele din nordul Italiei care mi-au scapat pana acum. Pe de alta parte, avem o lema care spune ca si daca iti petreci toata viata vizitand tara asta, tot mai ai ceva de vazut: in fiecare oras, orasel, sat si satuc gasesti cate o ruina, o biserica veche, un palat, un castelas, o maslina, o scobitoare, o atentie. Drept urmare, intr-o zi dau o fuga pana la Ferrara. Un oras frumusel, cu un centru vechi larg si bogat, ca nu degeaba a fost mare ducat pe vremuri. Si, mai ales, pustiu duminica dupa-amiaza, adica fix cum imi place mie. Ba chiar unele stradute aflate mai la “periferia centrului”, ca sa zic asa, sunt atat de pustii incat, combinat cu vechimea cladirilor, iti dau senzatia ca n-ar fi prudent sa te plimbi pe acolo dupa ce se insereaza.

O alta zi e destinata Parcului Natural Lessinia, care-i undeva la vreo 40 km nord de Verona si unde-s niste coclauri perfecti pentru o plimbare relaxa

[n]ta prin natura. Am dat de-o potecuta nici prea abrupta, nici prea lina, care ducea probabil pana sus pe deal, iar de acolo in partea cealalta. Zic “probabil”, pentru ca n-am verificat cu propriile picioare tot traseul, dupa o vreme m-am intors la masina. Oricum, planul original (cautarea de fosile de amoniti) fusese abandonat. Amonitii aia or fi trait ei in paleozoic, dar nu-s chiar atat de prosti incat sa stea pe strada, sa-i culeaga tot trecatoru’. Plus ca n-ai voie sa dai cu ciocanelul in pietre ca sa-i cauti. Nu ca as fi avut un ciocanel in buzunar, dar ca idee.

Search Hotels

Destination
Check-in date
Check-out date
[/fusion_builder_column_inner]
Lacul Garda e aproape si, desi i-am batut malurile de la sud la nord de enspe ori, cand n-ai chef sa faci altceva mai complicat, stii ca poti gasi oricand, undeva pe malul apei, o terasa unde sa bei o cafea sau o bere privind alene la barcutele care se leagana alaturi si la gleznele subtiri (poate ma repet pe undeva) care plutesc pe deasupra asfaltului. Ceea ce si fac – intr-o zi intr-o statiune, in alta zi in alta. Ca faci un tur complet al lacului (e cel mai mare din Italia si nu departe de luxul fratelui mai mic de la vest – Como) ai nevoie de cateva ore – sunt cam 150 km, dar strada e foarte aglomerata, cu multe localitati, si se merge incet. Sau foarte incet, depinde cat noroc ai. Eu prind o zi in care se merge exagerat de incet si decid ca cea mai buna solutie e sa opresc in Gardone Riviera, unde am si ceva de vizitat. Acel “ceva” se numeste Vittoriale degli italiani si, desi in traducere libera ar insemna “sanctuarul victoriilor italiene”, e de fapt fosta locuinta a lui Gabriele d’Annunzio, care era poet, politician, print, erou de razboi, prieten cu fascistii, dusman cu fascistii si tot ce mai vrei.
Locuinta ca locuinta, da’ in jur e o gradina uriasa in care omu’ si-a lasat imaginatia sa zburde haotic, mai ales ca avea la dispozitie sumele imense pe care Mussolini era dispus sa le pompeze in buzunarul lui numa’ sa nu-l mai vada implicandu-se in politica. Si-a adus inclusiv o nava de razboi, pe care a infipt-o in deal, sa vada lacul de pe puntea ei. O nava de razboi, da. Un cuirasat, mai exact. Plus o barca torpiloare, asezata undeva intr-un mini-muzeu. Plus un aeroplan agatat in sala de spectacole. Plus un amfiteatru, un paraias amenajat sa coboare in cascade spre un lac mai mic, j’de statui si, deasupra tuturor, un mausoleu. In total, rezulta un parc foarte interesant, in care merita sa petreci cateva ore. Sau cativa ani, daca te cheama d’Annunzio. Cand peisajul pe care il vezi de pe terasa arata asa, normal ca merita:

20140630_04-Gardone-Riviera-Vittoriale-degli-italiani

 

Episoadele precedente:
Grand Balkan Tour (I): Romania si Serbia
Grand Balkan Tour (II): Macedonia
Grand Balkan Tour (III): Albania
Grand Balkan Tour (IV): Muntenegru
Grand Balkan Tour (V): Bosnia & Herzegovina
Grand Balkan Tour (VI): Croatia

Scris de | 2017-06-08T00:04:54+00:00 24 Noiembrie 2014|DRUMURI|0 comentarii

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger