Radem, glumim, dar nu stam doar in incinta, ca nu suntem scheleti, daca stii bancul. Mai ales cand am la dispozitie o masina, nu ma rabda inima sa-mi bat joc de cei 20000 de ani de civilizatie umana care au dus la aparitia motoarelor Diesel si Otto, slavit fie numele lor. Asa ca imi fixez un azimut (stiai ca termenul asta vine din araba? nu stiai) de aproximativ 230 de grade si plec la mare, la soare. Adica la mare, la soare si la sare.
Traficul, un pic aglomerat pe centura, se relaxeaza rapid, plimbare de vara. Intr-o intersectie, niste indicatoare imi arata ca daca as lua-o tot inainte, as ajunge la Bethany Beyond the Jordan, unde se presupune ca a fost botezat Iisus. Dar noi am zis ca mergem la mare, asa ca ne tinem de plan, ce-i cu dezordinea asta? Eeeee!
Inca vreo cativa kilometri pe Jordan Valley Highway (nu te lua dupa denumire, e o sosea) pana cand zarim cele cateva hoteluri care, desi arata foarte bine, pe masura numarului de stelute de deasupra usii, stau ca proastele in soare fara sa le deranjeze prea multa lume. Now really, wtf?! Vremea e perfecta, sunt vreo 30 de grade, umiditate minuscula, zero nori si zero perspective de nori, totul intr-o tara linistita si prietenoasa, unde-s turistii?! Asteapta luna august, sa moara de cald? Sau asteapta luna august ca se duca in Bulgaria la all-inclusive, ca omizile? Nu inteleg. Si am o senzatie ambivalenta referitoare la chestia asta: pe de o parte ma bucur ca nu ma inghesuie mii de glanetasi veniti sa-si faca selfie-uri in slapi, pe de alta parte imi pare rau de Iordania ca nu se bucura de cata atentie merita.
Amman Beach e imediat dupa hoteluri. Daca esti nataflet, te opresti la prima intrare, unde platesti 20 JOD, pentru ca nu esti iordanian. Altfel, mai mergi cativa metri si intri pe poarta folosita in principal de localnici, unde trebuie sa dai doar 12 JOD. Ai economisit 10 euro in 5 secunde. Dar numai daca nu esti nataflet, repet.
As putea spune ca mi-am luat plaja: sunt unicul si irepetabilul turist de pe ea. Am mai zarit un cuplu cu doi copii, da’ aia nu erau pe plaja, ci undeva la un loc de joaca. Pot sa-mi aleg ce sezlong vreau, ce umbrela vreau. Pot sa-mi pun zece sezlonguri sub zece umbrele diferite si sa stau pe fiecare cate 10 minute. I’m the king of the beach. Fa tu asta la Mamaia, daca poti!
Marea Moarta nu-i chiar o mare, ci mai degraba un lac: are doar vreo 50 de km lungime si maximum 15 latime, daca te uiti atent ii vezi pe israelienii de pe malul celalalt cum se uita atent la tine. Sau pe israelienii care se uita la palestinienii care se uita la tine, ca acolo-i Cisiordania. Cam la fel de mare-i si lacul Garda din Italia, in timp ce Balatonului ar trebui sa-i zicem “ocean”. Nu degeaba a avut Ungaria un amiral. E drept ca alea au apa dulce, in timp ce asta e la limita de sus a notiunii de “apa sarata”. Nu stiu care-i concentratia maxima de sare posibila in apa si mi-e lene sa caut pe google, dar aici se apropie de 35%. O treime, dammit! De unde si rezulta ca orice incercare de inot e sortita esecului: aici nu inoti, plutesti. Nu intamplator prima atestare documentara a mersului pe apa s-a produs prin zona asta, iti zic. Preferabil e sa fii dotat cu ochelari de inot, totusi, altfel e aproape imposibil ca dupa cateva minute sa nu te zbati incercand sa iesi pe mal in timp ce urli si injuri simultan, ca mine, dupa ce ti-au sarit cativa stropi in ochi. Si invinge-ti reflexul de a te sterge cu dosul mainii, ca si acolo ai apa la fel de sarata si n-o sa faci decat sa inventezi niste injuraturi noi, asculta un om patit.
Lamurit fiind ca plutitul nu-i de mine, raman in zona tarmului, de unde adun cristale de sare; sunt la fel de mari ca pietricelele de alaturi si la fel de multe, doar ca transparente. Poate le pun in mancare intr-o zi, mai stii ce-mi trece prin cap? N-am vazut nicaieri scris ca nu-i voie, asa ca desprind si un bulgare de sare de pe o stanca unde s-a depus de-a lungul anilor in straturi, alternand cu suvite de nisip. Nu stiu cum o sa le transport eu acasa in bagajul ala de mana umplut la milimetru cub (9.990 kg , sa se oftice si cel mai enervant operator de la biroul de check-in al unui low-cost), dar ne ocupam mai tarziu de problema asta. Acum prioritatea e sa zac fara ganduri, cu apa clipocind alaturi pe post de unic fond sonor.
Marea Moarta mai detine un record: e locul de pe planeta aflat la cea mai mare altitudine negativa: -304m. Cum ar veni, nivelul marii e la 304 metri sub nivelul marii. Orice, numa’ potopul sa nu te prinda aici. Exista si un mic monument, o piatra sau ceva, cu o placuta langa care poti sa te fotografiezi ca sa te poti lauda ca uite ce jos ai fost, dar eu nu l-am gasit. Poate pentru ca nici nu l-am cautat prea hotarat, ma gandesc. Nici “Muzeul din cel mai jos loc al Pamantului” nu l-am cautat, dar am dat peste el mergand de nebun spre capatul sudic al marii, dincolo de Rezervatia Naturala Mujib. Nu-s un mare fan al muzeelor, iar asta nu-i neaparat spectaculos, dar merge sa mai schimbam atmosfera. Paznicul apare cand eu am deja 10 minute de cand ma plimb prin cladire. Ii arat Jordan Pass-ul pe telefon si dispare de unde a venit. Il trimite in loc pe un coleg care stie ceva mai multa engleza; ne salutam politicos si dispare si el.
Imi inchei si eu studiul exponatelor si ies, exact cand in parcare aterizeaza doua SUV-uri din care coboara 5-6 indivizi in costum, plus unul mai in varsta, intr-o tinuta locala imaculata, pe care se vede de la distanta aspectul de sef al tuturor celorlalti. Dau sa fac un pas intr-o parte ca sa nu-i incurc, dar ti-ai gasit: seful vine direct spre mine zambind, imi intinde mana si ma saluta in araba, pare incantat de efortul meu de a balmaji un “wa alaykum as-salaam” cat-de-cat inteligibil, operatiunea se repeta cu toata delegatia intr-un mod literalmente protocolar (e vreo camera ascunsa, filmeaza cineva?), iar un minut mai tarziu sunt iar singur in parcare. What the cosmic fuck was that?!
Pe dealul de deasupra muzeului se afla Pestera lui Lot, care-i chiar o pestera (ce chestie!), in jurul careia se afla ramasitele unei biserici construite la cateva sute de ani dupa evenimentele biblice care l-au adus pe Lot aici ca sa traiasca impreuna cu fiicele lui intr-o relatie atat de parinteasca incat din ea au rezultat doua triburi. Interesant, dar eu pana acolo pe caldura asta nu urc. O fotografie de jos e tot ce-s in stare sa fac inainte de a urca in masina si de a o porni inapoi spre nord.
Pe la jumatatea drumului e un post de control militar; cand am venit nu era nimeni in el, dar acum avem soldati care opresc masinile de pe ambele sensuri. “Where are you from?”, ma intreaba o vesta antiglont dotata cu pistol-mitraliera inainte sa apuc sa extrag vreun act din borseta. Imi marturisesc locul de bastina si confirm informatia cu pasaportul. “Romania?! Welcome to our country, sir!”, zice zambetul care apare intre vesta si casca de la etajul superior si care imi face semn sa trec. Bai, cam multe intalniri ciudate cu oficiali iordanieni pentru o singura zi. Nici nu ma mai duc in centru sa mananc in seara asta, mai bine caut un restaurant mic langa hotel, cu localnici care joaca linistiti canasta si fumeaza shisha; nu de alta, da’ nu se stie daca si a treia intalnire e programata tot cu zambete, iar in centru sunt politistii aia de la rutiera care prefer sa-mi ramana in memorie ignorandu-ma.
Leave A Comment