Pierdut Oprescu. Il declar nul.

Ziceam pe Facebook un pic mai devreme ca nu inteleg de ce lui Sorin Oprescu nu-i cere nimeni demisia dupa incendiul de la maternitatea Giulesti, desi spitalul respectiv e administrat fix de Primaria Capitalei (si nu de Ministerul Sanatatii). Faceam misto, bineinteles ca inteleg: spre deosebire Cseke Atilla, doctoru’ glumitza nu e membru al coalitiei aflate la guvernare, deci nu are functia de “tinta” pentru asa-zisele televiziuni de stiri si prietenii lor.

Nu conteaza ca “independentul” (ghilimelele nu sunt deloc intamplatoare) Oprescu e cel mai slab primar al Capitalei de la ciobanul Bucur incoace, nu conteaza ca in afara de schimbarea danturii n-a facut nimic de cand a fost ales (ok, poate cu exceptia asfaltarii Bulevardului Aviatorilor), nu conteaza ca nu-l vede si nu-l aude nimeni decat atunci cand mai gaseste o ocazie de a o face pe croitorasul cel viteaz in fata camerelor TV cu poante de smecheras din Giulesti-Sârbi si de a se lauda cu vreo chestie inceputa de altii (abia astept sa-l vad la inaugurarea pasajului Basarab – pe care colegii lui de partid l-au blocat timp de cativa ani, remember?). Nu conteaza nici informatiile care il plaseaza in ultima banca de la perete, cea a absentilor, acolo unde sta si alta eterna tanara speranta (aia care nu da cu saptamanile prin parlamentul in care l-au trimis cateva zeci de mii de creduli): atat timp cat nu e membru PDL sau UDMR, beneficiaza de “imunitate”. Nimic altceva decat o noua mostra de profesionalism si corectitudine, in aceeasi linie cu titlurile imbecile/cinice/penibile afisate de televiziunile respective in astea doua zile. N-are sens sa te miri, doar sa constati. Si sa folosesti butoanele telecomenzii.

Ramane intrebarea “unde-i Oprescu?”. Mai exista? La primarie? De ce? Degeaba.

Scris de | 2014-11-06T06:00:55+00:00 18 August 2010|ENERVARI|1 comentariu

One Comment

  1. Ciupi 29 August 2010 at 3:42 PM - Reply

    Din punctul meu de vedere cred ca sistemul trebuie revigorat de principiu de la cap…nu de la coada…(deoarece e deja imputit) de ce nu se fac astfel de controale inainte de intamplarea unor tragedii precum ,,Giulesti” ?

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger