Rumanisch stolz zu sein

Cumva, intr-un mod fascinant, romanii reusesc sa se salveze in ultimul moment, fix atunci cand crezi ca nimic nu i-ar mai putea scoate din mlastina in care s-au tot scufundat timp de cativa ani. E a treia oara cand fac asta in ultimii 10-15 ani (sau chiar a patra, daca punem la socoteala si rejectul pe care i l-au dat lui VC Tudor in 2000) si, desi m-am saturat pana peste cap de emotii de genul asta, aproape ca-ti vine sa-i bati si sa-i pupi in acelasi timp, ca pe copiii aia care n-au mai ajuns acasa si te-au facut sa tremuri o zi si-o noapte, pentru ca apoi sa se intoarca spunandu-ti ca si-au petrecut ultimele 24 de ore salvand niste oameni surprinsi de inundatii.

Acum, meritul le apartine in primul rand sutelor de mii de oameni care si-au sacrificat timp, bani, energie si nervi ca sa-si faca datoria de cetateni ai unei tari care i-a alungat. Apoi zecilor de mii care au iesit in strada cerand ca umilinta la care au fost supusi primii sa inceteze. Apoi sutelor de mii care, vazand ca mortii din Teleorman au mai multe drepturi decat romanii foarte vii din Londra, Munchen, Torino sau Paris, si-au invins lehamitea si au iesit la vot. Si zecilor, sutelor de mii care au “luptat” in online, timp de doua saptamani, demontand sistematic minciunile emise de copy-dottore sau de slujbasii lui si propagand tot mai departe si tot mai adanc in straturile societatii adevarata imagine a unei guvernari ticaloase.
Tuturor, le datoram respect si multumiri. Mult respect si multe multumiri. Pentru ca au reusit sa faca din tara asta pacatoasa un exemplu de democratie: au ales – in ciuda unei campanii nationalist-religioase de o violenta vulgara, care n-ar putea decat sa inspaimante si sa ingretoseze orice om a carui minte n-a ramas in Evul Mediu – un presedinte care nu-i nici etnic roman, nici ortodox. Pentru ca au aratat ca poti cumpara demnitatea unor babe din Olt sau a unor betivi din Vaslui, ca le poti spala creierele (“creiere”, vorba vine) fanilor latrinei 3, dar ca nu poti face toate astea cu o tara intreaga. Nu in ultimul rand, pentru ca au reusit sa impresioneze cu civismul lor tari in care imaginea romanilor nu-i chiar cea mai stralucitoare. Cozile formate de mii de oameni care au asteptat ore in sir sa poata vota le-au ridicat sprancenele bastinasilor – multi dintre ei la randul lor din ce in ce mai putin participativi la alegerile din propriile tari. Referitor la asta, mi-a ramas in minte povestea carabinierului care consola la un moment dat un copil obosit dupa ce statuse cateva ore la coada langa parintii lui care incercau sa voteze, spunandu-i “Un po’ di pazienza, e’ per la tua nazione”. Indraznesc sa cred ca efortul romanilor din Italia, Germania, Franta sau UK a spalat mai mult imaginea Romaniei decat zece campanii publicitare. E si asta un fel de revolutie.

Recunosc, n-am crezut ca se poate intampla ce s-a intamplat duminica. Si chiar daca am sperat, n-am crezut ca se poate atat de categoric.
Intamplarea a facut sa bantui prin tara destul de mult in ultima luna, si cel putin jumatatea de est mi-a aparut pur si simplu colorata in rosu ornat cu motive traditionale de cacat. Am inghitit cutii intregi de antivomitive ca sa pot conduce pe soselele patriei, impanzite de bannere de pe care ranjea un personaj de desene animate.
In contrapondere, online-ul mi se parea un fel de acvariu in care ne agitam noi intre noi, fara prea multe sanse de a penetra sticla care separa “social media” de “social reality”. N-a fost asa: de data asta, online-ul chiar a contat, iar sticla aia s-a spart cu zgomot. Un zgomot cu atat mai “in your face” cu cat a invins o masinarie aparent imposibil de invins, alcatuita din armata pesedista, armata de mercenari in slujba pesedistilor – oamenii partidelor aliate, plus aia care sperau sa castige ceva de pe urma victoriei celui pe care deja il vedeau presedinte, primarii trecuti la pesede si sefii de deconcentrate mituiti cu promisiuni si auto-mituiti cu sperante ca sub un regim pesedist o sa poata reveni la vechile practici, fara teama ca DNA-ul o sa-i arunce in puscarii, iar deasupra tuturor televiziunile, care au intoxicat plasmele si lcd-urile din casele oamenilor cu o propaganda cum nu s-a mai vazut din 1989 incoace: fix ca acum 25 de ani, la telejurnal am avut din nou stiri despre cresterea economica si zero imagini despre miile de oameni iesiti in strada. Pana si B1 mai avea un pic si provoca latrina 3 la o bataie de cartier pe tema “cine da mai tare in Iohannis”.
Cu ocazia asta s-a infiintat o noua regula a jocului, in care presa “clasica” (pun ghilimele pentru ca in Romania pur si simplu nu mai exista presa in acceptiunea traditionala a cuvantului, doar institutii de propaganda) e inlocuita de o “mass media” in care “masa” nu doar primeste pasiv informatia, ci o si produce si o difuzeaza.

Ponta va disparea, fara sa lase in urma altceva decat dara de murdarie. Acum mai e lasat in functie doar ca sa se penetreze anal de unul singur in timp ce noi radem de el vazandu-l cum incearca sa-si impace in buget propriile pomeni electorale cu promisiunea de a nu creste impozitele. Ar mai avea, poate, o sansa, daca ar reusi sa-i mazileasca pe baronii care, de cateva decenii, fac legea in PSD, dar nu cred ca are nici fata, nici coaie pentru asa ceva. Astfel incat, undeva in prima jumatate a anului viitor, estimez ca o sa fie aruncat la gunoi, ramanand in amintire doar ca un plagiator si un mincinos patologic, un accident nefericit al politicii romanesti si al geneticii, la fel cum mentorul sau ne-a lasat imaginea unui dictator wanna-be, condamnat de doua ori la puscarie, bun doar de pus in dictionar ca definitie a coruptiei. Si ala a patit exact ca Victor Viorel, by the way: convins ca nimic nu-i poate sta in cale, si-a pregatit in Constitutie un mandat prezidential de 5 ani care, prin victoria lui Basescu din 2004, s-a transformat intr-o partida de self-inflicted anal intercourse (care – oarecum ciudat, ar zice niste rautaciosi – sunt convins ca nu i-a oferit prea multa placere).

Atunci cand reusesti sa scoti zeci de mii de oameni in strada impotriva ta chiar inainte sa ajungi presedinte, inseamna ca n-ai reusit sa-ti ascunzi sub figura de adolescent intarziat uratenia hidoasa a unui imbatranit in rele, crescut la scoala de mafioti a recidivistului-mentor si a gastii de smecherasi care organizeaza concursuri de miss pentru uz propriu. Gaunosenia personajului, lipsa lui patologica de scrupule, nesimtirea si apucaturile dictatoriale n-au mai putut fi ascunse la infinit in spatele ranjetului de baietas satisfacut la gandul ca “ii face pe fraieri”, cu toata cosmetica aplicata in straturi groase de lingaii de studio, de popii care nu-l daruiesc, ci il vand pe Dumnezeu, de afaceristii care isi imagineaza ca daca au sub control o jumatate din panotajul stradal romanesc pot avea sub control o tara intreaga.
Atunci cand iei cu doar 4% mai mult in turul al doilea decat in primul, in timp ce adversarul tau isi dubleaza numarul de alegatori, inseamna ca ne-ai enervat. Ca ni s-a facut greata de pomenile tale, de minciunile tale halucinante, de aroganta ta (who’s eating popcorn now, bitch?), de propaganda de tip nord-coreean a televiziunilor tale, de umilinta la care

[incerci sa] ii supui pe cei carora ar trebui sa li te supui. Pentru ca umilinta e sa tii mii de oameni la cozi impiedicandu-i sa voteze doar pentru ca stii ca n-o sa voteze cu tine, la fel cum tot umilinta e si sa incerci sa faci un om fara carte sa-si vanda votul pe un kil de faina si-o sticla de ulei. Umilinta e sa incerci sa ne transformi si pe noi, cei care nu votam dupa cum ne spun gunoierii latrinelor tv, in prizonierii celor usor de manipulat – pentru ca apoi, saracindu-ne prin impozite si prin furt, sa ne impingi si pe noi fie in randul lor, fie departe, unde mizeriile ciumei rosii nu ne mai pot atinge direct. Umilinta asta i s-a intors lui Ponta in fata inzecit, ca un scuipat. La fel cum i s-a intors si sloganul “mandru ca sunt roman”: da, abia dupa rezultatul de duminica putem fi mandri.

Odata cu Ponta ar trebui sa mai dispara si alte cateva personaje de un penibil trist: Tariceanu, Melescanu, Corlatean (asta a inceput sa dispara inainte de turul 2, spre norocul lui). Si-au atins limita maxima a competentei in momentul in care s-au transformat in papusile de carpa ale lui Mickey Mouse, iar declaratiile lor din ultimele zile, inclusiv de dupa anuntarea rezultatului, nu mai lasa niciun dubiu in privinta asta. Tariceanu, cel putin, traieste intr-un univers paralel, populat strict cu fantasmele lui despre el insusi. A inceput sa seamene cu pacaliciul ala de Constantinescu, doar ca fute mai des.
Alti cativa ar trebui sa-si tina gura inchisa o buna vreme de-acum incolo, macar pana ne prefacem ca uitam; si nu ma refer doar la Firea sau la pufosul Palada (astia macar sunt platiti oficial sa fie nesimtiti), ori la slugile de la latrina 3 si ghitaTV (si astia sunt platiti la fel ca primii, doar ca mai putin oficial; btw, mai nou, vad ca predicatorul ala cu buzitele antrenate pe bucile lui Felix incearca timid sa-l pupe in cur si pe Iohannis, doar-doar nu l-o scuipa lumea pe strada), ci la cohorta de artisti, barzi, sportivi, profi univi si alte nevertebrate (uite aici toata lista) care n-au gasit alta modalitate de a se pisa pe propria personalitate si pe reusitele lor profesionale decat inchinand ode conducatorului iubit. Hai, ca la Tudor Gheorghe n-am pretentii, omu’ pare a face parte din secta alora care cred ca dacii au aparut inaintea maimutei, iar cu astia e mai bine sa nu interactionezi daca nu esti psihiatru. Nici de la Beligan, ca pentru ala si Ceausescu reprezenta “omul nou,  comunistul de omenie, idealul final si vital al viziunii noastre despre lume, tinta întregului nostru efort moral”. Sau de la Nastase – el pur si simplu atata poate. Da’ de la Arafat parca nu ma asteptam sa se prostitueze in halul asta. Asta e, de acum incolo, pana cand il vad regretand prezenta pe lista de mai sus, o sa dau 2% din impozit unui ong care salveaza parsi de padure (Muscardinus avellanarius).
Iar pe langa astia, o mentiune speciala primesc autorii unor gunoaie de texte care mie mi-au parut ca facand parte dintr-o incercare disperata a pesedistilor de a castiga pe ultima suta de metri macar o parte din “batalia online”. Culmea e ca unii  dintre ei, dintr-un motiv complet indescifrabil, tin sa se auto-intituleze “ziaristi”. Well, tocmai au demonstrat ca nu-s decat niste manelisti v2.0. Bineinteles ca n-ai cum sa-i acuzi cu subiect, predicat si probe pe Bogdan Stoica sau pe Liviu Alexa ca au primit stimulente ca sa scrie mizeriile alea, dar eu, daca as fi in locul lor, as prefera sa fiu acuzat ca m-au spaguit pesedistii decat de faptul ca sunt atat de prost incat le-am scris din convingere.

Iohannis nu m-a entuziasmat niciodata in mod deosebit (Sibiul da, insa), poate pentru ca omul pur si simplu nu-i facut sa te entuziasmeze. Spre deosebire de Basescu – un politician care a trezit intotdeauna pasiuni (pro sau contra, nu conteaza – indiferent daca il iubesti sau il urasti, ajungi sa o faci cu pasiune) – noul presedinte ales nu “electrizeaza masele”, nu te ridica in picioare.
A propos de Basescu: dupa rezultatul de duminica, se poate spune ca isi incheie cariera politica fara sa fi fost vreodata invins in alegeri. Chiar daca cea pe care a sustinut-o direct a esuat (oricum n-am inteles ce l-a facut sa o sustina pe Udrea in asemenea masura, dar asta-i subiect pentru un alt articol), nu le-a oferit adversarilor ocazia sa trambiteze satisfacuti “victoria asupra regimului… bla bla”.
Dar sa revin: ma gandesc, tot mai mult, mai ales dupa ce i-am vazut atitudinea din campanie, ca s-ar putea sa fi venit timpul sa avem si un altfel de presedinte. Unul care sa domoleasca putin zgomotul prezent de mult timp in discutia publica si care sa dea tonul, prin puterea exemplului, in directia unei atitudini gen “talk less, do more”. Daca o sa si reuseasca sa faca asta, ramane de vazut. Dar, cum zicea Valeriu Turcan acum chiar cateva minute, Iohannis pare a avea o calitate pe care eu o am considerat-o intotdeauna esentiala: acea “constiinta a datoriei” care, in general, in partea asta de lume, cam lipseste. Ca vine din “mostenirea etnica” sau din alta parte, e prea putin relevant, atat timp cat rezultatul e unul bun. La urma-urmei,  chiar nu vad care-i problema daca traducem “Mandru ca sunt roman” in germana.

 

2017-06-08T00:04:54+03:0020 November 2014|Categories: GANDURI|Tags: , , , |0 Comments

Leave A Comment

7 − 4 =

Advertisment ad adsense adlogger