Zig-zag prin Asia (II): ziua contrastelor

Aeroportul din Bacau e un fel de halta feroviara cu turn de control. Iar daca reusesti sa treci peste socul pe care ti-l provoaca faptul ca minunea tehnologica numita “asfalt” inca n-a ajuns si in parcarea de aici, te vei intalni cu cei mai vigilenti subofiteri antitero pe care i-a dat natiunea de la maimuta incoace (practic, a doua si ultima diferenta fata de o halta feroviara, pe langa turnul mai sus mentionat). In Schiphol am ras 5 minute cu un echivalent olandez de-al lor in timp ce ma despachetam/impachetam la loc, iar ala-i aeroport; astia-s atat de incruntati, de patrunsi de importanta misiunii lor si de plini de zel incat zici ca primesc zilnic cel putin cinspe amenintari din partea celulelor jihadiste locale. “Celula jihadista bacauana” – cum suna asta? Cred ca intentionat au reglat portile de scanare corporala la cel mai sensibil nivel posibil, ca sa arate omenirii cat de vigilenti sunt ei. Da, ma, ca teroristii vin sa zboare de la Bacau, acest hub aviatic continental sau chiar galactic. Singurii zgarie-nori din oras sunt aia de pe cartile postale pe care le trimite unchiu’ Vasile din America, in ce satan sa se izbeasca aia cu avionul?!

Dupa ce te abtii (cu greu) sa razi de cerberii cerului, vine momentul in care trebuie sa te abtii sa plangi, ca BlueAir isi respecta pe deplin jumatate din titulatura “low-cost”. Bun, e drept ca si pasagerii contribuie la peisaj. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, astia chiar ar putea fi acuzati de terorism, mai ales cand aplauda la aterizare. Sau de terorism olfactiv, pana atunci, ca iarna e mai greu cu apa calda.
Singurul lucru bun e ca zborul dureaza doar doua ore, iar la finalul lui nu mai esti in Romania. Chestia asta aproape ca merita orice sacrificiu.

In Roma, ocolesc toata coada de glanetasi care nu-s atenti la panouri si stau insirati in fata birourilor de control al pasapoartelor, trec fluierand prin portile biometrice, da-i-ar ‘mnezo sanatate aluia care a scornit inventia asta diavoleasco-masonica plina de cipuri, si in mai putin de 5 minute sunt afara la tigara. Era sa zic “afara la zapada”, ca in refrenul ala tampitel, dar din fericire nu-i cazul, altfel se imbogatea Fiumicino cu o minunata statuie, ca eu mi-am lasat toate hainele groase in masina din parcarea aia fara asfalt.

Sa urci intr-un 777 nou-nout al Emirates dupa ce cobori dintr-un 737 vechi de 20 de ani al BlueAir e un soc cultural. Noroc ca nu-mi convenea programul cursei urmatoare de pe ruta asta, pe care zboara A380, altfel ar fi trebuit sa-mi fac si o programare la psiholog dupa aia. E bine s-o iei treptat. Bine, comparatia de mai sus e un nonsens matematic la fel ca impartirea cu zero, prost sunt eu ca incerc s-o fac.
La intrarea in avion primesc de sub boneta aia rosie care tine in loc niste carlionti negri un zambet si un “welcome on board, Mr. Butnaru” care imi zice ca intr-adevar am trecut in alt nivel al jocului. Magic 10, fairy spells si endless mana. Ii mai tin cateva secunde blocati pe cei din spate pana o complimentez pe posesoarea zambetului pentru modul in care mi-a pronuntat numele si pana mai schimbam doua amabilitati, dupa care ma duc sa ma tolanesc pe locul meu. Pentru ca in asta chiar am loc sa ma tolanesc (si iar imi vine sa fac impartirea aia cu zero). Cu pernuta asezata la locul potrivit si cu paturica pregatita sa fie extrasa dintr-o miscare, singura mea grija in timp ce butonez sa vad pe ce film urmeaza sa adorm e ce sa aleg din meniu: beef or salmon?
“Anythnig to drink, sir?”. “Bushmills or anything else from the Irish distilleries?”. “Jameson, sir”. “Jameson there is, then, thank you”. Fie am atins-o intr-un punct sensibil (chestie pe care as paria, avand in vedere numele inscris pe ecuson), fie scrie pe figura mea ca pot trece usor peste mai mult de o fiola fara sa pun in pericol linistea si siguranta zborului, cert e ca primesc doua recipiente, sa fie sa nu lipseasca, alaturi de un zambet blond care se potriveste la fix cu ambientul. Da, bai, stiu ca zambetele astea fac parte din fisa postului si ca sunt antrenate/studiate; dar sunt atat de bine studiate incat, daca le-ai vedea oriunde altundeva, ai fi convins ca-s perfect sincere. Si asta e ceea ce ii diferentiaza pe maestri de novici, asta produce nonsensul matematic (sau il explica) – dincolo de faptul ca e perfect posibil, din cate am ajuns sa stiu despre lumea asta, ca zambetele fetelor din cabina sa fie mai sincere, asa studiate cum sunt ele, decat 90% dintre zambetele pe care le intalnesc intr-o zi normala.


Ma trezesc chiar in momentul in care pilotul ne prezinta Dubaiul de la inaltime, facand un tur pe deasupra orasului inainte de aterizare. E inca intuneric, doar o dunga rosie anunta locul din care urmeaza sa rasara soarele in curand, asa ca peisajul de jos straluceste ca in reclame. O artera de lumina iese dintr-un vulcan si se intinde de-a lungul coastei, pe unde acum 25 de ani ai fi vazut doar cateva punctulete pierdute in bezna. Nu cred ca mai exista pe planeta vreun loc in care sa fi aparut atat de multe becuri intr-un interval atat de scurt.

Aeroportul e urias, iar T3 e cel mai mare dintre cele trei terminale (oarecum firesc, avand in vedere ca-i a doua cladire din lume ca suprafata desfasurata), dar reusesc sa-l traversez rapid, printre altele si pentru ca sunt o puzderie de ghisee deschise la controlul pasapoartelor.

Functionarii nu-s in uniforma, ci in tinuta traditionala a locului, doar iqal-ul negru sparge albul perfect care ii imbraca din cap pana-n picioare. Cel la care ajung eu nu ma intreaba nimic, isi vede de treaba cu pasaportul meu in mana, asa ca am timp sa-i studiez tinuta. Ajung la concluzia ca are un omulet ascuns pe undeva care ii aranjeaza permanent thawb-ul si ghutrah, la fel cum le aranjau unii romanilor faldurile togii, altfel nu se explica perfectiunea fiecarei cute. Plus inca un omulet cu marker corector, care sterge imediat orice punct, oricat de minuscul, care ar indrazni sa atenteze la uniformitatea albului.
Aveam sa aflu mai tarziu ca asta poate fi folosita ca metoda de identificare a bastinasilor in marea masa de oameni care traiesc in Dubai si care se imbraca mai mult sau mai putin in stilul asta: daca vezi vreo urma de praf sau vreo botitura nelalocul ei, posesorul hainelor respective nu-i localnic. Oricum emiratezii reprezinta mai putin de o cincime din populatia emiratului si, in general, mai ales ca turist, sunt mici sansele sa te intalnesti cu ei in alta parte decat in aeroport sau in alte locuri in care indeplinesc functii oficiale; dar daca tinuta e imaculata, s-ar putea sa fi gasit unul.

Duty-free-ul amplasat inteligent inainte de iesire mi-ar putea intarzia iesirea din aeroport, dar nu azi: pe langa faptul ca tot ce ma intereseaza la ora asta e o cafea si o tigara, escala e de nici 24 de ore, asa ca n-are sens sa cumpar nimic. Si tot pentru ca nu stau prea mult azi pe-aici, nici nu mi-am facut cine-stie-ce planuri. Am de gand doar sa ma plimb aiurea, un pic, cat sa fac cunostinta cu orasul. De studiat mai in detaliu, o sa-l studiez la intoarcere, cand urmeaza sa stau cateva zile si o sa binevoiesc sa-mi inchiriez si o masina. Acum iau metroul pana in centru, ca-i confortabil si rapid. Ar fi existat si varianta taxiului, dar 1) #Ifuckinhatetaxidrivers si 2) daca as fi vrut sa merg pe 4 roti, ieseam mai ieftin cu inchirierea, ca un dus-intors din aeroport pana in centru costa cam 30-35 de euro; de la aeroport, aparatul porneste de la 25 de lei (din oras pleaca de la 6), la care se adauga 1.75 lei/km. Zic “lei”, pentru ca dirhamul local e cam la paritate cu leul, chestie foarte utila daca vrei sa urmaresti preturile.
In privinta transportului in comun, harta orasului e impartita in 7 zone, iar o calatorie costa intre 3 si 8.50 lei, in functie de cate zone traversezi. Aeroportul e in zona 5, Burj Khalifa alaturi, in zona 6, iar Jumeirah in continuarea coastei, in zona 2. Daca-ti iei bilet normal, de carton, platesti cu un leu mai mult pe calatorie decat cu cardul Nol, dar cardul in sine costa 6 lei.

Spre deosebire de un spital obisnuit din Romania, intr-o statie de metrou din Dubai chiar ai putea sa te operezi de apendicita fara riscul de a capata vreo infectie, atat de curat e. Oarecum firesc, avand in vedere ca n-ai voie sa mananci, sa bei, sa… nimic. Ai voie doar sa stai cuminte si sa astepti trenul. Care e si el cuminte si vine in 4-7 minute. De capul lui, complet automatizat, fara conductor sau vatman sau cum se cheama nenea ala care sta de obicei in cabina.
N-am o idee exacta unde vreau sa merg, dar cand vad pe geam Burj Al Arab, stralucind in soarele care tocmai rasare, ma hotarasc brusc sa cobor si s-o iau spre plaja. Atmosfera nu-i prea umeda, ma gandesc ca o sa am parte de o scurta si relaxanta plimbare de dimineata. Am plecat de la 3 grade, am ajuns la 23. Telefonul imi zice ca spre amiaza se fac 33, adica exact cum imi place mie iarna. De ce va bucura pe voi mizeria aia alba si rece care curge din cer, incurca traficul si imi fute mie zen-ul cand trebuie s-o dau jos de pe masina, n-am sa inteleg vreodata. Prefer nisipul, multumesc.
M-am gandit corect, dar numai pana intr-un punct: plimbarea nu-i chiar scurta. Din cauza reliefului complet plat si a dimensiunii cladirilor, te pacalesti usor cand vine vorba sa estimezi distantele. Ziceam ca ajung in cateva minute langa hotel, dar merg de un sfert de ora (spre el, da) si am senzatia ca nu m-am apropiat deloc. What the…?! Bine, nu-i ca si cum m-as grabi undeva.
Sunt singurul cetatean care umbla pe jos pe strada, cu exceptia maturatorilor care se uita ciudat la mine. “Bai, poate chiar merg pe loc, asa cum fac nebunii aia la sala”, imi trece pret de o secunda prin cap. Dar nu: maturatorii se uita ciudat doar pentru ca probabil pe aici nu merge nimeni vreodata pe jos, iar dupa inca vreo 20 de minute chiar ajung la destinatie, pe o plaja care-i doar a mea. Ma trantesc pe nisip sa recuperez cei 3 km la care picioarele mele nu se asteptau, imi aprind o tigara si ma uit la vela asta de beton, otel si sticla. Inca e impresionanta, chiar daca, de cand a fost construita, in oras au aparut structuri si mai spectaculoase.

Marea e linistita si la fel sunt si eu. E drept ca as fi si mai linistit daca as avea la indemana si o cafea, dar pentru asta trebuie sa mai astept un pic, pana incep sa se deschida stabilimentele locale. Si pana gasesc unul dintre ele. Stiu ca sunt vreo trei prin apropiere – dar chiar daca n-ar fi, in Dubai e simplu: daca nu stii unde sa mergi, mergi la mall. Si chiar daca stii, pe aici mall-urile sunt mai inevitabile decat taxele, asa ca in cele din urma tot intr-un mini-orasel din asta ajungi. In care ti-e mai la indemana, ca ai de unde alege. Mie cel mai la indemana imi e sa fac la un moment dat kilometrii aia in sens invers, pana la Mall of the Emirates. Nu-i cel mai mare dintre ele, dar 22 de hectare cred ca-s suficiente. Pentru o dupa-amiaza intreaga. Inclusiv pentru cei carora le e dor de mizeria aia alba si rece, ca doua din alea 22 de hectare sunt ocupate de Ski Dubai.
Ziua se scurge alene, printre cafele, ceaiuri, povesti, zambete si kilometri facuti de colo – colo. Destul de multi, descopar seara, cand ma intorc in aeroport (adica intr-un alt mall) si nu mai am chef decat sa zac intr-un fotoliu din Marhaba Lounge ciugulind dintr-o farfurie si sorbind dintr-un pahar pana la imbarcare.

Mi-am format un bun obicei de a adormi la scurt timp dupa decolare sau, daca mi se da ceva de mancare, la scurt timp dupa ce termin de mancat. Acum insa nu-mi vine, atat de bine e sa fii intr-un A380 al Emirates. Cand combini cel mai bun avion din lume cu [+/-] cea mai buna companie din lume, inevitabil cam asta-i rezultatul.
Cabina emana pur si simplu lux prin fiecare centimetru patrat si fiecare cusatura, iar plafonul impanzit de luminite mici care vor sa reconstituie cerul are si el rolul lui in ecuatia asta. La fel ca fotoliul colosal de confortabil, la fel ca all those little amenities din dotarea lui, la fel ca internetul care devine disponibil dupa ce atingem plafonul de zbor. Primii 20 MB free, restul la preturi rezonabile avand in vedere unde ne aflam.
Aflu ca, in total, echipajul vorbeste 16 limbi. Ma abtin, totusi, sa fac incercari si raman la engleza atunci cand cer un Jameson fara sa mai intreb ce alte optiuni am, as a regular in this pub ce ma aflu.

Putem sa alimentam avionul asta in zbor si sa raman in el forever?

2018-01-25T02:33:41+00:00 19 January 2018|DRUMURI|0 Comments

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger