La a treia iesire din tara mi-am dat seama ca oricate monede, bancnote, steaguri sau suveniruri as colectiona, peste niste zeci de ani ele nu vor fi in stare sa-mi mai spuna nimic semnificativ despre locurile si timpurile din care au provenit; si ca doar niste fotografii imi vor putea readuce in minte imaginile acelui trecut si, odata cu ele, intamplarile si oamenii inalniti in calatoriile de atunci.
Era 1997, primul dslr urma sa iasa pe piata abia anul urmator si aveau sa mai treaca inca multi ani pana cand pretul digitalelor sa scada sub cei 20000 de dolari pe care ii cerea Nikon pe ala (vreo $32000 in banii de azi, for fuck’s sake!), habar n-aveam sa fotografiez (nici acum nu stiu, dar mai compensez cu ce stie photoshopul), cred ca mai avusesem inainte o Smena cu care nu facusem mare branza, asa ca mi-am luat ce-si lua orice omulet aflat la inceput de drum in domeniul asta: o sapuniera kodak pe film. Nu mai stiu cat am dat pe ea si pe doua filme, probabil diurna pe vreo doua zile, adica vreo suta de dolari.
Nici internet nu prea exista pe vremea aia, deci inca nu-mi trecuse prin cap ca mi-as putea “povesti” calatoriile prin intermediul imaginilor, pe un site. Abia vreo sapte ani mai tarziu a aparut gabrielbutnaru.ro. Iar de la aparitie a trecut prin vreo trei face-lift-uri – ultimul destul de recent chiar; dar abia asta ma multumeste aproape in totalitate – de asta si scriu despre el, abia acum cred ca merita sa-l consider “relansat”.
Din alea doua filme consumate in USA au rezultat vreo 4-5 poze. Cam atat de bun eram la apasat butonul sapunierei. Nevertheless, cumva sunt suficiente pentru a-si putea indeplini menirea de a-mi aminti aproximativ toata istoria zilelor petrecute acolo. N-am scris niciodata despre ele, partial pentru ca site-ul asta de aici, unde sa fie depozitate si povestile scrise care sa le completeze pe cele vizuale, a aparut inca si mai tarziu decat celalalt, partial pentru ca a fost o calatorie profesionala si, din dorinta – nu intotdeauna materializata, dar macar am incercat – de a tine fiecare segment al vietii in sertarasul lui, am evitat pe cat posibil (cu o singura exceptie, practic) sa vorbesc intr-un spatiu personal despre chestii profesionale, sa povestesc intamplari sau discutii in care apareau colegi, politicieni sau orice alti oameni cu care interactionasem strict in virtutea profesiei.
A trecut insa aproape un sfert de secol de atunci si mai bine de un deceniu de cand am parasit meseria cu pricina, asa ca restrictiile astea auto-impuse cred ca pot fi date la o parte, incet-incet. Sau chiar mai repede, daca incepe sa ma amuze ideea de a povesti despre cum era sa fii jurnalist prin anii ’90 – 2000 (si, bineinteles, daca avocatul imi zice ca pot sa scriu fara teama de represalii costisitoare din partea celor care ar aparea cu nume si prenume in text :D), am inchis paranteza.
Face-lift-ul asta m-a facut sa trec, practic, din nou, prin toate fotografiile facute de la inceputuri pana acum. Ba chiar sa prelucrez din nou, cu mintea si ochii de acum si cu ce am mai invatat intre timp, o mare parte dintre ele. O groaza de timp consumat, dar o groaza de timp in care am putut sa rememorez momentele din jurul imaginilor respective.
Iar acum, daca tot fac “relansarea” asta, cred ca-i un moment bun sa si scriu despre una dintre primele calatorii: cea datorita careia, probabil – asa cum ziceam la inceput – exista astea doua site-uri.
Nu-i o istorie continua, sunt fragmente, asa cum imi revin in memorie.
Leave A Comment