Inchise ochii si o privi asa cum o aflase candva, cand una dintre batalii il transformase in cuceritorul acelor ziduri. Turnurile cresteau drepte, aproape trufase, de parca ar fi stiut ca daca intr-o zi ar fi incetat sa sprijine cerul, soarele s-ar fi prabusit si l-ar fi ars pana la nefiinta pe cel care isi intinsese ostirea (toata - o singura rasuflare, o singura privire, un singur pas) la umbra lor. Intocmai cum steagul verde ii chema de veacuri pe credinciosi, vitraliile - la fel de verzi - aruncau asupra lui chemarea la supunere intru stapanire. Fusese un cuceritor bun, [...]

Pierduse din amintire momentul in care ajunsese sus, in varful dunei; il lasase sa alunece in trecut si sa ia cu el povara intelegerii ca acel “sus”, de fapt, nu exista: era la fel de “sus” cum ar fi putut fi “jos” sau “oriunde” sau “nicaieri”. Pretutindeni in jur se intindeau aceleasi forme repetate fara oprire, aceleasi urcusuri si coborasuri care se contopeau pana la confuzie intr-un ocean impietrit. Sub linistea care acoperea totul ca o materie solida, se intinse pe muchia blanda a dunei, fara simturi, suspendat in afara timpului si in afara cuvintelor, ascunzandu-si umbra. Iar atunci oceanul [...]

Aproape ca nu-si mai amintea cum arata si ce gust are ploaia, atat de departe in amintiri se afla ultima picatura care isi sapase un drum doar al ei in sarea de pe obraji. De fapt, se intamplase o singura data. Nu se afla printre dunele in mijlocul carora traiau cei din tribul lui, ci departe, intr-un loc intins si pustiu, unde mersese pentru a putea vedea fara oprelisti in orice directie ar fi vrut. Ploaia fusese dulce si racoroasa, nu sarata. Durase insa putin. N-ar fi putut acum sa spuna cat: un minut, o ora, o jumatate de zi; [...]

Ii placea soarele. Nu se nascuse in arderea luminii de la amiaza, ca mai toti cei din tribul lui, ci abia atunci cand soarele isi implinise menirea si se indepartase catre munti pregatindu-se sa lase intunericul sa-i creasca ideile si sa invaluie lumea cu exact atata racoare cat sa trezeasca dorinta rasaritului - dar ziua aceea avusese mai multa lumina decat oricare alta, iar lucrul asta il urmarise in toti anii care trecusera. Si totusi, acum il durea cat de arse de lumina erau locurile pe care urma sa fie imprimat tiparul pasilor care nu fusesera inca pasiti. La fel [...]

Continua sa urce. Sau continua sa spere ca urca. “Ieri” devenise “alaltaieri” sau “acum un secol”, nu mai conta. Ar fi contat, poate, daca ar fi avut cui sa-i spuna - sau daca ar fi existat un punct atat de fix incat sa-l poata lua ca reper, asa cum stramosii lui fixasera pe cer Steaua Polara sau Crucea Sudului atunci cand incercau sa descopere lumea si pe ei insisi. “Dati-mi un punct de sprijin si rastorn pamanatul”, ar fi spus cineva, undeva in istorie, undeva pe pamantul asta. Nimeni nu reusise sa gaseasca acel punct. Nici el. Nu exista decat [...]