Ii placea soarele. Nu se nascuse in arderea luminii de la amiaza, ca mai toti cei din tribul lui, ci abia atunci cand soarele isi implinise menirea si se indepartase catre munti pregatindu-se sa lase intunericul sa-i creasca ideile si sa invaluie lumea cu exact atata racoare cat sa trezeasca dorinta rasaritului - dar ziua aceea avusese mai multa lumina decat oricare alta, iar lucrul asta il urmarise in toti anii care trecusera. Si totusi, acum il durea cat de arse de lumina erau locurile pe care urma sa fie imprimat tiparul pasilor care nu fusesera inca pasiti. La fel [...]

Continua sa urce. Sau continua sa spere ca urca. “Ieri” devenise “alaltaieri” sau “acum un secol”, nu mai conta. Ar fi contat, poate, daca ar fi avut cui sa-i spuna - sau daca ar fi existat un punct atat de fix incat sa-l poata lua ca reper, asa cum stramosii lui fixasera pe cer Steaua Polara sau Crucea Sudului atunci cand incercau sa descopere lumea si pe ei insisi. “Dati-mi un punct de sprijin si rastorn pamanatul”, ar fi spus cineva, undeva in istorie, undeva pe pamantul asta. Nimeni nu reusise sa gaseasca acel punct. Nici el. Nu exista decat [...]

Visase o lumina calda, iar visul il invelise aparandu-l de frigul noptii. O spaima fara stele continuase sa-i dea tarcoale pana cand lumina ii ridicase pleoapele (ba chiar apucase s-o vada, pret de un gand, imediat dupa rasarit), dar visul fusese mai aproape de el. Era o lumina tremuratoare, care venea, se departa, cerea sa fie chemata, se apropia in soapta si fugea intr-o secunda lasand in urma o licarire care, sfios, ascundea o noua chemare - dar chiar si asa, reusise sa ramana mai aproape. Soarele diminetii pastra in el ceva din acea lumina, iar joaca lui cu norii [...]