Pierduse din amintire momentul in care ajunsese sus, in varful dunei; il lasase sa alunece in trecut si sa ia cu el povara intelegerii ca acel “sus”, de fapt, nu exista: era la fel de “sus” cum ar fi putut fi “jos” sau “oriunde” sau “nicaieri”. Pretutindeni in jur se intindeau aceleasi forme repetate fara oprire, aceleasi urcusuri si coborasuri care se contopeau pana la confuzie intr-un ocean impietrit. Sub linistea care acoperea totul ca o materie solida, se intinse pe muchia blanda a dunei, fara simturi, suspendat in afara timpului si in afara cuvintelor, ascunzandu-si umbra. Iar atunci oceanul [...]