Travel experts & flight hackers. My ass.

S-a umplut online-ul de auto-intitulati membri ai celor doua categorii din titlu (intitulati apoi si de altii, gratie unui marketing eficient; da’ si DDD avea un marketing eficient, asta nu-i un criteriu de evaluare a calitatii). Atent fiind la subiect, si nu chiar cazut din luna atunci cand e vorba de travel, ma uit din cand in cand la ce mai scriu indivizii. Si imi vine sa iau rapid un antiemetic.

Primii sunt “expertii”. Astia, de fapt, sunt cei mai smecheri, aproape ca-i admir pentru capacitatea de a se “invarti”. Au iesit la un moment dat din tara, le-a placut (logic!), au scris trei platitudini undeva si s-au gandit ca ar fi si mai placut daca s-ar plimba si ar scrie pe banii altora. Incet-incet, au reusit sa-i convinga pe unii sau altii (agentii de turism sau companii aeriene, adica; eventual, guverne) sa le finanteze excursiile. Faptul ca au continuat sa scrie platitudini parca scoase din pliantele ONT n-a avut prea mare importanta: majoritatea sefilor din agentii se pricep, inevitabil si firesc, la afaceri, nu la scris sau la analiza critica a unui material care se pretinde jurnalistic (si blogging-ul e tot un fel de jurnalism) – si, in plus, sunt multumiti de faptul ca numele companiei beneficiaza de expunere, deci din punctul lor de vedere tinta e atinsa, n-ai ce sa le reprosezi.

Intr-un fel, “expertii” astia in turism – sau “consultanti”, ca si asa le place sa se mai intituleze – reusesc sa fie o combinatie teribila intre asa-zisii a-listeri (afirmatia asta presupun ca ma transforma automat intr-un hater) si “analistii” de la tv (care au devenit “analisti” doar pentru ca cineva nu le-a gasit o alta titulatura cand i-a bagat prima data pe post si a caror notorietate creste strict pe baza numarului de talk-show-uri, nu a faptului ca ar fi spus vreodata ceva destept in ele): la fel de “priceputi” (not), la fel de mari emitatori fie de banalitati, fie de chestii platite, la fel de patrunsi de propria importanta. Din importanta asta rezulta si atitudinea pe care o vezi la unii. Frate, ei stiu, ma-ntelegi? Cum calatoresc ei, nu mai calatoreste nimeni. Ei calatoresc profund. Ei se amesteca printre localnici ca sa guste deplin cultura locala, si repeta predica asta devenita foarte trendy exact la fel cum nutritionistii – adica analistii in nutritie, ca sa respectam tiparul – o baga pe aia cu “goji e bun, carbohidratii e rai”. Cine nu face la fel nu stie sa calatoreasca, e superficial. Fugiti, bai, de-aici! Si voi, si nutritionistii. N-am nevoie sa stau trei luni sau trei ani intr-un cartier imputit din India ca sa gust cultura locala. Nici nu vreau, pe bune! Imi ajunge sa vad cartierul ala de la distanta, in felul asta nici nu risc sa fac o hepatita. Asa cum imi plac pastele si clatitele si nu-mi plac taratele indiferent cate fibre or avea ele, in materie de calatorii imi place sa bantui cat mai mult de colo – colo si sa vad in principal locuri, nu neaparat oameni. Da, vreau sa vad ce traditii are nu-stiu-ce trib din Africa, dar daca-i posibil sa nu dorm intr-o coliba fara curent si internet, alaturi de 20 de oameni si de 100 de ori mai multi gandaci, e perfect. Eu vreau ca plimbarile mele sa fie o suma de experiente placute, nu un amestec de bune si rele cum intalnesc in fiecare zi. Or, cu cat stai mai mult intr-un loc, cu atat mai multe chestii nasoale apuci sa vezi din viata de zi-cu-zi a bastinasilor si cu atat mai mari sunt sansele sa dai peste oameni tampiti. Bineinteles, si chestiile astea fac parte din cultura locala, dar nu, multumesc. Incheiem paranteza si revenim la ideea principala.

Culmea e ca unii, cu putin efort, chiar ar putea deveni niste jurnalisti de travel interesanti. Atunci cand scriu de capul lor, arata ca ar fi in stare (repet: unii). Dar e cam complicat sa scrii bine –  si corect dpdv jurnalistic – atunci cand trebuie sa scrii frumos doar despre agentia care te-a trimis, nu? Sau atunci cand trebuie sa limitezi la compania aeriana care iti plateste plimbarea optiunile de calatorie spre destinatia despre care scrii. Asa ca isi vad in continuare de frazele in care apar neaparat “marea de smarald”, “nisipul fin, auriu” si “locurile incarcate de istorie”. Iar in rest fac imensul efort de a da copy/paste la cate o oferta dintr-un newsletter (vad, pentru ca si eu sunt abonat la newsletterele alea). “Bai, ce informat e asta”, zice in sinea lui bizonul neabonat la newslettere, “Cum le stie el!”. In realitate, vorbim de un zero barat, ambalat frumos. Nimic in plus, nici un pic de research pe site-uri straine, unde pot fi gasite si alte oferte – care, combinate cu un zbor destept ales, sa dea un pachetel interesant. Nici macar o cautare pe alte site-uri romanesti, ca sa vada macar daca nu cumva oferta aia e mai scumpa decat altele. Nu, las’ ca e mai simplu asa, si oricum bizonu’ te crede pe cuvant, ca tu esti “expert”.

A doua categorie e aia a “flight hacker”-ilor. Nici aici ghilimelele nu sunt intamplatoare. Cu riscul de a le distruge un intreg sistem intern de valori, sa descoperi o companie low-cost de care doar tu n-ai auzit pana atunci si sa pui cap la cap doua zboruri, eventual cu niste escale tampite, fie prea scurte (does MCT ring a bell?), fie prea lungi, fie doar overnight, ca sa-ti rezulte un drum Europa – Asia cu 5-6-700 de euro nu inseamna ca esti flight hacker. Pentru pretul asta aproape ca poti sa suni la o agentie.
Nu, my dears: flight hacker e ala care nu doar ca-i suficient de creativ ca sa-ti faca itinerariul multi-segment cat mai usor si ca sa te ruteze printr-un aeroport ciudat pentru a mai reduce din pret, dar a mai aflat si ce-i aia un 3x sau un 1x si stie cum sa le caute si sa le foloseasca; e ala care, in consecinta, iti gaseste o varianta de zbor pana in Asia cu 300-350 de euro sau chiar mai putin (cu 354 pana in Bangkok dintr-un oras european accesibil, bagaj inclus si niste escale excelente, am gasit acum o ora, fara sa-mi bat capul prea mult), ala care te duce la first class cu Lufthansa pana in India cu 700 de dolari (fata de 6500, cat ar costa in mod normal – asta n-am gasit-o eu, a gasit-o un fost coleg); e ala care gaseste solutii pentru un round-the-world semnificativ mai ieftin (si cu mult mai putine restrictii) decat iti ofera aliantele aeriene, ala care e permanent atent si afla la timp cand apare un error fare, ala care stie cum sa acumulezi suficiente mile la pret mic incat sa te bucuri de business lounge si de zboruri award. Restul sunt cautatori pe kayak, expedia si alte agregatoare. Toata stima pentru ei, au un rost in lantul trofic si stiu din experienta ca nu-i lesne sa te uiti simultan pe 15 tab-uri de browser si un excel cu cifre (daca nu ai un creier organizat si nu esti capabil de multi-tasking, esti sortit esecului), dar nu se numesc flight hackers. La fel cum ceilalti de mai sus nu se numesc experti. Decat cel mult pentru cei care le inghit textele fara sa le mestece. Si pentru ei insisi, desigur.

Scris de | 2017-06-08T00:04:55+00:00 14 Aprilie 2014|ENERVARI|3 comentarii

3 Comments

  1. Doi pe drum – Like of the Day 23 Octombrie 2014 at 11:32 PM - Reply

    […] si pe altii cu experientele lor, nu la vomele publicitare pe care le imprastie in online diversi “travel experts”. Acum l-am gasit pe asta, unde scriu doi omuleti care au plecat intr-un an sabatic prin Asia. Nu […]

  2. George David 26 August 2014 at 10:13 AM - Reply

    Ete, na, ca ma fac si eu globe-trotter! https://semnedeasuprausii.wordpress.com/

  3. […] si alte chestii pe care le-am mai publicat in categoria “enervari”, articolul scris azi despre non-expertii de calatorie si despre non-flight hackers imi apare acum ca un fel de exemplu despre cum poate iesi o chestie ok dintr-o chestie non-ok. […]

Leave A Comment

Advertisment ad adsense adlogger