O femeie iese din randurile celor care asistau la slujba de Inviere, tragand dupa ea o pustoaica de 5-6 ani. Am impresia ca vad niste lacrimi pe obrazul stang, dar e cam intuneric si in jur sclipesc lumanari, s-ar putea sa ma insel. Ceva din vocea ei tremurata, atunci cand se aseaza pe vine in fata pustoaicei si o intreaba – cu repros, dar parca mai degraba cu o disperare blanda – “ce vrei?!” ma face totusi sa cred ca am avut dreptate. Venise probabil sa asiste la slujba, la bisericuta asta mica de pe deal, cu o durere provocata de cine-stie-ce eveniment trist, iar fetita probabil nu mai avea stare, plictisita si obosita la o ora la care intr-o alta zi ar fi dormit de mult.

“Ce vrei?!” o intreaba din nou in soapta pe pustoaica blonda care se uita la ea cu figura aia serioasa si un pic speriata a copilului care intelege ca a suparat-o pe mama cu un moft aiurit, intr-un moment in care mama era deja suparata.

“Vreau sa te iubesc”, vine raspunsul, la fel de soptit.

Se iau in brate si raman asa, cu buzele lipite una de obrazul celeilalte, pe bucata asta umbrita de iarba din spatele multimii.

Ma trag mai in spate, intr-un loc in care intunericul ar face bine sa ma poata ascunde. Cumva, cred ca am asistat la cea mai stralucitoare luminita din noaptea asta, iar ochii nu-mi sunt obisnuiti cu asa ceva.