Grand Balkan Tour (I): Romania si Serbia

Prefata

Initial, programasem plimbarea asta acum doi ani. Nu s-a putut atunci because of reason, da’ am pastrat-o sus de tot in clasamentul prioritatilor, dintr-un unic si important motiv: Albania, Macedonia si Muntenegru ramasesera singurele tari din Europa care-mi lipseau din “palmares”. Sus de tot intr-adevar, dar chiar si asa, anul trecut au fost nise “reluari” – Ucraina si Moldova, iar pentru anul asta planuiam un tur al Marii Negre. Care tur a fost clasat brusc, cel putin pentru o vreme, in secunda in care au inceput aia sa se bata prin Crimeea & neighborhood. Si asa era complicat din cauza frontierelor complet praf din Caucaz, asta i-a pus capac. As a result, am scos din sertar dosarul balcanic. Pana nu apuca si astia, doamne fereste, sa se bata [pentru a milioana oara in ultimele secole].

In versiunea initiala, aia de acu’ doi ani, luasem in calcul posibilitatea de a face turneul iarna. Am reusit, totusi, sa inteleg ca n-ar fi fost chiar cea mai fericita idee: prin zona asta sunt multi munti, drumurile si asa sunt destul de dificile, iar serviciile de deszapezire din unele tari s-ar putea sa nu fie chiar atat de eficiente ca alea finlandeze. Perspectiva de a ramane blocat pe cine stie ce coclauri pana apare utilajul izbavitor, eventual odata cu ghiocelul, n-ar fi neaparat una vesela. Asa ca am ramas la iunie si septembrie. Iulie si august le-am exclus din start, nu suport sa merg in vacanta in lunile alea. Pentru ca-i prea cald, pentru ca ma calc pe picioare cu milioanele de oameni ai muncii de la orase si sate carora doar in august stie angajatorul sa le dea concediu, pentru ca etc., pentru ca s.a.m.d.. Dupa o lunga si chibzuita analiza, castigatoare la puncte a rezultat iunie. Si cu ocazia asta putem face si un Top 5 reasons pentru care cel mai ok sa-ti faci vacanta in Europa e in iunie:
1. E suficient de cald incat sa fie placut, dar nu atat de cald incat sa te doara mintea in timp ce te misti de colo-colo;
2. Ziua e foarte lunga, ceea ce iti ofera mi mult timp de bantuit pe strazi si coclauri;
3. Preturile sunt usor mai mici decat in septembrie si mult mai mici decat in iulie-august;
4. Hotelierii si carciumarii sunt mai generosi, mai amabili si mai rabdatori cu mofturile tale: sezonul abia incepe, inca nu i-au scos din minti sute de turisti tampiti, ofera mai mult si cer mai putin – inclusiv in ideea ca, atunci cand ajungi acasa, o sa le povestesti si altora, dintre care s-ar putea alege inca vreo doi-trei clienti. In septembrie risti sa-i prinzi nu doar obositi si stresati, ci si avand in minte proaspata revelatie taietoare de chef ca a fost un sezon prost;
5. Multe spatii au fost proaspat renovate, inca n-au apucat sa treaca pe acolo tampitii de mai sus cu diverse intiative de redecorare.
Bonus: daca esti nascut in iunie, e foarte distractiv sa te aniversezi in vacanta, pe meleaguri straine.

Planificarea mi-a luat cam o saptamana. Mai intai pentru ca optimizarea unui traseu in zona asta a Europei nu e chiar cea mai simpla operatiune: autostrazile lipsesc, relieful e accidentat (ceea ce inseamna sosele inguste si de viteza mica), punctele de interes nu sunt neaparat foarte bine conectate intre ele sau nu sunt intotdeauna “in linie” cu celelalte. Ca sa ating Parcul National Durmitor si canionul raului Tara, de exemplu, a trebuit sa construiesc o bucla care a adaugat cateva sute de kilometri la suma finala. Logic, ideea a fost sa petrec in masina cat mai putin timp in fiecare zi (exceptand “capetele” traseului), motiv pentru care destinatia fiecarei zile trebuia sa fie la o distanta relativ mica de precedenta, mai ales ca prin zona asta frontierele inca nu s-au desfiintat si nu poti sti niciodata cat dureaza pana treci in partea cealalta.
Apoi, alegerea hotelurilor (multe: practic, altul in fiecare zi) si potrivirea rezervarilor in calendar e un proces laborios, de zici ca urmeaza sa le cumpar, nu sa dorm in ele cate o noapte. La final, dupa ce studiez conditiile celor de pe “lista scurta” (eliminatorii sunt internetul si parcarea), citesc sute (mii?) de review-uri, caut cele mai bune preturi pe diverse site-uri si fac un mare excel, as putea scrie o lucrare de licenta pe tema asta.
Cand totul e gata, pe harta apare un foarte frumos traseu de 4800 km. Cu drumurile facute in orase si prin imprejurimi, ar fi cam 5000. Sa-i dam drumul, deci.

Plecarea are loc la 3 AM, ca sa evit pe cat posibil intalnirea cu prea multe camioane, carute, biciclisti si betivi in timp ce traversez in diagonala satul asta fara autostrazi numit Romania. E colosal de frig pentru perioada asta a anului, la un moment dat termometrul masinii imi arata vreo 4 grade, ma si intreb daca nu cumva imi trebuie cauciucuri de iarna in caz ca ma opreste vreun politist exagerat de zelos. Bineinteles, nu ma opreste nimeni, la ora asta, sambata noaptea, doarme toata lumea in afara de mine.

De la Balauseri, imi incerc norocul pe un drum judetean care ma duce direct in Tarnaveni, fara sa mai ocolesc prin Targu Mures. Pe primii kilometri, soseaua e ca-n palma, nu cred ca au reparat-o cu mai mult de cateva luni in urma. Dar n-apuc sa ma felicit prea mult, ca ajung la asfaltul din ’70. Nu-i chiar colosal de prost (dupa ce am trait in sudul Ucrainei, nici un asfalt nu mi se mai pare colosal de prost), dar e enervant. Anyway, distanta e mica si oricum am scurtat segmentul asta la jumatate (35 km fata de 70), asa ca fac la fel si pe bucata de drum pana la Blaj. De la Deva, unde ajung dupa ce dau pur si simplu din greseala peste o bucatica de autostrada aparuta habar n-am cand (cred – de fapt nu “cred”, sunt sigur – ca suntem singura tara din Univers care face autostrazi pe sistemul “20 km da, 100/200/500 km pauza”), n-o iau spre Timisoara, ci in jos, spre Caransebes, ca mi-am propus sa fac o oprire prin apropiere, unde am inteles ca se afla un tunel sapat prin vegetatie de o cale ferata, asemanator cu Tunnel of Love din Ucraina. Reperul pe care-l am e iesirea din Glimboca, ceea ce nu-i greu de gasit. Un drum la stanga. Ok, il gasesc si pe asta. Las masina pe un tapsan, am gasit si calea ferata intre timp. Hmmm… atat doar ca tunelul nu prea seamana a tunel. Adica seamana el, ma rog, dar nu-i atat de spectaculos pe cat ma asteptam. Asta e, trag cateva cadre si ma plimb in sus si-n jos pe traverse pana cand un caine care ma latra dintr-o curte ii alerteaza pe proprietari. Din fericire, singurul care ma interpeleaza nu e starostele cocioabei cu o bata in mana, ci un tiganus care ma si lamureste: “aaaa, da’ tunelul nu-i aici, ci vreo 2 km mai jos, pe calea ferata”. Ma uit pe harta: la vreo 3 km e urmatoarea comuna, din care pare ca pleaca un drumulet inapoi, deci as ajunge mai aproape de tunel – si, implicit, mi-as rupe mai putin picioarele pe bolovanii astia din terasament – daca as merge cu masina pana acolo. Rationament care se dovedeste corect: dupa 2 minute pe DN, 5 pe un drum de pamant si alte 10 pe jos, gasesc tunelul. Nu-i la fel de spectaculos ca ala din Klevan, dar e pe-aproape, asa ca ma declar multumit. Primul obiectiv al plimbarii a fost atins, e cazul s-o iau din loc. Inca un salt si sunt la Moravita. Frontiera e aproape pustie, dar trebuie sa-mi aman un pic trecerea pentru ca politistul nu stie unde-i cea mai apropiata benzinarie la sarbi, iar eu nu-s sigur ca ajung pana la Vrsac (20 km) cu vaporii de benzina pe care ii mai am in rezervor. Cu vreo cativa km mai devreme trecusem pe langa o benzinarie cu aspect de fantoma, de la care in mod normal nu mi-as alimenta nici bricheta, dar nu prea am de ales – ma intorc la ea si pun cativa litri.
Pana in Belgrad, drumul se aglomereaza treptat; inainte de a intra in oras, imi calc pe inima si pun GPS-ul. Mi-am invatat lectia cu alte ocazii – Belgradul e un oras destul de complicat si nu intotdeauna cu indicatoare coerente, asa ca, decat sa bantui de nebun in cautarea pensiunii la care o sa dorm in noaptea asta, mai bine merg ca robotelul. Macar nu-l aud pe Marcel, ca am setat vocea sa mormaie in engleza.

In planul original, Belgradul figura doar ca “pit stop”, mai ales ca l-am mai vizitat de cateva ori pana acum: mancare, bere, somn, de preferat pe o raza de 20 de metri in jurul camerei. Iar primele 5 minute petrecute la Apartments Bellamare imi confirma ca e un plan bun: sunt intampinat de tatal proprietarului vilei, care ma invita sa ma asez pe terasa pana apare omu’. Degeaba protestez, in doua pahare apare brusc o slivovita facuta chiar din strugurii care cresc in jur, ca sa ciocnim pentru prietenia dintre romani si sarbi. Ceea ce si facem, mai ales ca tarile noastre – remarca batranul – nu s-au razboit niciodata de-a lungul istoriei. Avand in vedere ca eu nu vorbesc sarba, iar el nu vorbea niciuna dintre limbile in care ma descurc, dialogul e surprinzator de consistent. Slivovita face minuni, iti zic! Apare Sasha, care-i un tip simpatic aproximativ de varsta mea, si mai stau si cu el o vreme la povesti (in engleza, de data asta), mancand niste cirese culese din copacul de alaturi.

Sunt in Belgradul Nou, la doar cateva minute de autostrada, ca sa nu pierd vremea maine dimineata iesind din oras. Apartamentul e mare, curat si confortabil, pefect pentru o leneveala care sa-mi scoata din oase cei aproape 700 km facuti azi. Dar daca iti imaginezi ca lucrurile sunt chiar atat de simple, inseamna ca nu ma cunosti. Sau ca n-ai mers niciodata cu mine in vacanta. In primul rand, mi-e foame. Sasha mi-a zis ca e un restaurant ok dupa colt dar nu stie daca accepta carduri, iar eu n-am chef sa fac tranzactii cu moneda locala in conditiile in care mai am de stat in Serbia mai putin de 24 de ore, asa ca trebuie sa caut o carciuma ceva mai moderna. In al doilea rand, mi-e dor de centrul orasului. In al treilea rand, ma gandesc la o fotografie anume. Asta:

Drept urmare, ajung inapoi in camera abia pe la miezul noptii, dupa ce le-am rezolvat pe toate cele de mai sus, plus o vizita la un concert care se intampla sa aiba loc in Parcul Prieteniei. Plus doua beri pe un vaporas-restaurant ancorat pe malul Savei, care de fapt nu prea era deschis, dar unde barmanul (proprietarul?) si prietenii lui m-au lasat sa stau linistit. Daca asta-i ritmul din prima zi, peste vreo saptamana o sa-mi agat o perfuzie de tetiera. Time to sleep now.

Search Hotels

Destination
Check-in date
Check-out date

Leave A Comment

four × one =

Advertisment ad adsense adlogger