Dintr-un reflex care se datoreaza faptului ca Raed Arafat mi-e simpatic, tind sa ma situez de partea lui in disputa aparuta in ultimele zile pe tema reformei sistemului sanitar de urgenta. Numele lui a devenit aproape sinonim cu “SMURD” si nimeni nu i-ar putea contesta vreodata meritele: e clar pentru oricine, chiar si pentru cei care nu-l inghit (presupun ca exista si astfel de oameni – n-ai cum sa faci lucruri mari si n-ai cum sa ajungi sus fara sa lasi in urma un siaj de invidiosi, lenesi nemultumiti ca au fost pusi la munca, sefuleti nemultumiti ca si-au pierdut posturile caldute s.a.m.d.), ca lui i se datoreaza modul in care arata si se comporta astazi serviciul SMURD si Unitatile de Primiri Urgente din spitale. Stii ca si-a dedicat mai bine de jumatate din viata proiectului asta, ai vazut ca se pricepe, simti seriozitatea cand il auzi vorbind, dovezile de compententa le vezi si in spitale, si pe strada cand are loc un accident, si pe un perete din Targu Mures plin cu diplome si distinctii (inclusiv doua Ordine “Pentru Merit” acordate de fostul si respectiv de actualul sef al statului – Cavaler si apoi avansare la rangul de Ofiter); pe scurt, te-a cucerit de-a lungul anilor prin tot ce a facut: acum aproape ca n-ai cum sa nu-l crezi atunci cand sustine ceva. Inclusiv atunci cand spune ca accesul companiilor private in sistemul de urgente pune in pericol acest sistem.
Si totusi: daca fac un efort sa trec peste reactia asta “sentimentala”, n-am cum sa nu ma intreb “cum anume va fi mai slab sistemul, pentru pacient, prin intrarea in acest sector a unor operatori privati? Cum poate sa puna competitia in pericol un sistem?”. In toata disputa din ultimele zile, n-am auzit nici un raspuns clar in privinta asta – doar un “nu e sigur ca la privat vor fi servicii mai bune”. OK, nimic nu e sigur in lumea asta. Nici inainte de a aparea primele spitale private nu era sigur ca vor oferi servicii mai bune decat cele de stat – dar intre timp cred ca ne-am lamurit cu totii in privinta asta. “Da, dar la ce preturi? Cine si le permite?”, imi vor sari in cap aparatorii sistemului in care statul e “tatucul” unic si irepetabil care are grja de noi toti. Pai depinde la ce ne referim, o sa le raspund. Daca vorbim strict despre preturi, e clar ca in unitatile private sunt mai mari decat in cele de stat: cine a facut spitalul ala e firesc sa-si recupereze milioanele de euro pe care le-a investit, dupa care – la fel de firesc – trebuie sa aiba un profit (altfel il inchide, ca nu-i nebun sa scoata din buzunar zeci de mii de euro pe luna ca sa vina orice piranda si cauterizeze negii gratuit, in spiritul minunatelor principii ale protectiei – sau cum ii spune? a, da! – solidaritatii sociale).
Daca nu vorbim insa de preturi, ci de costuri, s-ar putea sa avem surpriza sa descoperim ca de multe ori un pacient scoate la fel de multi bani din buzunar (sau mai multi) intr-o clinica de stat decat intr-una privata: la asta din urma stii de la inceput cat te costa, dai banii, primesti chitanta si un zambet, multumim, asta a fost tot; la cel de stat in fiecare zi mai ai de platit inca ceva – spaga, medicamente, materiale sanitare, alta spaga, analize, inca o spaga si tot asa. Cred ca maternitatile sunt cel mai bun exemplu pentru comparatia asta. Iar faptul ca foarte multe femei – inclusiv dintre cele cu salarii mici – aleg sa nasca in clinici particulare arata validitatea celor spuse mai sus. Si ca operatorii privati nu-s nici pe departe “burghezii rai care sug sangele poporului fara sa le pese de suferintele oamenilor”. Chestie valabila, de altfel, cam peste tot unde monopolul de stat a fost inlocuit cu o competitie intre companiile de stat si cele private.
Hai sa facem un efort sa ne amintim cum se comportau cu ani in urma casierele de la Renel sau cele de la CEC. Si acum sa facem comparatia cu atitudinea casierelor de la E.ON sau de la o banca oarecare. Hm, parca nu seamana. Ne costa mai mult serviciile respective? Nu: dobanzile ar fi fost la fel de mari sau de mici si daca BCR-ul ramanea de stat, energia s-ar fi scumpit la fel de mult daca priza era legata la Renel. Diferenta e data de faptul ca avem de unde sa alegem si ca alegerea noastra il poate sterge de pe harta pe cel care nu ne ofera serviciile pe care le vrem, la un pret corect si cu un zambet la sfarsit. Asta e beneficiul principal al unei competitii libere. Si atunci de ce sa nu lasam competitia si in domeniul serviciilor medicale de urgenta?
Pentru ca eu am invatat ca daca incerci sa repari un lucru care functioneaza bine, o sa-l strici. Iar sistemul de urgenta functioneaza bine. Chiar foarte bine. Echipajele intervin rapid si isi stiu meseria, in UPU spaga e cvasi-inexistenta, multe vieti sunt salvate. Daca merge, sa-l lasam sa mearga – iar daca intr-o zi remarcam ca nu mai functioneaza, sa punem in aplicare Planul B (pe care tocmai l-am pregatit acum, deci nu va trebui decat sa-l scoatem din sertar) si sa lasam concurenta sa repare ce s-a stricat. De altfel, chiar si FMI-ul, care a cerut insistent reforma sistemului sanitar, a propus ca serviciile de urgenta sa nu fie afectate de schimbari structurale, cel putin deocamdata.
Pentru ca automat mi se naste in creier o doza de neincredere atunci cand o lege de 286 de pagini e inlocuita cu una de 86 de pagini. Eu sunt adeptul textelor care sa spuna cat mai multe in cat mai putine cuvinte, dar chiar si mie mi-e clar ca o lege referitoare la un sistem atat de vast cum e cel sanitar nu poate avea doar 86 de pagini decat daca multe lucruri vor fi lasate pentru a fi reglementate prin legislatie secundara – hotarari de guvern, ordine de ministru s.a.m.d. – care inevitabil vor fi mult mai putin dezbatute decat un proiect de lege, deci mult mai supuse riscului de a contine erori sau de a servi unor interese personale, si nu interesului general.
Pentru ca nu exclud posibilitatea ca ideea potrivit careia tot scandalul asta a aparut pentru ca intrega atentie a opiniei publice sa se concentreze asupra acestui subiectul, iar alte elemente din cadrul reformei sistemului sanitar (cel putin la fel de importante) sa fie ignorate, sa aiba un sambure de adevar.
Si totusi. Sistemul nu-i perfect, chiar daca Raed Arafat il vede asa (si nu-i poate nimeni reprosa asta, pana la un punct – pentru aproape orice parinte, copilul lui e perfect, nu?). Multe zone ale tarii nu sunt acoperite de SMURD. Investitii majore din partea statului in domeniul asta pentru a-l imbunatati e greu de presupus ca se pot face, pentru ca banii sunt putini – iar niste investitii private de cateva milioane/zeci de milioane n-ar avea cum sa strice, dimpotriva.
Atat timp cat personalul de pe o ambulanta privata e la fel de bine pregatit si certificat ca echipajele SMURD, victimei unui accident rutier putin ii pasa cine vine sa-l ia si sa-l transporte la spital. Pentru el conteaza doar ca spre el sa se indrepte echipajul cel mai apropiat – fie el de stat sau privat. Interventia, evident, se deconteaza ca orice alt serviciu medical – iar concurenta pe banii astia va face ca toti operatorii sa incerce sa ajunga primii la locul accidentelor, ii va face sa doteze cat mai multe echipaje pentru a acoperi cat mai multe zone etc.. Si nu vad ce ar fi rau in asta. Intr-un fel, s-ar intampla la fel ca pe piata serviciilor de taximetrie.
In plus: SMURD functioneaza acum bine, pentru ca e condus de Arafat. Dar Arafat e un om ca toti oamenii, iar mai devreme sau mai tarziu n-o sa mai fie. Peste 10 ani sau maine, nu poate sti nimeni. Dar daca se intampla “maine”, cine poate garanta ca cel care va conduce SMURD incepand de poimaine nu-l va transforma intr-un sistem la fel de ineficient si de nepasator ca toate celelalte monopoluri de stat?
Am evitat sa discut despre titluri de genul “Razboi intre Basescu si Arafat”: discutia pe o astfel de tema e irelevanta (si puerila, asa cum sunt de altfel si titlurile “de scandal”). Din punctul meu de vedere, n-a fost nimic mai mult decat o ciocnire de orgolii ca multe altele, izvorata dintr-un duel de principii si alimentata probabil de cateva gesturi sau afirmatii pe care n-o sa le aflam niciodata. Singurul lucru cu adevarat relevant e subiectul de fond al acestei dispute – cel care ne afecteaza direct pe noi toti (ma rog, cel putin pe cei care ajungem in situatia de a avea nevoie de interventia unui echipaj de salvare).
Iar argumente sunt si de o parte, si de cealalta. Principii la fel de solide si de corecte inclina balanta si intr-o parte, si in cealalta. Ca de obicei in astfel de cazuri, adevarul e probabil undeva pe la mijloc. La fel si solutia.
Articolul a fost publicat pe dezbatem.ro. Esti de acord cu el? Vino si tu si voteaza!
Leave A Comment