…pe care l-am pus acum vreo 4-5 ani. Mai grav e ca nu-mi amintesc pe ce l-am pus – dar pot sa presupun, in generozitatea mea, ca era vorba doar despre o bere. Pana la urma, victoria e mai importanta decat premiul, nu? :)

Spuneam pe vremea aia (si m-am asigurat ca sunt mai multi cei care aud, ca sa nu risc sa raman fara martori) ca urmatorul presedinte al Romaniei, dupa cel de-al doilea mandat al lui Traian Basescu, va fi Mihai Razvan Ungureanu. Si invariabil, toti colegii sau prietenii carora le impartaseam ideea asta, sfarseau prin a spune “da, ma, bine… lasa-ne cu scenariile astea SF”.

Adevarul e ca nici nu prea existau motive sa nu fie considerate scenarii science-fiction: MRU abia fusese numit la conducerea SIE dupa o plecare cam agitata de la Externe (agitata de Tariceanu, care se ofticase ca nu l-a sunat si pe el sa-i povesteasca despre un caz in care erau implicati doi romani aflati prin Irak), mai fusese pana atunci secretar de stat, apoi director general al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, adjunct la SECI si cam atat. Destul de mult pentru cineva care nu implinise inca 40 de ani, dar… cam atat. Sef de promotie in liceu, membru supleant in conducerea UTC, membru al Senatului Universitatii, masterat la Oxford, doctor in istorie moderna, profesor, membru al unui teanc de institutii academice, dar… cam atat. Oameni care au studiat la Oxford s-au mai vazut, dar n-au ajuns presedinti. Si directori SIE s-au mai vazut, si nici ei n-au ajuns presedinti. Ba chiar s-ar putea spune, in general, ca asta e o functie care te cam scoate din “circuitul” politic – sau, altfel spus, care te elimina din vederile politicienilor (fara sustinerea carora trebuie sa fii nebun sa-ti imaginezi o candidatura cu sanse).

Si totusi, ceva m-a facut sa fiu convins ca scenariul nu-i chiar atat de SF cum pare. Care scenariu, pe scurt, suna cam asa: Basescu obtine inca un mandat, MRU ramane la conducerea SIE (de unde isi poate consolida legaturile externe, deja solide, in special in relatia cu SUA si cu organizatiile evreiesti – dar nu numai, gratie figurii facute de fiecare data cand a ajuns intr-un for international), la momentul potrivit iese din “penumbra” pozitiei de sef al unui serviciu de informatii, revine “pe scena”, candideaza si, cu un pic de efort, devine cel de-al 6-lea presedinte al tarii. Intre timp, Constitutia ar fi fost modificata astfel incat sa fie clarificate o data pentru totdeauna relatiile dintre institutii (paranteza: va dati seama ca de 20 de ani tara asta are doar Constitutii facute de Iliescu?!), iar Traian Basescu i-ar fi putut preda un stat “la cheie”, numa’ bun pentru un mandat (sau doua) de un succes care sa-i faca si pe altii sa se uite admirativ la Romania.

La vremea aia ma gandeam ca se va bate cu Nastase, plecand de la ideea (corecta) ca nepotul matusii Tamara n-ar fi avut coaie sa mai riste inca o infrangere si ar fi asteptat ca Basescu sa-si termine mandatele inainte de a incerca din nou sa-si vada visul cu ochii. In fata lui Nastase, MRU ar fi avut avantajul de a fi mai tanar (n-am mai fi avut de ales “intre doi comunisti”; si please, sa fiu scutit de povestea cu “utecistul”), de a fi mult mai inteligent fara a fi arogant si de a avea relatiile externe despre care vorbeam mai sus. Azi, sa zicem ca l-ar avea contracandidat pe Extrem de Micul Titulescu. La fel de tanar – dar, in rest, ideea unei comparatii ma face sa rad. ROTFL, I mean. Despre Somnorici (Mireille Mathieu, pentru apropiati) n-are sens sa vorbim, ca numai el isi poate inchipui ca baietii din PSD o sa renunte vreodata la a avea propriul candidat in alegeri; limita lui de competenta e repetarea la infinit a acelorasi fraze pe toate posturile de televiziune care il baga in seama si topaiala pe langa presedintii de o noapte – iar “colegii” lui de alianta stiu foarte bine asta, chiar daca momentan il lasa sa creada altceva. Dezavantajul principal al lui MRU in fata oricarui potential contracandidat e faptul ca nu e un politician, chestie care i-ar putea face pe sefii partidului din partea caruia candideaza sa fie mai putin implicati decat daca ar candida “unul de-al lor”. Cel care tine ca scenariul sa devina realitate ar putea schimba insa asta, intr-o anumita masura. Iar restul depinde de modul in care va reusi sa-i “cucereasca” pe romani in urmatoarele luni.

Si cu asta ajungem la numirea de ieri, care m-a adus cu un pas mai aproape de berea aia. Ziceam ceva de “revenire pe scena” – si nu stiu sa existe un loc mai “in fata” decat functia de prim-ministru. Singura chestie din scenariu care n-a iesit e Constitutia; teoretic, pana in toamna anului viitor inca ar mai fi timp – dar ma indoiesc: anul asta toata lumea o sa se ocupe de campanii electorale, nu de chestii serioase. Ar mai exista varianta unui referendum concomitent cu alegerile prezidentiale, da’ pana una-alta trec episodul asta la “pierderi”.

And now we wait, vorba unei reclame.
A propos, oare pariul prevedea ca pot sa-mi aleg marca de bere?