Aproape ca nu-si mai amintea cum arata si ce gust are ploaia, atat de departe in amintiri se afla ultima picatura care isi sapase un drum doar al ei in sarea de pe obraji. De fapt, se intamplase o singura data. Nu se afla printre dunele in mijlocul carora traiau cei din tribul lui, ci departe, intr-un loc intins si pustiu, unde mersese pentru a putea vedea fara oprelisti in orice directie ar fi vrut. Ploaia fusese dulce si racoroasa, nu sarata. Durase insa putin. N-ar fi putut acum sa spuna cat: un minut, o ora, o jumatate de zi; [...]

Ii placea soarele. Nu se nascuse in arderea luminii de la amiaza, ca mai toti cei din tribul lui, ci abia atunci cand soarele isi implinise menirea si se indepartase catre munti pregatindu-se sa lase intunericul sa-i creasca ideile si sa invaluie lumea cu exact atata racoare cat sa trezeasca dorinta rasaritului - dar ziua aceea avusese mai multa lumina decat oricare alta, iar lucrul asta il urmarise in toti anii care trecusera. Si totusi, acum il durea cat de arse de lumina erau locurile pe care urma sa fie imprimat tiparul pasilor care nu fusesera inca pasiti. La fel [...]