Bucuresti – Innsbruck – Liechtenstein – Reims – Paris – Valea Loirei – Tours – Saint Malo – La Rochelle – Auch – Sete – Marseille – Nice – Lago d’Iseo – Venezia – Bucuresti
Portiunea Bucuresti – Innsbruck (1500 km) am facut-o “dintr-o bucata”… una cam lunga (vreo 20 de ore in total, ca am facut o groaza de opriri). Nu e neaparat o idee buna, dar nici nu m-a obosit exagerat de mult. Din tara am iesit pe la Cenad – mult mai lejer decat pe la Nadlac. N-a fost deloc asa cum se speriasera unii/altii, ca vom avea nevoie de o tona de acte la frontiera. Aveam, da’ nu mi-a cerut nimeni sa arat nimic (in afara de pasaport/permis/carte verde, bineinteles) – doar m-a intrebat politistu’ de frontiera daca avem sificienti bani. Drumul a fost ok, fara probleme deosebite – desi spre seara, dupa Salzburg, am prins doua ore de ploaie torentiala care m-a cam incetinit/enervat. In Innsbruck nu sunt foarte multe lucruri de vazut (dar peisajul e superb… oricum acolo e de mers iarna, cu schiurile pe masina) – asa ca dupa o tura prin centru am decolat spre Vaduz. Un oras taaaare linistit. Nici aici nu prea ai multe de facut (castelul in care sta principele lor – un fel de dictator, de altfel, are puteri nelimitate, da’ asta nu pare sa-i deranjeze deloc pe liechtenstein-ezi – poate fi vizitat doar pe dinafara)… insa merita sa bei o cafea sau chiar sa mananci – preturile sunt chiar rezonabile. A propos de asta, nu uitati sa faceti plinul daca ajungeti prin zona!! Cand am fost eu, benzina era cam 1.1 EUR, in timp ce in Austria era de la 1.24 in sus…
In drum spre Franta, n-am vrut sa trec prin Elvetia din doua motive: taxa de autostrada (m-a enervat ideea de a plati pe un an, cand eu n-aveam de gand sa stau pe acolo decat cateva ore) si – mai ales! – milioanele de radare pe care le au aia pe acolo. Asa ca am facut un mic ocol prin Germania: nimic grav, seara eram la hotel. A doua zi dis-de-dimineata am vizitat centrul orasului Reims (catedrala si ce mai e de jur imprejur)… iar dupa pranz am plecat spre Paris (o ora si ceva, sunt doar 140 km). Aici am ramas 3 zile… si probabil am mai fi ramas :), dar facusem un program de-a dreptul “militaresc”… imi imaginez cam cate injuraturi mi-am luat de la prietenii cu care am facut turneul asta… :)). Initial am vrut sa tin cont de sfaturile unora sau altora si sa nu intru cu masina in Paris. Pana la urma, insa, nu m-am putut abtine… si trebuie sa spun ca am avut o surpriza placuta (poate si pentru faptul ca sunt obisnuit cu traficul din Bucuresti): nu se circula mai rau decat in capitala frumoasei noastre patrii. Chiar deloc. Ambuteiajele nu mi s-au parut mai nashpa decat pe Magheru… plus ca, spre deosebire de Bucuresti, ai mult mai multe puncte de reper care te ajuta sa te orientezi. In prima zi a fost mai greu, pana m-am obisnuit cu harta – dupa aia chiar m-am simtit in largul meu (spre deosebire de Marseille, ceva mai tarziu… acolo am fost pe punctul sa fac o criza de nervi – traficul e intr-adevar idiot, e plin de sensuri unice si aproape ca nu ai voie nicaieri sa faci stanga, soferii sunt mai nesimtiti…). Problema majora in Paris sunt locurile de parcare (si, bineinteles, modul in care parcheaza francezii… impingind – si nu delicat! – masinile din fata si din spate, ca sa-si faca loc). Daca mergeti cu o masina inmatriculata in Romania, insa, exista un pont… pe care l-am aflat si eu de la un localnic abia a doua zi… dupa ce platisem deja o groaza de bani. Despre ce e vorba: amenda pentru parcarea interzisa sau fara tichet costa 11 EUR si ceva (cred ca 11.40), daaaaar… nu va poate obliga nimeni sa o platiti! Primaria Parisului nu trimite amenzile in Romania (costa mai mult taxele postale), la iesirea din Franta nu aveti puncte de trecere a frontierei… asa ca puteti sa va lasati masina linistiti cam oriunde. Chiar daca aveti ghinionul sa va urcati in masina exact cand apare “agentu’ constatator”, 11.40 EUR reprezinta echivalentul a doar cateva ore de parcare… Evitati, totusi, locurile rezervate persoanelor cu handicap (si nesimtirea trebuie sa aiba o limita, nu? :D) sau spatiile care blocheaza iesiri din ganguri/curti/garaje – de acolo s-ar putea sa v-o ridice (in rest, nu se intampla asa ceva). Daca, totusi, vreti sa fiti corecti pana la capat (si eu am facut… nu fifty-fifty, da’ thirty-seventy, plateam cam o parcare din doua :D), va trebui sa va luati o cartela – “Paris carte stationement” – ca sa puteti plati la automatele din parcari (multe nu acepta monede). Cartelele sunt de 10 si 30 EUR si se gasesc la chioscurile care vand tabac. Cred ca se poate plati si cu cardul de credit, dar nu sunt sigur ca in toate parcarile.
Autostrazile – scumpe. Benzina – si mai scumpa: cand gaseam cu 1.30 EUR era sarbatoare… in rest, preturile mergeau pana la 1.55 EUR. Daca vreti sa nu platiti autostrazile, puteti merge pe drumurile nationale paralele. Pe Valea Loirei – si, spoi, de la La Rochelle spre Auch – am mers aproape numai asa. Uneori mi s-au parut, totusi, cam aglomerate – asa ca, daca aveti un program strans (cum am avut eu), s-ar putea sa ajungeti la concluzia ca mai bine dati un ban in plus decat sa pierdeti timpu’ aiurea. Pe Valea Loirei insa n-are sens sa mergeti pe autostrada – ar insemna sa tot intrati si sa iesiti de pe ea, daca vreti sa vedeti (si normal ca vreti, altfel de ce v-ati duce acolo?!) castelele. Oricum, chiar daca mergeti doar pe autostrada, un ghid rutier Michelin va va fi de mare ajutor – am scapat de cateva ori de ambuteiaje care se intindeau pe zeci de km iesind de pe autostrada pe fel si fel de drumuri mai mici (pe care altfel nu m-as fi bagat) si intrind inapoi dincolo de “bouchon”.
Nu intru in detalii turistice, dar trebuie sa mentionez Mt. Saint Michel (langa Saint Malo) – nu-l ratati! Merita vazut. Si daca tot am ajuns cu povestea la Saint Malo: dupa ce ne-am invartit o ora cautind hotelul (si macar de-ar fi cine-stie-ce mare oras!), salvarea a venit de la doi politisti… care ne-au condus cu masina lor pana in parcare. Merci beaucoup!
Cand am ajuns in sudul tarii, am facut si un mic ocol prin Andorra. Evident, la shopping :). Electronicele, in special, sunt extrem de ieftine. Atentie, totusi, la intrarea in Romania
Coasta de Azur… superba ca de obicei. In plus, nu foarte aglomerata (era deja trecut de jumatatea lunii septembrie), asa incat am gasit usor locuri chiar si pe plaja publica (gratuita). De la Nice la Monaco n-am mai mers pe autostrada, ci “au bord du mer”, si am oprit cam pe oriunde aveam chef sa mai facem o baie, sa mai bem o cafea, sa mai facem o plimbare.
In Italia… tot ca de obicei… autostrazi scumpe (da’ macar aici nu mai ai bariere din 20 in 20 km, ca in Franta). Din pacate, insa, asta n-a fost singura problema: in zona Milano tot ce inseamna autostrada e un mare santier. Se lucreaza in draci inclusiv spre Brescia (pe cateva zeci de km) si se circula infernal, uneori pe o singura banda.
Dupa doua zile de odihna pe malul lacului Iseo (superb si linistit, perfect ca sa-ti odihnesti creierul), am executat o prostie pe care n-am de gand s-o mai repet: 34 de ore condus, cu o singura pauza de somn… de o ora. Am plecat pe la 9 dimineata spre Venezia (prietenii mei tineau mortzish sa vada orasul)… de unde ne-am luat zborul abia pe la 16, cu directia Romania. Desi n-am oprit prea mult (singurul popas serios a fost la Tarvisio, ca muream de foame), in granita ungara am ajuns la ora 23. Surpriza! Cartea verde expira la ora 24. Initial, politistu’ a mormait ceva de genul ca nu-mi da voie sa intru in tara lui, ca sa ma intorc in Austria… da’ pana la urma si-a dat si el seama ca n-are ce sa-mi faca (aveam voie sa mai merg o ora) si mi-a dat drumul. Cu musca pe caciula, am trebuit sa merg linistit (prea linistit!) inclusiv dupa ce am intrat pe autostrada. Dupa Budapesta, am cedat volanul prietenului meu… pe care dupa o ora l-a oprit politia. Damn! Calcase linia continua la iesirea de pe un pod inainte de Szeged (si pe acolo se fac lucrari – multe si in plus extrem de prost semnalizate)… iar cand politistii au descoperit si ca circulam deja fara asigurare prin tara lor, situatia n-a mai putut fi rezolvata decat cu o spaga… maricica. Aici, trebuie sa fac o mentiune: nu sunt politist, n-am rude in uniforma… da’ politistii romani chiar sunt corecti, in comparatie cu cei unguri. Cei care ne-au oprit pe noi stateau clar la ciupeala acolo si mi-au cerut spaga pe fata (si in romana! – “cât amenda?”)… ceea ce la noi nu mi s-a mai intamplat de multisor. Am inchis paranteza.
Am ajuns la frontiera romana de-a dreptul bucuros ca vad uniforme cunoscute (si fetze zambitoare!). Am intrat tot prin Cenad (unde la ora 6 dimineata nu eram decat noi si politistii+vamesii)… pentru ca a trebuit sa mai fac o oprire in Timisoara. Apoi a trebuit sa mai fac un ocol si prin Brasov… si am ajuns in Bucuresti duminica la ora 19.30. Plecasem sambata dimineata la ora 9… o prostie, cum spuneam.
Drumul l-am facut cu aceeasi Dacie SuperNova fabricata in 2002 care apare si in povestea de anul trecut… si, culmea, de data asta consumul a iesit sensibil mai bun: 7,2 – 7,3 l/100 km. Cheltuieli: 785 EUR benzina, 200 EUR autostrazile, vreo 50 parcarile… plus mancarea, plus muzeele, plus etc… impartit la 4 oameni… plus 400 EUR/persoana hotelurile… in total am cheltuit, in doua saptamani, cam 900 EUR de persoana (n-am pus la socoteala, bineinteles, cumparaturile din Andorra). Absolut rezonabil. Cazarea nu a fost foarte scumpa pentru ca am preferat sa stam la Etap (mai putin la Innsbruck, la Reims si in Italia): sunt hotelurile perfecte pentru un program de “alergatura”.
Mi se pare dezolanta poza cu ultima locuinta a lui Leonardo da Vinci : le Clos Lucé…asa ca am sa aduc completari despre interiorul casei,astfel incat sa-i conving pe cititorii tai ca in ciuda imaginii dezolante din exterior casa merita vizitata. Desi fatada nu e impresionanta casa este foarte bine pastrata. In interior puteti vedea dormitorul , bucataria (in putine muzee vedeti asa ceva) si alte camere…exact asa cum erau pe vremea lui da Vinci.Bine…sau francezii mint si au inlocuit mobilierul, sau l-au pastra foarte bine timp de sute de ani. Oricare ar fi raspunsul vizual aveti senzatia ca sunteti in casa lui da Vinci. In plus la subsol puteti vedea o expozitie a inventiilor lui Leonardo asa cum au fost create de el, si nu cum exista astazi, in forma lor moderna. Casa ascunde si alte povesti interesante…pe care va las sa le descoperiti la fata locului sau pe site la http://www.vinci-closluce.com
Pentru ca vorbeai de La Rochelle…mi-am adus aminte de Fort Boyard. Este vorba de o fortareata construita in Oceanul Atlantic la cativa zeci de kilmetri de coasta franceza (cam 20 de km cred)in dreptul orasului La Rochelle.Daca aveti timp si ceva banuti in plus va sugerez Fort Boyard pentru ca este o “constructie” unica in lume, din cate am citit eu . Stiintific nu este ceva de neexplicat, dar optic sa vezi o cladire (fosta nava ) in Oceanul Atlantic e chiar impresionant (atentie 1. eu sunt usor impresionabila si 2.era visul meu de copil sa vizitez Fort Boyard…concluzie : poate nu o sa ramaneti la fel de impresionati ca mine). Fortul nu se poate vizita in interior pentru ca in plin sezon se filmeaza (celebrul concurs Fort Boyard)iar in extra sezon se pare ca nu exista nimic in interior. In schimb daca vreti sa-l vedeti de la doar cativa metri puteti face croaziere. Plecarile se fac de la Rochelle sau din Fouras (la sud de la Rochelle). Va sugerez Fouras, pentru ca e mai putin aglomerat si preturile cred ca sunt mai bune. Pentru un adult o croaziera de 1h30 costa in jur de 13 euro. Nu e putin, dar daca ati avut vise ca mine, merita sa dati 13 euro ca sa vi le impliniti.