In fiecare an imi promit ca mai termin cu fatzaitul asta de colo-colo prin centrul Europei, si in fiecare an imi incalc promisiunea precedenta. Cumva, tot mai apare un motiv sa fac iar cu masina acelasi etern drum Ungaria – Austria – Italia, eventual cu mici variatiuni in tarile vecine. Acum am mai pus totusi, pe post de condiment care sa sparga monotonia, si un hopping aerian din Germania pana in Grecia si inapoi. Nimic spectaculos daca, pana la urma, nu s-ar fi adunat cateva elemente simpatice care ma duc la concluzia ca, totusi, mai e si Europa asta buna la ceva uneori, chiar si pentru un turist plictisit de ea.
Doua aeroporturi tampitele
Cel mai tampitel – ala din Skiathos. Trecem peste faptul ca nu si-a batut nimeni capul cu prea multe masuri de securitate si ca tot ce il separa de restul lumii sunt niste valatuci de sarma ghimpata inalti de un metru. Frumusetea lui consta in faptul ca la un capat pista e la 20 de metri de sosea, iar la celalalt la 20 de metri de plaja. Asta face ca avioanele sa treaca foarte aproape de capul tau cand aterizeaza, iar daca ai noroc si decoleaza din partea in care te afli, prinzi si un jet blast. Nu chiar pe aeroportul din St. Maarten, dar pe-aproape – singura diferenta majora fiind faptul ca avioanele care aterizeaza pe Skiathos sunt mai mici, un 747 s-ar opri undeva printre barcutele din golf daca ar incerca sa aterizeze pe pista de aici.
Aeroportul din Munchen pare normal, la prima vedere. Normalitatea se termina insa atunci cand vezi ca un avion ruleaza incetisor pe podul de deasupra strazii pe care mergi tu cu masina. Pentru o experienta completa, doua ore mai tarziu te afli tu intr-un avion care ruleaza incetisor pe podul pe sub care merg niste oameni cu masina.
Chasing a storm in Germany
E drept ca furtuna nu prea fugea nicaieri, dar alergam eu pe sosele spre ea, cautand un loc din care sa o vad mai bine. Mi-a luat mai mult de o ora, dar pana la urma am vazut-o in toata splendoarea ei. Splendoare indeed.
Passo dello Stelvio, din nou
Daca acum trei ani am facut traseul asta senzational din Italia spre Austria, acum i-a venit vremea sa-l admir si de la nord la sud. Nu era in plan, dar daca tot s-a intamplat sa ajung prin zona, puteam sa-l ratez? Mai ales ca data trecuta nu filmasem nimic.
Din cauza milioanelor de biciclisti (ca deh, nu puteau sa astepte pana la sfarsitul lui august, cand e Stelvio Bike Day si au toata strada doar pentru ei, dammit), urcarea a fost oarecum frustranta. Din fericire, la coborare lucrurile s-au relaxat. Si oricum, peisajul te face repede sa uiti de nemultumiri.
Arena di Verona Opera Festival
Nu cred ca exista undeva vreo scena mai potrivita pentru opera sau teatru decat Arena di Verona, really. Sau pentru un concert simfonic. Sau pentru lupte de gladiatori, bineinteles, dar pe astea din pacate le-au interzis la un moment dat niste oameni plicticosi si fara simtul umorului. In plus, sa fii in secolul 21 spectator intr-un amfiteatru roman care gazduia spectacole si in urma cu aproape 2000 de ani, chiar e o experienta. Din fericire, nici nu-i greu, ca festivalul de opera e organizat aici in fiecare an (acum tocmai s-a incheiat a 95-a editie), biletele au preturi decente si ai sanse sa le gasesti chiar si pe ultima suta de metri, daca ideea de a merge la un spectacol anume iti vine cu intarziere.
Iar daca dupa show iti oferi si un prosecco la una dintre terasele din jurul Arenei, se cheama ca ai avut una serata stupenda.
Leave A Comment