Europe Grand Tour 2008

(Bucuresti -) Cologne – Bad Arolsen – Luxembourg – Zurich – Viena – Bratislava – Praga – Berlin – Copenhaga – Oslo – Verdal – Mo i Rana – Lillehammer – Malmo – Hamburg – Cologne (- Bucuresti)

0
km
0
zile
0
tari
0

 

Day 1

Bucuresti – Koln, doua ore cu avionul. Simplu, nu? Ei bine, nu chiar. Pentru ca plecarea e de pe Aeroportul Baneasa, care e condus de niste incompetenti, avionul intarzie aproape o ora; de fapt, nu avionul, ci pasagerii, care stau cu sutele la o coada enorma pentru controlul de securitate. Cred ca o sa scriu un articol separat pe tema asta. Cert este ca, din cauza intarzierii, trebuie sa-mi anulez intenta de a da o tura prin Koln (sau Cologne, ca nu stiu cum e corect) chiar astazi, inainte de a pleca spre Bad Arolsen. Nimic grav in privinta asta, il vad la intoarcere.

Hotelul la care stau e in Naumburg, la vreo 15 km de Bad Arolsen, dar ma cazez abia dupa ce fac o “recunoastere in teren” a locului unde va avea loc Magic Circle Festival. O sa fac multe ture intre cele doua puncte de pe harta si prefer sa cunosc bine zona. Pe camp sunt deja cateva mii de masini, rulote, corturi. Cam toti cei pe care ii vad au sticle sau cutii de bere in mana, iar mie mi-e sete :). E clar: directia hotel, check in, change clothes, come back, let the fun begin! :)


Day 2

30.000 de rockeri adunati la un loc sunt un spectacol in sine. Si in camping, si in zona scenei, si pe drumul care uneste cele doua locatii. Se vorbesc toate limbile pamantului, se beau cisterne de bere, se canta, se doarme pe iarba. Angajatii firmei de securitate someaza: nimeni n-are nimic de impartit cu altcineva, toata lumea se saluta de parca s-ar cunoaste cel putin din copilarie. Singurii care mai au un pic de activitate sunt cei de pe ambulante, atunci cand un combatant da semne ca e la un pas de coma alcoolica. Nimic grav, oricum: un pic de cofeina si un pic de glucoza si dupa 5 minute omul e apt s-o ia de la capat. Putin confuz, desigur, dar nu mai mult decat in urma cu o jumatate de ora –  si oricum, cui ii pasa?

Azi e prima zi de concerte si toata lumea se indreapta spre locul unde a fost ridicata scena. Un fluviu de tricouri negre, pe care sunt inscriptionate numele trupelor favorite. In 9 din 10 cazuri scrie Manowar. In seara asta, insa, canta Alice Cooper. Mai poate mosulica, la cei o mie de ani ai lui? Uite ca mai poate! Face show, lumea canta, cateva zeci de mi de maini flutura prin aer iar eu ma oftic teribil ca baietii de la security (adica sicherheitsdienst, ca doar suntem in Germania) nu mi-au dat voie sa intru cu aparatul foto in zona scenei. E cam greu sa faci sa treaca neobservat un Canon 350D, asa ca maine o sa-mi cumpar o prostie de aia mica si compacta. O sa le scriu celor de la Sony ca Cybershot-urile lor au ajuns sa fie tratate ca aparate de unica folosinta :)).


Day 3

Manowar!
Am asteptat ziua asta ceva mai mult de 16 ani and here it is! Pe 13 noiembrie 1991, primele cuvinte pe care le spuneam in fata unui microfon erau “Joey DeMaio, Eric Adams, Ross “The Boss” si Donny Hamzik”. In seara asta, pe primii doi alaturi de Karl Logan si Scott Columbus o sa-i vad cantand live. Am un fel de emotie, recunosc.

Inainte de ei, insa, pe scena festivalului cultural-artistic de la Bad Arolsen urca ansamblurile vocal-instrumentale :) Doro, WASP si Gotthard. Dupa care avem cateva zeci de minute pentru “beer refill”… si nu, nu urmeaza Manowar, ci o ploaie torentiala care ne uda pe toti pana la piele. Apoi un curcubeu… si abia apoi “the kings of metal”. Proiectoarele si boxele explodeaza. Primele case din Bad Arolsen sunt la vreo 3 km in linie dreapta, iar daca intre noi si ele n-ar exista o padurice, cred ca n-ar mai dormi nimeni in oras. Toata lumea stie versurile si cantam pana ramanem fara voce. Sper sa-mi revin pana maine, altfel nu mai are nici un farmec. Am uitat de ploaie. Mini-aparatul foto pe care l-am gasit la un magazin din Kessel (a propos, vand Kodak EasyShare C713, folosit doar 5 ore :))…) isi face datoria, desi mi-e greu sa filmez printre atatea maini ridicate.
Numar steagurile a 27 de tari. The armies of the world!

Maine seara, din nou Manowar. Iar duminica incepem sa alergam prin Europa. Prima escala: Luxembourg.


Day 4

Manowar.
Maximum. Louder than yesterday. Louder than hell.

Concertul s-a terminat pe la 1.30. Mai ramanem la o bere si ce-o mai fi. Adica pana la 5. Dorm 5 ore, iar dimineata e grea. Ghrrrr… Peste 10 minute plec spre Luxembourg. Oare mi-or da voie sa intru in oras cu capul asta mare?
Day 5

Naumburg – Luxembourg, cu o scurta escala la Koln, ca sa ridic documentele masinii (nu aveau talonul la aeroport cand am luat-o si mi-au dat un fel de dovada, ca sa nu para ca ma plimb chiar de nebun, in caz ca intreba cineva). Ceva lucrari in apropiere de Dortmund mi-au mancat cam o jumatate de ora, dar in rest se circula bine, chiar daca autostrada pare mai aglomerata decat in timpul saptamanii.

Nu mai stiu cum imi calculase viamichelin.com traseul, dar in loc de 360 km cat scria in planificare, mi-au iesit vreo 500 :))… ma rog, o fi din cauza ca am preferat sa merg doar pe autostrada, nu si pe drumuri mai mici. Autostrada in Germania – deeeeci… no speed limit! Uraaa!! :)) Numai ca Peugeotul meu chiar e lenes: n-a vrut sa treaca de 200 km/h no matter what – si asta dupa ce de la 190 la 200 i-a luat o vesnicie. Anyway, am marcat un nou record personal :).

Luxembourg: un oras frumos, plin de tineri. Pe strazi, in decurs de o jumatate de ora, ai sansa sa auzi vorbindu-se cam toate limbile din Europa… inclusiv romana :).
Capitala “Marelui Ducat de Luxembourg” (asa cum suna denumirea oficiala) mi se pare destul de mica :). In vreo doua ore poti sa vezi, mergand pe jos, cam tot ce te intereseaza ca turist. Iar de la hotel (clasicul Ibis, langa aeroport – ceea ce mi-a produs initial niste emotii, pentru ca am avut senzatia ca m-am cazat prea departe) pana in centru nu fac mai mult de 10 minute (e drept, probabil si pentru ca e duminica). Parcarea pare a fi o problema cam in tot orasul: stationarea pe majoritatea strazilor din centru e permisa doar rezidentilor sau celor care detin un fel de permis special (cel putin asa am inteles eu din franceza pictata pe stalpi), iar pe multe strazi din zona istorica accesul e interzis – astfel ca parcarile subterane raman singura solutie fezabila. Din fericire, sunt ieftine: 2.10 euro pentru vreo 4 ore. De altfel, cam totul e mai ieftin: in timp ce in Germania motorina era 1.52 euro, aici e 1.25. Recunosc, ma bate gandul sa fac un pic de shopping dimineata, mai ales ca e perioada de reduceri :D. Cred, totusi, ca o sa ma abtin pana in Elvetia :)…

Maine, asadar, Zurich!


Day 6

Zurich – inca un oras in care se vorbeste in toate limbile posibile. Inclusiv – oh, not again! nu si aici! – in romana! Damn! Daca si in nordul Norvegiei o sa dau de turisti romani pe strada, ma mut pe alta planeta! :))
Gasesti aici toate natiile; poate si din cauza asta, orasul e mai putin curat decat te-ai astepta. La un moment dat am trecut printr-un cartier care parea locuit in principal de arabi, iar putin mai incolo printr-unul evreiesc. Uneori e buna si neutralitatea asta la ceva :)). …Sau nu? :D

Drumul pana in Zurich a fost relativ ok, mai putin bucata Karlsruhe – Freiburg: foarte aglomerata, cu prima banda ocupata de camioane, in timp ce noi toti ceilalti mergeam in coloana pe banda a doua cu 100 km/h. Cam frustrant. Cu 20 km inainte de granita, opresc la o benzinarie sa cumpar vigneta pentru autostrazile din Elvetia; spre deosebire de alte tari mai prietenoase cu soferii, aici n-ai decat o singura optiune: vigneta pe un an intreg, 26.50 euro. Ce conteaza ca eu stau o zi? Sau ca deja a trecut mai bine de jumatate din 2008 (pentru ca vigneta e valabila in anul calendaristic respectiv, nu timp de un an din momentul cumpararii)? Frustrant again.

Hotelul e, din nou (dar pentru ultima data in plimbarea asta), Ibis (Adliswil – in sudul orasului). Clasic, dar destul de vechi si cu un aspect de “motel american” care nu-mi place; pentru o noapte, e ok – pentru mai multe nu-l recomand. A propos, am uitat sa fac o mentiune la hotelul din Naumburg: proprietarii (doi batrani – cred ca al lor e hotelul) s-au dovedit foarte friendly si intelegatori cu turistii bezmetici ca mine (si ca altii), care pierdeau noptile pe coclauri: desi mi se spusese ca breakfast-ul e intre 8 si 10, in prima dimineata m-am trezit sunat in camera pe la 11 si intrebat daca nu vreau sa cobor la masa :). Iar dupa ce mi-a vazut figura adormita incercand sa se orienteze prin restaurant, batrana mi-a spus ca a doua zi e ok daca vreau sa mananc la 12 :)). In cele 4 zile n-am reusit sa ma incadrez niciodata in intervalul 8 – 10 si indiferent de ora la care coboram in restaurant, gaseam acolo tot ce imi trebuia pentru un mic-dejun reusit. Mi-a placut, recomand!

Orasul e aglomerat, iar parcarea pe strazi e imposibila (pentru a-ti lasa masina pe locurile din zonele “albastre” – unde sunt parcarile rezidentilor – iti trebuie, din cate am inteles, un permis special); din fericire, parcarile publice (cu plata, desigur) sunt multe si foarte bine semnalizate. Eu mi-am lasat masina la Hyatt (chiar in centru), de unde am putut “atinge” pe jos foarte repede cam tot ce ma interesa. Prea multe atractii turistice nu sunt: Fraumunster, Grossmunster, St. Peter, lacul… si, bineinteles, Bahnhofstrasse – “the shopping street” :).

Culmea, in tara bancilor, nu gasesc bancomate pe strada! Sau sunt eu chior… in fine, cert e ca trebuie sa caut un restaurant care accepta carti de credit. Uitasem ca aici nu pot plati cu euro! :)… Zeughauskeller e aproape si ma hotarasc sa intru aici, desi in general ma feresc de localurile prea frecventate de turisti. Cu un pic de efort, mi se gaseste o masa (restaurantul era arhiplin si am avut impresia ca asa e permanent), mie mi-e foarte foame… iar pana termin de citit tot ce scrie in menu o sa mor de inanitie. Caut mancare traditionala; varianta 1: zurigschnatzlets. Nu vad, asa ca apelam la varianta 2: bratwurst. Cu sos de ceapa si cu rösti, in loc de salata de cartofi recomandata in meniu. Mult si bun. Iar deasupra, o halba de bere. Total: undeva pe la 30 CHF (mai putin de 20 de euro).

Maine mancam in Viena.


Day 7

Zurich – Viena, un drum cam lung – in total, vreo 800 km. Destul de liber, totusi, astfel ca am putut merge constant cu 150 km/h (mai putin in Elvetia, mai mult in Germania). Am plecat spre Chur, urmand sa decid pe langa Liechtenstein daca merg prin Felkirch – Innsbruck sau urc spre Bregenz – Munchen. A doua varianta avea avantajul ca mergeam mai mult pe autostrazile din Germania (deci, teoretic, mai repede); drumul e, insa, un pic mai lung – si, in plus, m-am temut de posibile blocaje in apropiere de Munchen – astfel ca pana la urma am mers prin Innsbruck. Wise decision: exceptand portiunile din munti, cu limitari de viteza de 100 km/h, autostrada a fost aproape tot timpul libera – iar de la Linz, unde se deschide pe 3 benzi, de-a dreptul pustie. Unicul dezavantaj a fost costul suplimentar de 8.50 euro (taxa pentru tunelul Alberg).

Inainte de asta, insa, am mai facut un popas de shopping la Sargans (ultima localitate din Elvetia inainte de Liechtenstein) – moment in care toate incercarile mele de a evita sa trec pe la banca pentru a schimba euro in franci elvetieni au esuat: in zona complexurilor comerciale am gasit probabil singura parcare din tara in care nu se poate plati cu ajutorul cardului… asa ca a trebuit sa schimb 5 euro ca sa pot plati… 1 CHF, cat m-a costat stationarea :). Tot la Sargas am facut si alimentarea: motorina era 2.25 CHF (1.40 euro)/litru; dupa care am intrat in Vaduz sa beau o cafea… ceea ce a facut ca numarul tarilor din turneul asta sa creasca la 10 :) – daca totul merge ok pana la sfarsit, of course.

La Viena am ajuns seara, la fix pentru niste fotografii care imi lipseau :). Si pentru o bere (adica doua) si un crenwurst (adica doi) langa Rathaus, cu vechi prieteni :). Maine dimineata – Bratislava. Apoi, Praga.


Day 8

De la Viena la Bratislava – o formalitate: 80 km. In Viena se circula extrem de fluent, semafoarele sunt in unda verde, astfel ca in mai putin de 25 de minute am iesit din oras, iar dupa inca vreo 45 sunt in Bratislava. Nu-mi imaginez ca in centru o sa pot sa parchez pe undeva – si cum n-am chef sa pierd prea mult timp, imi las masina la Aupark (principalul centru comercial, din cate mi-am dat seama; e foarte bine semnalizat inca de la intrarea in oras), unde exista o parcare uriasa… si gratuita :). De aici, prin parc (Sad Janka Kráľa, unul dintre cele mai vechi din Europa) pana pe malul Dunarii, apoi pe pod… si in 15 minute am ajuns la intrarea in centrul vechi. Frumusel, seamana cu cel al Sibiului (si ca dimensiuni), dar cladirile nu sunt la fel de bine intretinute/restaurate. Nu toate, cel putin. Deh, nu toata lumea a avut norocul sa fie “capitala culturala europeana” :).

La castel n-am chef sa urc, nu stiu sa fie ceva de vazut acolo – si in plus e foarte cald. As urca, insa, in turnul Portii Sf. Mihai. Apare insa eterna problema: in buzunar n-am decat euro, tanti care taie bilete nu vrea sa primeasca decat… ce moneda au astia aici?… a, coroane!… si sa caut un bancomat pentru echivalentul a 2 euro chiar nu-mi vine. Asa ca renunt la idee si continui sa ma plimb aiurea pe strazi. Culmea, la Catedrala Sf. Martin accepta euro! La fel si la cateva (putine) dintre cele cateva zeci de terase care impanzesc stradutele din zona. E foarte cald si as bea o bere, dar trebuie sa ma limitez doar la cafea si apa: din cate stiu, limita de alcoolemie permisa la volan e zero, iar politia prin tarile astea e foarte zeloasa… a propos! oare trebuia sa-mi iau vigneta cand am intrat in Slovacia? Habar n-am. N-am vazut scris nimic de genul asta pe autostrada… asa ca nici n-o sa-mi iau. In Cehia, insa, opresc in prima benzinarie – aici am mai mult de mers si nu vreau sa risc. Cea mai ieftina e cea pe 10 zile, cam 7,50 euro.

La plecarea din Bratislava descopar insa ca mai am foarte putina motorina. Desteptul asta de computer de bord ma informeaza senin ca mai pot sa merg vreo 80 de kilometri, dupa care gata. Adica pana pe la granita cu Cehia. Dupa primii 20 de kilometri in care nu vad nici o benzinarie, decid ca e cazul sa ma potolesc: ies de pe autostrada si ma uit dupa un OMV. N-am OMV, am un Slovnaft sau ceva de genul asta; nu stiu cat valoreaza moneda lor in euro, asa ca pun vreo 20 de litri (1000 de coroane), cat sa-mi ajunga pana la Praga. Aveam sa descopar mai tarziu ca e la fel de scumpa ca in Germania: 1,54 euro/litru. Ca bonus, insa, am avut un pic de spectacol: doua (!) tipe dragutze mi-au spalat parbrizul pe care zaceau intinse ramasitele catorva sute de muste, albine si alte gaze ucise prin ultimele doua – trei tari pe care le-am traversat :).

Autostrada Bratislava – Praga e cam proasta. Mult beton neasfaltat (pe banda 1, cel putin, e denivelata rau), bun probabil pentru tancuri, dar nu si pentru masini. Abia in apropiere de Praga devine ok. Se strica insa, iremediabil, traficul: practic, e un ambuteiaj continuu; prima banda e complet ocupata de camioane care stau, noi ceilalti mergem cu 15 km/h. Poate am prins eu “rush hour” (era cam 6 seara), dar ma indoiesc, totusi, ca in restul timpului e foarte lejer. O sa verific la plecare. Hotelul meu e undeva in spatele castelului, dar pentru ca nu risc sa ma bag prin centru ca sa orbecai fara harta pe strazi aglomerate, ocolesc orasul si intru prin vest, de unde imi e mai usor sa ma orientez. Gasesc zona, gasesc si strada, gasesc si modalitatea de a intra pe ea (cine a inventat sensurile unice era un sadic)… dar bineinteles ca nu am unde sa las masina. Mai dau un tur, o las pe o strada alaturata (un bulevard destul de mare – Cehoslovenske Armady) si sper sa nu ma trezesc maine cu o amenda sau, mai rau, cu masina ridicata si dusa undeva departe. Receptionerul ma asigura ca nu sunt probleme, dar parca nu-mi vine sa-l cred 100%. Ma rog, this is it – o sa vad maine. In seara asta imi iau niste Pilsner Urquell de la supermarket-ul in fata caruia am parcat… si ma retrag in camera. “Pauza tehnica” – prima seara de odihna. Prin oras umblam maine.


Day 9

Sunt mai scund cu 5 cm. M-am tocit de la cat am mers astazi. Si sunt cam satul de strazi pavate cu piatra cubica. Si de strazi construite pe dealuri.

De la hotel pana la castel, 15 minute. Am lasat masina acolo unde am parcat-o ieri (nu aveam nici o amenda in parbriz, asa ca pare un loc bun – n-avea sens sa risc sa-l pierd). Castelul e mare (ghidurile spun ca e cea mai mare fortareata locuita din Europa, dar eu cred, totusi, ca Toledo merita titulatura asta… in fine, poate aia nu e considerata fortareata) si iti ia ceva timp sa te plimbi peste tot. Din pacate, incepe sa ploua. Nu tare, dar enervant, mai ales ca nu pot sa fac fotografii asa cum vreau. Cobor pe Nerudova, Podul Carol e plin de turisti (si un pic in renovare, la capatul dinspre Mala Strana), iar cand ajung in Piata Orasului Vechi incepe sa ploua mai tare. It sucks. Terasa, bere, o ora trece repede.

De data asta n-am mai putut sa nu iau contact cu moneda locala; cardurile nu sunt acceptate chiar peste tot, iar doua zile fara bani “valabili” in buzunar e cam mult. Am apelat, totusi, la bancomat, nu la casele de schimb – care mi s-au parut un fel de “tourist traps”: pentru sume rezonabile (sub 500 – 700 de euro), cursul de schimb e cam cu 10% mai mic decat cel real… si e scris cu litere mai mici decat celelalte :). In plus, unele case aplica si un comision – care, evident, e scris cu litere si mai mici :)).

Dupa cateva ore de bantuit pe toate stradutele posibile, e momentul sa caut un restaurant. Ca de obicei, incerc sa le evit pe cele din mijlocul zonei turistice si ma incepartez un pic, spre Vltava. Descopar restaurantul “Svejk”, unde acum vreo 11 ani am baut niste beri cu doi indivizi pe care acum i-as bate :)), dar pentru ca mesele de afara sunt ocupate, merg mai departe si opresc la “Reduta”, undeva intre Sinagoga Veche si Intercontinental. Pare ok si cer mancare traditionala: pentru inceput, o supa-gulas “de Praga”; un castronas destul de mic, dar supa e consistenta, are mult mai multa carne decat cartofi, iar chimenul care se simte discret, cu o intarziere de o secunda fata de restul aromelor, o face spectaculoasa. Main course – o pulpa de curcan cu sfecla rosie si un fel de paine de cartofi, facuta in casa. Din nou, foarte bun. Doua beri deasupra, total – 400 de coroane cu tot cu bacsis. Adica vreo 17 euro. Adica o gluma. Serviciul – extrem de rapid (n-am avut timp decat sa trag doua fumuri dintr-o tigara intre cele doua feluri), chelnerul parca ma pandea de undeva si venea exact atunci cand aveam de gand sa-i cer ceva. Bun!

Alerg spre funicularul care ma duce la observatorul Petrin, sperand sa-l mai prind deschis. Unfortunately, desi teoretic e deschis pana pe la 10 seara, de pe la 9.30 nu mai poti intra. Probabil pentru ca ai de urcat 299 de trepte (nu, nu 300… hahaha…), iar asta s-ar putea sa-ti ia mai mult de o jumatate de ora :-).

Maine, Ich bin ein Berliner! :-)

 

Day 10

Ca sa nu mai traversez orasul, ies pe un fel de drum judetean care ma duce direct in autostrada spre Berlin. Cam prost semnalizat, dar e usor sa te orientezi. Pun motorina doar de cate coroane mi-au ramas in buzunar (vreo 10 litri), presupun ca dincolo de granita e mai ieftina. Am dreptate: 1.54 in Cehia, 1.47 in Germania.

Drumul pana la Berlin e lejer, iar aici gasesc

[surprinzator de] usor drumul spre hotel. De altfel, orasul, desi e imens, are “avantajul” de a fi fost aproape distrus la sfarsitul ultimului razboi: cand l-au reconstruit, au avut grija sa traseze niste bulevarde largi, cu spatii de parcare pe laturi (si chiar pe mijloc, de multe ori), care pornesc [relativ] radial spre periferii, unde gasesti autostrada de centura. Iar centrul e la fel de usor de “descifrat” pe harta. Iti lasa o senzatie de oras deschis, relaxat, in care ai loc. E a doua oara cand am senzatia asta, dupa Madrid. A place to live for a while.

Pentru ca nu are o istorie prea indelungata (a devenit un oras relativ important abia prin 1800 si ceva), nu sunt multe obiective – iar majoritatea au legatura cu ultimele 6-7 decenii. Of course, Poarta Brandenburg, Reichstag-ul, Checkpoint Charlie si Zidul Berlinului (singura portiune care a fost pastrata e undeva in partea de nord a regiunii centrale, nu foarte vizibila in ghiduri si – din cauza asta – ratata de multi turisti) sunt “must see”. Gendarmenmarkt – de asemenea, la fel ca si o privire de sus asupra orasului, din Turnul Televiziunii. Terasa de pe Siegessaule are o pozitie mai buna (e mai aproape de Reichstag si are linie dreapta spre Brandenburg), dar… nu are lift!

In rest… terasele nu lipsesc, mancarea e ieftina, berea la fel… cum ziceam: a place to live.


Day 11

Dimineata ajung la masina exact in secunda in care doua tanti in uniforme se pregateau sa-mi lipeasca o amenda pe parbriz: era ora 10.30, iar de la 9 ar fi trebuit sa platesc parcarea. Ma vad cu bagajele in brate si ma iarta. Danke schön! :)

Autostrada din jurul Berlinului e extrem de aglomerata, la fel langa Hamburg… si pe tot drumul de la Hamburg la Flensburg. In apropiere de Berlin vad si cateva accidente, semn ca au iesit soferii de weekend pe Autobahn :). De altfel, e clar ca toata lumea asta pleaca din orase pentru ca e weekend: masinile sunt incarcate cu bagaje, iar una din 10 are deasupra sau in spate doua – trei biciclete. Unde s-or duce sa pedaleze pe ploaia asta, nu-mi imaginez. Pentru ca ploua non-stop. Eu stiu ca ne apropiem de Marea Nordului, da’ totusi! Daca in iulie e asa, cum o fi in noiembrie? Cert e ca aglomeratie + ploaie = o intarziere de vreo doua ore.

La ultima benzinarie inainte de granita e coada, semn ca dincolo ma asteapta o supriza neplacuta. Inca o jumatate de ora pierduta… pe care o completez cu inca o jumatate, pentru ca mi s-a facut foame :). Un currywurst… si o cafea, ca dupa ce am mers doar cu a doua vreo 80 km m-a luat somnul.

Insula pe care se afla Copenhaga e legata de o alta insula printr-un pod imens (nu chiar atat de mare ca Oresund, peste care o sa trec maine, dar… mare). Atat de mare incat a costat prea mult ca sa nu merite o taxa. Viamichelin.com imi spunea ca e 27.50 euro. Calculul meu astazi spune ca sunt 34.30 (255 DKK la cursul zilei).

In Copenhaga, oprire scurta la hotel (Scandic – oarecum echivalentul scandinav al Ibis-ului) si… direct in centru, pentru ca deja e tarziu. Culmea, in Copenhaga nu ploua!
Orasul e intins, complicat si destul de prost semnalizat (rar vezi indicatoare de strazi in intersectii, trebuie sa-ti omori ochii incercand sa vezi ce scrie pe ziduri). Din fericire (vorba vine), sunt putine lucruri de vazut aici. Si aici, cam orice loc de parcare trebuie platit (mai putin duminica), dar e tarziu si imi permit sa ignor chestia asta, mai ales ca nu stau prea mult intr-un loc.

Maine trec repede prin Suedia si ma duc printre vikingi. 4 zile in Norvegia.


Day 12

Podul Oresund: spectaculos. Cel mai lung pod combinat (rutier + feroviar) din Europa si, din catre stiu, singurul care uneste doua tari. A costat vreo 4 miliarde de euro, motiv pentru care taxa e si ea maricica: aproximativ 35 de euro. La care se mai adauga una la granita (cam 2.50 euro) si cele pentru podurile/tunelurile/portiunile de autostrada din Norvegia (6 – 9 euro, depinde de traseu). O chestie interesanta in Oslo: pentru a intra cu masina in oras, trebuie sa platesti o taxa de 20 NOK (2.50 euro), doar ca… nu exista un loc in care sa o platesti: la intrare, o camera iti fotografiaza numarul de inmatriculare si, teoretic, iti trimite nota de plata acasa. Tare sunt curios daca eu, cetatean roman, cu o masina inchiriata din Germania, o sa primesc asa ceva (later edit: n-am primit).

In Suedia, la granita sunt afisate vitezele maxime: 50 km/h in localitate, 70 km/h in afara si… 110 km/h pe autostrada. Bleah! Mi-e dor de Germania. Well… apelam la functia “cruise control” (cine a inventat-o merita un premiu mare), setam 110 km/h si… daca masina ar sti singura sa ia curbele si sa franeze cand apare ceva in fata, as putea adormi linistit. Oricum mi se face somn de la viteza asta. Pana si depasirile se fac alene, timid, cu cel mult 120 km/h.

Iar in Norvegia e si mai distractiv: panou la granita, 50 km/h in localitati, 80 km/h in afara si… gata! Pentru autostrazi nu exista alta viteza maxima, se aplica 80 km/h. Complet nebuni. Si macar daca ar avea o tara mica! In plus, politia de aici are o reputatie proasta, iar codul rutier norvegian una si mai proasta: amenda minima e vreo 70 de euro (pentru depasirea vitezei maxime cu 1-5 km/h!), cea maxima trece de 1.000, iar daca mergi cu 81 km/h in localitate sau cu 131 km/h in rest, faci inchisoare 18 zile. Teribil de amuzant.
E drept ca mai apar unii care merg mai repede, dar sunt in minoritate. Iar daca toti merg mai repede decat scrie pe indicatoare, inseamna ca stiu ei ceva si e bine sa ramai in mijlocul lor :).

Singura parte buna a mersului asta ca la inmormantare e consumul masinii, care a scazut dramatic. Daca e sa ma iau dupa computer, as putea face 1.000 km cu un plin. Asta ar fi bine, avand in vedere preturile de pe aici: peste 1,54 eur/litru in Danemarca, 1,52 in Suedia si o sa vad maine cat e in Norvegia.

De altfel, totul e mai scump in tarile astea; am intrat intr-un supermarket in Suedia (nu pe autostrada!), sa cumpar niste “consumabile” pentru drum. Apa gazoasa – 2 euro si un pic. Guma de mestecat – 2 euro si un pic. Heineken – 2 euro si un pic. Toate, cam de 2-3 ori mai mult decat in Germania. Iar doua ore mai tarziu, situatia se mai inrautateste un pic: In Norvegia, un meniu la fast-food trece de 10 euro. Iar hotelurile de aici sunt cele mai scumpe din toata plimbarea asta.

In plus, ploua. Cu pauze, e drept, ceea ce imi permite sa fac niste poze prin Oslo. Un oras care n-are prea multe de aratat si care mi se pare cam posomorat. Si cam plin de betivi care se stramba la tine pe strada sau te intreaba cate ceva in limba lor imposibila. Nu par agresivi, doar nebuni.

Tehnic vorbind, azi am ajuns in ultima tara din turneul asta. Practic, insa, acum prin Suedia am facut doar tranzit – o “bifez” oficial abia la intoarcere, cand raman o zi in Malmo. Deocamdata, maine imi continui drumul spre nord. O sa opresc in Verdal. Un mic orasel pe malul unui fiord. Fara o istorie spectaculoasa, fara monumente, fara “obiective”, doar cu oameni. Si cu liniste, ca vreau sa dorm un pic…


Day 13

Pe autostrada ai voie sa mergi cu 100 km/h. Uneori. Iar norvegienii au cam la fel de multi kilometri de autostrada ca si romanii. In rest, au foarte, foarte, foarte multe radare fixe. Si foarte multi oameni care merg foarte incet pe sosele. Mergem incolonati frumos, ca la scoala, cu 80 km/h, asa cum a scris doamna diriginta pe indicatoare. Sau cu 70. Sau cu 50. Cand imi dau seama ca azi va trebui sa fac vreo 600 km in ritmul asta ma apuca disperarea. Calculez si injur. Ii injur pe norvegieni, pe sefii lor imbecili care au pus in lege astfel de limite de viteza, ma stramb la camerele radar, ma enervez groaznic. Acum inteleg de ce am vazut atatia nebuni prin tara asta: toti sunt, sau au fost candva, soferi.

Mi-e foame si as vrea sa opresc, dar m-am trezit intr-o coloana care merge cu 5 km/h mai repede decat viteza oficiala si nu vreau s-o pierd. Am trait mai devreme experienta impresionanta de a sta in spatele unuia care mergea cu 78 km/h, desi avea voie cu 80. Sa depasesti e exclus: drumul are o singura banda, iar pe contrasens e un trenulet similar. Ca sa nu mai spun ca, probabil, toata tara ar ramane uimita vreo 3 zile daca ai depasi o coloana. Ar scrie ziarele, te-ar invita la televiziune. De plictiseala si de nervi, fac un experiment: merg cu 65 acolo unde am voie cu 70, sa vad daca ma depaseste cineva. Ti-ai gasit! S-au aliniat toti frumos in spatele meu si imi invata pe de rost numarul de inmatriculare. Na, sa va iasa pe nas legile voastre cretine!

Abia dupa Dombas, unde cei mai multi o iau la stanga (spre Alesund), soseaua se elibereraza… si dispar si camerele. Un britanic preia conducerea plutonului si ne duce dupa el cu 110 km/h. Strada permite si mai mult, dar deja suntem pasibili de inchisoare. In spate am o masina cu numar negru, nu stiu din ce tara: e clar ca toti cei care participam la miscarea asta de protest suntem straini. Norvegienii merg in continuare cu 80 si probabil se mira cat de repede trec unii pe langa ei. O sa aiba ce discuta la cina. La toate cinele de saptamana asta.

Langa Trondheim se aglomereaza la loc si reapar camerele. Deja nu ma mai intereseaza, sunt anesteziat. Mai am putin pana la Verdal, orice s-ar intampla nu pot face mai mult de o ora. Ba chiar opresc sa le fotografiez catedrala, cea mai importanta din Norvegia. A fost construita deasupra mormantului regelui Olav, un mare om. Cel mai mare, probabil, pentru norvegieni – avand in vedere ca l-au facut sfant si patron al tarii. Doar autorul codului rutier norvegian cred ca e mai mare decat Olav.

Imediat dupa Trondheim, doua tuneluri care trebuie platite. Cu aproximatie, 4,70 euro – o nimica toata, fata de cei 30 (!) de euro cat am platit parcarea o zi in Oslo. 30!! What the fuck??!! E drept, era fix in centru, da’ totusi!!… Cand am iesit din parcare inca nu-mi revenisem din soc, motiv pentru care am intrat pe un sens interzis fix in fata primariei. Nu m-a oprit nimeni, dar sunt curios sa vad daca primesc ceva acasa.
A propos de Oslo: desi are doar 560.000 de locuitori, orasul e imens ca suprafata (e una dintre cele mai mari capitale din lume din punctul asta de vedere). Orientarea prin el e destul de complicata, in special din cauza tunelurilor care iti provoaca surprize, dar denumirile strazilor sunt scrise cu litere destul de mari pe ziduri, asa ca pana la urma se dovedeste “manageable”.

Am ajuns la destinatie dupa 10 ore. Dublu decat ar fi fost normal in orice alta tara din lume. A fost cel mai rau cosmar din istoria mea de sofer. Driving in Norway is the worst idea ever. It simply sucks. Categoric, n-o sa repet niciodata experienta asta. Ce puii mei, nu gaseam cerc polar si in alta parte?!

Hotelul e in Stiklestad – intamplator, locul in care a murit marele om Olav. E o comuna la cativa km de oraselul Verdal… dar e cel mai mishteaux hotel in care am stat in plimbarea asta, pana acum. Face parte dintr-un fel de “centru cultural” al comunei – cu sala de conferinte, de spectacole etc. (atunci cand am ajuns tocmai se pregatea un concert, m-am si speriat de populatia care misuna intr-un loc atat de “remote”) – si e amenajat excelent. Camerele sunt mari, dotate cu tot ce le trebuie, internetul wifi e gratis, patul e confortabil, in jur sunt dealuri verzi pe care alearga niste cai, la vreo 3 km e un fiord… aproape ca am uitat cat de mult m-a enervat drumul de azi. Si cat o sa ma enerveze cel de maine. Ma gandesc serios sa o iau prin Suedia la intoarcere. Oricat de rau ar fi, nu poate fi mai rau decat in Norvegia.


Day 14

Ei, uite c-am facut-o si pe asta: sa merg cu masina pana la Cercul Polar. Sa pasesc peste linia de 66° 33′ latN, sa beau o cafea acolo, sa fur o pietricica.

22 iulie, ora 19.30. 13 grade. Mai cald decat te-ai astepta, avand in vedere ca se cheama “Cercul Polar”. Pe muntii din jur e zapada, totusi. De altfel, spre vest se intinde ghetarul Svartisen, al doilea ca marime din tara.

Sunt multumit. A fost bine. Mi-e bine.

Iar acum stau in Mo i Rana si ma uit cum afara, desi e miezul noptii, e o lumina cam de ora 19 la noi. Funny.

Drumul a fost mai bun ca ieri: zona e mai pustie, au disparut radarele fixe si se circula constant cu 100 km/h si chiar un pic peste. Iar in rest am timp sa admir peisajul, care e chiar frumos. Foarte frumos: padure, dealuri verzi, lacuri si fiorduri, rauri perfecte pentru rafting, cabane mici, case imprastiate pe coclauri, multe locuri de camping, soare. Un pic mai incolo, munti cu zapada.

Am ajuns aici, acum trebuie sa ma intorc. Maine e o zi grea: 833 km, pana in Lillehammer. Sper sa nu fac mai mult de 12 ore, totusi :-|…
Day 15

Mo i Rana – Lillehammer, 11 ore. Way better than expected! E drept ca am avut noroc si de doi “iepurasi” (pe unul l-am stresat, saracul vreo 400 km mergand in spatele lui… pana s-a saturat si m-a obligat sa-l depasesc), iar in rest mi-am cam bagat picioarele in regulile norvegiene de circulatie. Si i-am invatat pe bastinasi sa faca depasiri. Nu m-a oprit nimeni, iar daca n-am fost atent la vreo camera si mi-am furat-o, sa trimita amenda la Budget Germania, care sa le-o trimita inapoi ca sa mi-o trimita mie in Romania ca sa le-o trimit inapoi cu priority mail si cu sugestia de a si-o baga in fund. Astia nici macar nu sunt membri UE, wtf?!

Plecarea a fost intarziata vreo ora din cauza ca m-am trezit cu un cauciuc pleostit. Nu de tot, da’ suficient cat sa ma enervez un pic. Abia al treilea service la care am ajuns avea mecanici disponibili; 225 NOK (aproape 30 de euro), cauciucul a redevenit mare si frumos, time to go!

In Lillehammer m-a pacalit un pic faptul ca hotelul se cheama la fel ca o partie de schi (Birkebeineren), drept pentru care am ajuns pe varful unui deal… unde era doar partia de schi. Eroarea a fost corectata dupa 10 minute. Hotelul e dragut, undeva deasupra orasului, dar receptionerul e primul norvegian intalnit de mine care nu vorbeste engleza. Parea ca intelege, totusi. Don’t care, anyway.
Afara sunt 18 grade, cerul e complet senin, spre nord e o lumina de ai senzatia ca peste o ora rasare soarele, iar maine scap si de o alta lege norvegiana tampita care spune ca in nici un hotel nu se fumeaza: o sa fiu la Malmö, iar suedezii par un pic mai normali.


Day 16

Malmö. Si un apus de soare in spatele Danemarcei, dincolo de stramtoarea Oresund, cu podul ala mare in stanga. Si o bere pe promenada de langa portul de iahturi. Mishteaux. Tare.

Dupa 1600 km in doua zile, maine ma asteapta o etapa usoara: 500 km pana la Hamburg. Unde, insa, nu cred ca o sa vizitez prea multe. Poate o sa dau doar o tura prin centru… si prin Sankt Pauli :D …”auf der Reeperbahn nachts um halb Eins…” :)…
In rest, asta e programata ca oprire tehnica, pentru dormit. Pentru dormit mult, pentru prima data in doua saptamani. Am obosit un pic?


Day 17

Hamburg. Evident, nu m-am putut abtine sa ma plimb prin oras. The hell cu opririle tehnice, o sa dorm in tara :). Iar orasul nu e urat deloc, ba dimpotriva. Inca un oras german care imi place…
Si chiar daca nu sunt multe “obiective”, o tura prin centru iti mananca niste ore si niste milimetri din inaltime :)). Cand am plecat din Romania, aveam 1,76. Acum cred ca am 1,70 :)).

De data asta, am lasat masina la hotel si am mers cu metroul. Un bilet pentru o zi (T3 se numeste el) costa 5,10 euro si iti da voie sa te plimbi cat vrei tu cu U-Bahn prin tot orasul. Iar trenurile sunt curate, comode, silentioase si rapide: de la Fuhlsbuttel, undeva destul de aproape de aeroport (care, desi nu e la periferie, nu e nici in centru – e cam pe la mijloc), am ajuns in max. 30 de minute in fata primariei. Fara batai ce cap, fara sa ma stresez cu parcarea, fara sa fiu atent cate beri comand :)).

Nu m-a prins chiar 1.30 noaptea pe Reeperbahn :)), doar 9 seara :). La o bere intr-un chaise-long – atunci cand nu esti pe plaja, e absolut savuros :)). Dupa care am mai facut un popas pe malul lacului pe care hamburgerii (nu rade! chiar asa se numesc bastinasii) si l-au confectionat in mijlocul orasului. Si pentru ca the night was still young, intre statia de metrou si hotel am mai oprit la o “bier garten”, pentru ultimele… well… doua beri. Cea mai mishteaux (sau ar trebui sa scriu “mischtau”?!… hahaha…) terasa dintre toate: una “de cartier” (dar nu cu sensul pe care expresia asta il are in Romania!) unde eram singurul sub 50 de ani, cu marci de bere de care n-am auzit in viata mea (dar bune!) si unde, la mesele din jur, erau grupuri de prieteni care vorbeau, radeau, cantau asa cum probabil au facut in fiecare vineri seara in ultimii 20 de ani. Nu intelegeam nimic din ce spuneau (eventual, un cuvant din 30), dar mi-a placut sa stau sa-i ascult. Eram inconjurat de o melodie frumoasa. Iar germana chiar suna frumos. Pentru cei care cred ca limba asta e prea “aspra” ca sa poti spune ca suna bine: you know shit.


Day 18

De la Hamburg la Koln – doar vreo 350 km, dar aglomerati. Popor mult pe autostrada langa Hamburg, apoi lucrari pe kilometri intregi (bai, parca acum doua saptamani nu era asa pe aici!), apoi din nou aglomeratie in jurul Kolnului. Din cand in cand, ploaie – din aia serioasa, cu fulgere. Era de asteptat, de altfel, avand in vedere ca pe la ora 11 erau 35 de grade si o umezeala de nu puteai sa respiri.

Perioadele de mers cu 30 km/h le compensez, insa, cu cele in care… zbor foarte jos :)) – asa ca ajung exact cand imi programasem. Masina inghite 10-12 l/100 km, but who the fuck cares? Aici, motorina e 1,46 euro, nu 1,88 – cum era in Norvegia :D.

Kolnul arata bine. O combinatie simpatica de cladiri vechi si moderne. Destul de aglomerat (si, din cauza asta, mai putin curat ca Berlinul, de exemplu), dar foarte vesel – cel putin in zona centrala. Pe strazi si pe la terasele din piete bantuie tot felul de grupuri care canta, organizeaza fel si fel de jocuri si – evident! – beau bere.
Din pacate, incepe din nou sa ploua, astfel ca trebuie sa-mi inchei plimbarea si sa ma refugiez sub umbrelele unei terase. Haus Zims, intr-un colt al Heumarkt. Oricum, era timpul sa mananc ceva; evident, ceva ce obisnuiesc sa manance localnicii: doua (!) picioare de porc, asezate pe un mic morman de rondele de cartofi, alaturi de o salata de varza. Deasupra, o bere nefiltrata. …God, that was big! I mean… pentru ca nu pot sa ma ridic de la masa, trebuie sa mai iau o bere. Total – 20 euro. Uneori am senzatia ca nemtii fac misto de mine cu preturile astea.

Hotelul (Karsten, la 15 km de centrul orasului, intr-o zona linistita aproape de aeroport) merita mentionat: dincolo de faptul ca e cochet, are parcare proprie si internet wireless gratuit, the best part sunt proprietarii :) – doi bikeri foarte friendly, Horst si Anne. Si lor le place sa calatoreasca (dar pe Harley-uri) si sa stea la povesti; iar el seamana cu Paul Sr. din “Orange County Choppers” – teribil de simpatic :). O sa mai depanam niste povesti maine dimineata, la micul dejun. Si cred ca o sa-i invit in Romania.


Ultima zi.

19 zile. 8.740 de kilometri. 9 tari. Aproape 1.500 de fotografii.

Multe, foarte multe locuri superbe. Multe zambete. Cativa nervi, un pic de stress si un pic de melancolie. Cativa oameni frumosi. Multi oameni ok. Cam toti. Niste dor. Multa liniste.

5 “stele Michelin” :-).

“Europe Grand Tour 2008” has come to an end.

10 Comments

  1. Mihail Buzarin 31 July 2008 at 1:16 AM - Reply

    Pai…vremurile grele din Romania (lipsa unui cognac bun si prezenta celebrei Saniutze in toate magazinele din acele timpuri) m-au calit !
    As mai adauga si mintea sclipitoare a organelor…”care a fostara si multe inca mai este”…toate combinate m-au facut sa pricep ca ” fie piinea cit de rea , tot mai buna e pasca jidoveneasca” hahahahahahahaha!!!!!!!!

  2. butnaru 30 July 2008 at 6:12 PM - Reply

    …deci cum rezisti tu acolo?! :))

  3. Mihail Buzarin 30 July 2008 at 6:25 AM - Reply

    Da’ ceva javeici la autostop n-ai luat?
    In multe state americane e interzis autostopul!
    Bine, in multe state americane e interzis mai orice e permis in Romania….
    Daca bei pe strada, te duci la pirnaie, daca ai macar o sticla de bere DESFACUTA in mashina platesti amenda sau te duci la piraie chiar daca nu a baut nimeni din ea, daca ai un mers de “mitilist” opreste “Polutia” linga tine si te baga la zdup chiar daca te caci pe tine si le spui ca te duci acasa pe jos ( ceea ce ar fi oricum nefiresc pentru ca pe aici NU SINT trotuare!).
    Un lucru e misto in sud….daca esti cioara sau mexican ( of Dumnezeule mare astia sint ca si tziganii la noi!!) si nu respecti viteza legala au tabarit cel putin 4 masini cu militzieni pe tine si te uiti de jos in sus la cel putin 4 gloantze stralucitoare mare mijesc deja pe tzeava!
    Daca esti alb, ai foarte multe sanse sa scapi fara amenda cu conditia sa nu-i minti pe baieti! Apreciaza foarte mult daca le spui adevarul!
    Asta imi aduce aminte de un idiot cu care mergeam la Iasi.
    La iesirea din Roman catre Iasi, exact la linia aia ferata pe care trebuia s-o treci era mai tot timpul un tip care vindea pilnii, canistre si alte cacaturi din tabla.
    Ei bine , idiotul asta pe care-l caram mai mereu dupa mine de la Piatra la Iasi si retur avea o manie.
    De fiecare data cind ne apropiam de respectiva cale ferata, imbecilul devenea agitat si-l cauta din ochi pe ala de vindea pilnii.
    Cum il vedea acolo, dadea gemul jos si urla la el : ” Uaaaaaaaaaai, sa-ti iau leica’n ghioaga uaaaaai”!!!
    Se obisnuise si ala saracu’ sa-l auda pe idiot zbierind la el si ridea.
    Hai noroc …deocamdata!

  4. butnaru 24 July 2008 at 2:43 AM - Reply

    @un eu: well… “aproape” is the key word :))

    @reloo: Mos Gerila nu era prin zona (pentru ca nu era ger?!), da’ ti-am zis ce m-a rugat sa-ti transmit Cercul Polar insusi :D

  5. un eu 23 July 2008 at 8:12 PM - Reply

    Pai daca ti-e bine, inseamna ca your trip se apropie de perfectiune…:) Si tin sa precizez.. nice travel writing.

    Calatorie cu cele mai frumoase sprancene..in continuare:)

  6. reloo 23 July 2008 at 2:59 PM - Reply

    Te-ai intalnit cu Mos Gerila????
    E bine,sanatos ????

    =))

  7. butnaru 20 July 2008 at 2:51 AM - Reply

    abia azi am aflat de cursa de la Hockenheim (am deschis si eu televizorul, sa vad cum o sa fie vremea maine, si am ajuns la sport :)…). unfortunately, sunt deja prin danemarca. the funny thing is ca am trecut pe langa circuit acum vreo saptamana si chiar ma gandeam daca nu e vreo cursa… well… next time :)

  8. teodorabolba 19 July 2008 at 5:41 PM - Reply

    Daca tot esti prin Germania, ma intrebam daca dai o “tura” si pe la marele premiu de formula 1.Azi au fost califcarile iar maine e cursa(la Hockenheim). Bine nu e tocmai o atractie turistica pe care sa o gasesti in ghidul Michelin (desi pasionatii ca mine i-ar da 5 stele :-) si ar introduce marele premiu de F1 in michelin )…dar cred ca merita o mica oprire daca esti prin zona (asa doar sa arunci o privire de pe deal la cei mai rapizi piloti din lume in cazul in care distingi ceva la viteza cu care merg.)

  9. butnaru 12 July 2008 at 3:37 PM - Reply

    :D se cheama ca traim in comuniune cu natura :))

  10. reloo 11 July 2008 at 9:38 PM - Reply

    ce ma enerveaza astia care…dorm pe iarba…=))

Leave A Comment

18 − six =

Advertisment ad adsense adlogger