In primul rand nu-i un “manual”. Adica nu-si propune sa te invete ceva. Doar iti arata trei povesti – [aproape] fara nicio legatura intre ele – ale unor oameni aflati la trei varste diferite (paradoxal, titlul in engleza – “The Ages of Love” – e mai corect), iar daca tu vrei sa inveti ceva din ele, bine. Daca nu, iarasi bine. Poate ca nici n-ai nevoie sa inveti pentru ca ai trecut deja pe acolo. Si chiar daca n-ai trecut, degeaba inveti: pentru ca atunci cand o sa treci, oricum o sa te ia pe nepregatite si o sa faci tot cum te taie pe tine capul in momentul ala.
Desi filmul e inscris la categoria “romance”, romantismul e doar o bucatica din el si – in plus – reuseste sa fie natural, nu sirop. Asa, cam cum e si in vietile oamenilor normali. Iar in rest, avem enervari, minciunele, nebuni[i], glumite (italienii din satucul ala sunt savuros de idioti), orgolii, artificii. Asa, cam cum e si in vietile oamenilor normali.
Spre deosebire de regizorii americani, cei europeni stiu ca daca ingrosi excesiv o trasatura ca sa fii sigur ca orice imbecil pricepe ce ai vrut tu sa arati acolo, faci de fapt o caricatura. Daca nu faci desene animate sau filme pentru spitalul de bolnavi cu retard avansat, nu-i nevoie sa scrii “gest frumos” pe un gest frumos ca sa inteleaga oricine ca ala chiar e un gest frumos.
Iar Giovanni Veronesi e, dupa cum lesne se poate descoperi, un regizor (si scenarist, si actor) european. In plus, italian. In plus, isi cunoaste concetatenii, ceea ce il ajuta sa-i deseneze intr-un mod amuzant, cu o ironie delicata, pe tot parcursul filmului. Tot imi vine in minte adjectivul “duios” cand ma gandesc la filmul asta, desi nu-i deloc o “duiosenie”. Dar mi se pare ca i se potriveste.
Robert De Niro, Monica Bellucci (o, Dio!) si Michele Placido fac a treia poveste, dar nici actorii din primele doua, desi mai putin cunoscuti (cel putin pentru noi, cei care nu ne uitam toata ziua la filme italiene), nu-s niste nimurici. Chiar deloc.
Finalul m-a lasat cu senzatia ca “ar mai fi mers ceva”; era 6 dimineata, dar as mai fi vrut o poveste – doua. Am descoperit insa cateva ore mai tarziu ca asta e cel de-al treilea film al lui Veronesi din serie; primele doua, din 2005 si 2007, sunt probabil dificil de gasit, dar o rezolv eu cumva. Si il astept si pe al patrulea.
Pe IMDB are 5.7, da’ acolo voteaza si multi care, asa cum ziceam mai sus, nu prea inteleg ce-i cu filmele astea europene. Asa ca eu sunt generos si-i dau 7… errr… m-am hotarat: 7.2.
Leave A Comment